Mame de Poveste, mame de jucării minune

 

Ce-ar fi dacă, jucăria preferată a copilașilor noștri ar veni însoțită de o poveste specială? Dacă puiuții de pânză cu care adorm în brațe au o istorie a lor și doar a lor?

Mame de Poveste este un proiect de suflet. Trei mame cucuiete, pline de idei bune și poftă de lucru s-au strâns sub aceași umbrelă – a Work At Home Moms România și au dat viață unui gând: Ce-ar fi dacă, jucăria preferată a copilașilor noștri ar veni însoțită de o poveste specială? Dacă puiuții de pânză cu care adorm în brațe au o istorie a lor și doar a lor? Cu tâlc și vorbă dulce? Ce-ar fi dacă?

Ei și de aici până la nașterea proiectului n-a mai fost decât un pas.

V-am făcut curioși? Vreți să știți cine sunt cele trei mame creatoare?

Jucarii copii Mame de poveste Fluturas cel DelicatTrei mame, una și una. Firul jucăriei minune pornește și se desfășoară de la Cristina Ropotan. Ea schițează pe hârtie un personaj. Are multe-n minte și-s tare zglobii toate. Primul care i-a trecut prin minte a fost domnul Cesuleț Timpulescu. L-a prins și l-a așternut pe o pagină albă și mare. L-a dat mai departe, Alexandrei. Alexandra Pintea Varnava l-a privit cu atenție și i-a spus povestea. A așternut-o din gând pe tastatură și cuvintele au prins formă și propozițiile s-au prins în horă. Ei și mai departe, a rămas în treaba Verei Grama să-l aducă la viață. Cu ac și ață și material unul mai frumos ca altul. Gândurile lor bune, jucăria plină de culoare cu a ei poveste și al ei săculeț, așa cum îi șade bine unui cadou minune, s-au întors apoi la Cristina care le-a dichisit pe o hârtie manuală. Și le-a pus și o etichetă, așa, ca să meargă vorba-n lume, peste tot. Despre Mame de Poveste și al lor gând ce a prins viață!

Care-s personajele? Și ce inspiră ele?

Jucarii copii Mame de Poveste Cesuletul TimpulescuPână acum, există cinci personaje, unul mai drag ca altul. Domnul Cesuleț Timpulescu, ce nu vrea defel să fie doar un ceas ci visează la brânză și o coadă de șoricel, mașinuța verzișor, ce-i și pentru fetițe și pentru băieți, în egală măsură, să ne-nțelegem! Băiețelul care aduce somnul, un năstrușnic și jumătate, pus pe șotii – acum o să aflați voi de ce uneori vă-ntrârzie somnul! și Mara, fetița care visează cu ochii deschiși și bine face! Ultimul, dar nici într-un caz, cel din urmă e Fluturaș cel Delicat. Toți aceștia – de simțit și de iubit!

Cum apar ele și mai ales de unde?

Imaginea se naște prima. Cristina Ropotan are o lume vizuală, plină de creativitate și joacă. E nevoie, bineînțeles, de un locuitor pe măsură. Acolo unde pereții camerei sunt din sticlă și se ondulează la fiecare vorbă, unde Matei, băiețelul ei, presară nuci și stele pe covoare plutitoare, e nevoie, cu siguranță, de o mașinuță verzișor sau de un cesuleț cu apucături de șoricel.

Ați ghicit, e lumea în care tot ce ne imaginăm este posibil. Sunt prieteni unul și unul, care abia își așteaptă straiele colorate pe foi înaripate.

Jucarii copii Mame de Poveste Mara viseazaApoi personajul ajunge la Alexandra, acolo unde ajung toate. La întâlnire cu multe altele. Alexandra Pintea Varnava – mama lui Ionuț, blogger și autor al unei cărți de povești pentru copii are-n cap doar personaje. Și-ntâmplări. Și mai multe personaje și mai multe întâmplări. Acolo sus nu-i niciodată liniște deplină. Și când dă cu ochii de schița Cristinei, nu durează mult până-i vine-n minte și povestea. Are treabă cu jucăriile împărțite pe categorii, ăstea-s de fete, ăstea-s de băieți. Adică nu-i plac. De ce jucăriile n-ar putea fi jucării pur și simplu? O supără tare categorisirile și etichetele. Copii răi, copii obraznici, copii cu personalitate puternică. Îi place să gândească liber – fiecare pitic are dreptul de a fi privit ca o persoană adevărată. Vrea ca Ionuț al ei să crească înconjurat de copii puternici, care știu ce vor și care nu se lasă păcăliți de noi, de oamenii mari.

Dar personajele nu sunt doar desene cu o poveste. Nu! Sunt jucării de luat în brațe și de drăgălit la ceas de seară. Și aici intră-n scenă Vera Grama.

Jucarii copii Mame de Poveste Masinuta VerzisorPentru ea lucrurile sunt simple. Asta însă doar la început. Nu are nevoie de idee, căci există deja. Are nevoie „doar” de cârpe, foarfeci, aţe, ace… Doar atât! O nimica toată, ați putea zice. Dar între noi fie vorba, abia acum începe greul. Foarfeca nu poate să taie după capul ei, aţa aşteaptă îndemn să intre în ac, iar mâna… ei bine, mâna nu poate nici ea să facă orice vrea, căci păpuşile-jucării se pot supăra la cea mai mică greşeală iar dacă se supără păpuşile-jucării, se supără şi păpuşile-copii. Pentra evita astfel de probleme, trebuie foarte multă grijă, iar împunsăturile e musai, musai să se înşire cu grijă una după alta, prinzând trainic sufletul de bucăţile de pânză. Nu-i lucru ușor, dar cu siguranță e frumos!

 

De unde se pot cumpăra jucăriile minune?

Jucăriile marca Mame de Poveste pot fi comandate pe adresa [email protected]. Un săculeț, care conține o jucărie și povestea ei, tipărită pe hârtie manuală, costă 65 RON. Iar dacă vreți să fiți printre primii care află de apariția unui nou personaj, vă invităm să vă alăturați și paginii noastre de facebook: https://www.facebook.com/mamedepoveste?fref=ts.

_____________________

 

Citeste si:

Arta de a o oferi o jucarie unui copil

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 10 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU