Limite cu blandete, Seminar pentru parinti cu Otilia Mantelers

Otilia Mantelers, expert in parenting, ne invita la un nou seminar despre limite, sa discutam despre un capitol vindecător al relației parentale.

Natura copiilor este una entuziastă și iubitoare. Pare că s-au născut pentru a se bucura de viață în fiecare zi. Însă în ciuda acestui dar magic, toți copiii trec prin perioade când nu sunt ei înșiși. Când nu pot asculta sau reacționa cu atenție la ce se întâmplă în jur. Comportamentul lor devine irațional și încep să facă lucruri care nu funcționează și care îi deconectează de cei din jur: trag pisica de coadă, iși lovesc prietenul, nu își duc farfuria la spălat, își tachinează frățiorul, nu fac temele, nu vor să se spele pe dinți, mănâncă doar două feluri de mâncare etc. Mulți dintre noi spunem că sunt copii încăpățânață, sau că au personalitate puternică și de aceea e totul NU.

Oare așa e? Ce se întâmplă în creier? Neocortexul se oprește, iar creierul limbic este cel care dictează comportamentele, care nu sunt din cele mai raționale. În astfel de momente, noi părinții ne pierdem: am vrea să ne facem copiii să înțeleagă de vorbă bună ce au de făcut. Și cu cât ne străduim mai mult să îi “facem să înțeleagă”, cu atât pare că ei nu pricep. Motivul este că vorba bună nu ajunge la ei în momentele în care neocortexul lor s-a oprit!

Ce să facem? Să îi pedepsim? Am văzut cu toții că pedepsele nu funcționează. Ba, mai mult, le strivește ființa, le plantează teama de noi, părinții lor și ne strică relația cu ei. Să punem limite sau nu? Dacă nu le punem, știm cu toții că el nu se oprește decât dacă îl amăgim cu un TV, o prăjitură sau cu altceva. Dacă le punem prea aspru, aceste limite ne deconectează și ne strică relația. Hand in Hand Parenting are un fel inedit de a pune limite copiilor, un fel care….conectează și vindecă!!

Sâmbătă 1 octombrie între orele 16 si 19 mă întâlnesc cu voi să povestim despre limite, unde voi explica cu ajutorul neuroștiintei de ce copiii fac năzbâtii și nu se pot opri și exemplific cum putem pune limite calde si blânde care să ne apropie. Dupa astfel de limite puse, copilul de obicei va trage un plâns de mama focului, care îl descarcă de reziduurile energetice de care nu are nevoie și care îl readuce în contact cu sine. Apoi creierul copilului își recapătă strălucirea!

Detalii organizatorice:

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 01 Octombrie 2016

Program:
16:00 - 19:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL