Meseria de Părinte, o Provocare a Zilelor Noastre

Putem incerca sa fim modele parintesti fara a ne dori sa devenim parinti model. Meseria de parinte pare o misiune din ce in mai grea. Traim intr-o lume in care ni se cere perfectiunea si care ii culpabilizeaza pe cei care nu reusesc sa indeplineasca normele.

Dar ce inseamna norma sau normal din punct de vedere al educatiei copiilor? Pentru ca unul dintre cele mai dure lucruri care ti se poate intampla este sa ai parinti perfecti. 

Putem incerca sa fim modele parintesti fara insa a vrea sa fim parinti model. E perfect adevarat ca mediul este cel care va pune o amprenta fundamentala asupra copilului asa ca parintii care au o stima de sine crescuta vor oferi copilului un model ca acesta sa fie la fel. Acestia sunt parinti care indraznesc sa fie asa cum simt ei de cuviinta si sa se poarte asa cum bunul simt le ordona. Acest fapt se datoreaza faptului ca parintii isi vor trata copiii asa cum se trateaza pe sine, adica cu respect. Copilul va imita comportamentele si atitudinile pe care le vede in jurul sau si va lua cu sine in viata atmosfera in care a trait. Fie ca aceasta a fost impregnata cu bucurie de viata, respect, creativitate sau dimpotriva, cu furie, frustrare, negare a vietii.

meseria de parinteParintii care se indoiesc

Parintii insisi au nevoie sa isi dezvolte increderea in ei. Valorile se schimba atat de repede, societatea cu regulile ei se schimba si ea repede. Pentru generatiile de dinainte lucrurile erau mult mai simple, regulile mult mai clare. Azi autoritatea este impartita intre cei doi parinti, dialogul a luat locul regulilor, cuplurile si familiile nu mai sunt la fel, e nevoie de o buna capacitate de schimbare si de adaptare pentru a face fata. Parintii se simt responsabili si au nevoie din ce in ce mai mult sa se implice in educatia copiilor. Sfaturile pe care le primesc sunt contradictorii si confuze. Vietile sunt din ce in ce mai pline.

Un Adevăr Dureros: Modelul de Comportament În Familie Influenţează Destinul Copilului

Este nevoie in acest context de incredere in sine. Intr-o lume complicata si angoasanta exemplul parintelui este esential. Este important sa fim atenti la mesajele nerostite pe care le transmitem copiilor prin atitudinea fata de viata, prin siguranta interioara si certitudinea propriei valori.

Autoritatea parinteasca inseamna o atitudine de garantie a regulilor bune. Parintele este initiatorul regulilor, dar si pastratorul lor. Care sunt insa valorile personale? Care sunt regulile? Noi le cunoastem oare? Stim ce vrem sa oferim sau la randul nostru bajbaim intre temeri si intrebari?

In acelasi timp e nevoie de încredere în copil, de incredere ca el intelege ce i se transmite si ca va urma regulile. Transmiterea inseamna increderea in copil ca acesta va prelua si va duce mai departe cu inteligenta ce i se ofera. Copilul nu va semana imaginii de care noi avem nevoie, pe care ne-am facut-o despre el. El va fi unic si va avea cu siguranta capacitatea de a intelege si de a selecta.

Toti parintii au proiecte pentru copilul lor, dar e nevoie de rabdare si de incredere in progresele pe care le face copilul in ritmul lui. Chiar daca acesta nu se potriveste cu asteptarile parintelui. De multe ori se asteapta multe lucruri de la copii, pe care acestia nu le pot face deoarece nu au varsta necesara. Iar dezamagirea parintelui si sentimentul de neputinta al copilului il fac pe acesta sa devina temator, retras, sa ii fie teama sa mai incerce. Copiii ar dori sa faca placere parintelui dar nu se simt la inaltime, sentiment care va trai mult de-a lungul vietii acestuia. Copilul este fericit atunci cand simte ca parintii sai sunt mandri de el si de ce a facut.

dragoste – fermitate – coerenta

Sloganul este interzis sa interzici s-a dovedit a fi periculos si din pacate inutil. Cuvantul cheie este respectul. Interzic copilului ceea ce l-ar putea pune in pozitia de a-si face rau siesi sau celorlalti pentru ca il invat respectul fata de oameni si fata de propria persoana. Copilul are nevoie in primul rand de dragoste si apoi de fermitate si coerenta, pentru ca lumea pe care o descopera sa fie una sigura si de incredere. Reteta este legata de modul in care il privim pe copil, cu incredere, repect si iubire dar in acelasi timp ca pe un copil care nu are inca suficienta experienta pentru a va deveni egal. Este la fel de nociva si tratarea copilului ca pe un inferior si tratarea lui ca pe un adult. Copilul este o fiinta demna de a fi tratata cu respect dar nu are nici intelegerea si nici indatoririle unui adult.

Adesea cand spunem nu unui copil il nemultumim si el isi va manifesta nemultumirea prin furie si plans, fapt care este dificil de tolerat pentru un parinte. Aceste interdictii trebuiesc adaptate varstei  si capacitatilor copilului. Interdictiile de la 3 ani nu sunt aceleasi cu interdictiile de la 13 ani, la fel cum asteptarile fata de un copil de 3 ani nu sunt aceleasi ca si asteptarile fata de un adolescent.

Citeşte mai jos continuarea articolului.

Timiditatea la Copii: Anxietate Socială şi Stângăcie În Interacţiunile cu Oamenii. Cum Îi Afectează Timiditatea pe Copii

Cand protejam copilul prea mult ii oferim imaginea unei lumi periculoase in care este incapabil sa se descurce singur. Cand insa refuzam sa luam in serios fricile copilului se simte singur si neputincios in fata unei lumi mari si angoasante. Este la fel de nociv si sa supraprotejam copilul si sa il ignoram.

Teama parintelui

Anxietatea parintilor este de asemenea o sursa permanenta de probleme pentru copil. A te teme mereu ca se va intampla ceva, a te teme mereu de boli, de microbi, de accidente, de esecuri, de intamplari rusinoase va duce la o relatie parinte-copil dominata de nevoie parintelui de a controla copilul “spre binele sau” si de nevoia copilului de a scapa poate prin boala si de ce nu prin esec. Copilul nu va putea evolua liber, nu se va dezvolta si va urma de fapt exact traseul de care parintele se teme. Copilul reactioneaza la nelinistea parintelui sau printr-o neliniste si mai mare pe care insa nu stie nici cum sa o exprime si nici cum sa o controleze. Este dezarmat sau nu a avut niciodata vreo arma. Este incapabil sa se distanteze de ce traieste si coplesit de nelinistea parintilor sai.

Atmosfera de acasa este importanta. Meseria de parinte se ingamaneaza cu cea de partener in cuplu. Unele familii sunt sufocate de tensiuni, altele sunt coplesite de nelinisti si griji, altele sunt depresive si dezarmate. Doar tunci cand acasa este un loc comod, linistitor, continator, copilul va invata sa isi cladeasca incredrrea in sine si seninatatea.

Copiii privesc adultii si recunosc cum reactioneaza acestia in fata fricii, a dificultatilor, a frustrarii, a esecului, vor intelege ca aveti prea multa nevoie de aprobarea celorlalti sau ca voi insiva nu respectati regulile, va vor cunoaste fricile si vor sti cand mintiti si bineinteles ca va vor imita. Chiar daca aparent incercati sa ii invatati alte reguli, le va fi mult mai usor sa va imite decat sa accepte o regula “straina”. Pentru a creste copii fericiti si increzatori este nevoie ca noi adultii sa fim fericiti si increzatori. Pentru a creste un copil care iubeste viata trebuie sa ii aratam zi de zi ca noi insine o pretuim si avem incredere in ea.

Cum Gestionam Sentimentele de Invidie si Gelozie. Lectii De Viata si Invataturi pentru Copil

 

 

DISTRIBUIE
Psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie. O puteti gasi in programele de dezvoltare personala din cadrul proiectului Teatrul din Podul meu si la cabinet unde lucreaza cu copii si adulti, sau chiar si pe internet, in sesiuni de terapie online. Catalina Hetel poate fi contactata la [email protected], telefon 0766423297.
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU