Musca și carul. Fabulă de Gheorghe Asachi

La amiază, pe căldură,
Se urcau pe drum la munte
Șase harnici cai de frunte
Înhămați la o trăsură.

Spre-a o face mai ușoară,
Toți drumeții se coboară;
Caii însă asudau,
Opinteau și iar mai stau,
Când o muscă foarte iute
Au venit să le agiute.

Bâzâind pe ii îndeamnă
Și prin aer drum l însamnă;
Unde coama nu agiunge
Pe rând caii tot împunge.

Carul dacă naintează,
Crede că-nsași ea l-au tras,
Și-nmândrită-apoi s-așază
Cărăușului pe nas.

Iar de stă la vre o râpă,
Musca-atunci se face foc:
Zboară,-mpunge,-njură, țipă
Că stau roatele pe loc,
Ca bătrânul capitan,
Ce în cruntă bătălie
Cătră un asalt îmbie
Pe aprodu al său oștean.

Mai oftează musca mică
Că povara nu-i rădică
Și că dintre călători
Nu-i dă nime agiutori,
Dar l-a sa bâzâitură
Nici pic caii iau aminte,
Ci pășind tot înainte
Suie-n deal cea grea trăsură.

Atunci musca, stând, li zice:
Să ne răsuflăm aice
Dup-atâta osteneală!
Ș-apoi fără de sfială
Li mai cere legiuită
Pentru lucru mulțămită.

*

Așa unii multe ori
Se îndeasă la o treabă,
Unde-s pre sârguitori
Și la vorbă și la grabă,
Dar în faptă-s chiar bufoni,
Minciunoși și fanfaroni.

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Tăuraşul Ferdinand. Scurtmetraj Disney Dublat în Română

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU