A început școala! Află noutățile noului an școlar, așa cum apar în regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

Pe 5 septembrie a început noul an școlar. Vezi noutățile noului an școlar, așa cum apar în regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2022).

Noul regulament curpinde numeroase modificări cu caracter de noutate. Iată-le pe cele mai importante:

Elevii nu vor mai putea fi exmatriculați! Întrucât dreptul la educație este de ordin constituțional, măsura exmatriculării va fi posibilă doar pentru învățământul postliceal, care nu are caracter obligatoriu.

Se va încheia o singură medie pe an la fiecare disciplină, calculată ca medie aritmetică din numărul de note acordate pe parcursul anului școlar. Profesorii decid câte note acordă elevului pe an, dar există obligația ca elevii să primească cel puțin trei note peste numărul de ore săptămânal la fiecare materie. Spre exemplu, dacă un elev are 3 ore de limba română pe săptămână, el va trebui să primească cel puțin 6 note pe an.

Tezele nu mai sunt obligatorii, dar pot fi susținute de profesorii care decid asta. Măsura decurge din modificarea privind structura noului an școlar, ce cuprinde de acum module și se renunță la semestre.

Părinții nu mai pot strânge bani pentru cadouri făcute cu diferite ocazii profesorilor. Codul de etică al personalului didactic precizează că „solicitarea, acceptarea sau colectarea de către personalul didactic a unor sume de bani, cadouri sau prestarea anumitor servicii, în vederea obținerii de către beneficiarii direcți ai educației de tratament preferențial ori sub amenințarea unor sancțiuni, de orice natură ar fi acestea” nu este permisă întrucât crează premise de corupție.

Elevii de clasa a IX-a se pot transfera în timpul anului școlar și al vacanțelor doar în situații medicale speciale, cu documente medicale justificative și doar în baza unui aviz al comisiei medicale judeţene sau a municipiului Bucureşti.

Cele 742 de unități de învățământ pilot desemnate în anul școlar 2022-2022 pot folosi doar catalogul electronic. Cel clasic trebuie tipărit și arhivat, obligatoriu, doar la final de an.

Intră în vigioare planul individualizat de învățare, creat “pentru consolidarea cunoștințelor, pentru întreprinderea unor acțiuni de învățare remedială și pentru stimularea elevilor capabili de performanțe superioare”. Potrivit regulamentului, “elevii vor beneficia pe parcursul unui an școlar de cel puțin un plan individualizat de învățare, elaborat în urma evaluărilor susținute și după interpretarea rezultatelor de către cadrul didactic”. Pentru învăţământul primar programul este realizat de un învăţător/profesor, împreună cu un specialist de la centrul judeţean de resurse şi asistenţă educaţională/Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională.

Structura anului școlar cuprinde 5 module și 5 vacanțe! Astfel, se renunță la semestre și se trece la „module de învățare”. Cursurile primului modul încep luni, 5 septembrie 2022 și se încheie vineri, 21 octombrie 2022. Prima vacanță începe de sâmbătă, 22 octombrie 2022 și durează până duminică, 30 octombrie 2022. Mai multe detalii privind structura și vacanţele anului școlar 2022-2023 aici.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU