O dimineata ca-n Provence.Workshop de frumusete si sanatate

Workshop de frumusețe și sănătate cu dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicină de familie, competență apifitoterapie și gemoterapie

Cuvântul lavandă provine din cuvântul latin lavare, care înseamnă a spala, deoarece în antichitate,florile erau utilizate de către romani la parfumarea băilor, la vindecarea rănilor, dar si pentru a spala rufele. În Evul Mediu, calităţile dezinfectante ale lavandei erau recunoscute, lavanda folosindu-se pentru combaterea ciumei.

Recoltarea florilor se face manual, la începutul înfloririi şi la înflorirea intensă (lunile iunie-august), între orele 9-14 când există conţinut maxim de substanţe active. Mirosul delicat al lavandei alunga anxietatea, nervozitatea, durerile de cap, ne relaxeaza, ne detensioneaza, ne face sa ne simtim bine si ne creste dorinta de viata.

Se spune că primele culturi de lavandă au fost în Arabia, de unde au fost aduse plante în Europa de către negustorii greci, cu aproximativ6.000 ani î. H.

În România, primeletufe de lavandă au fost aduse în jurul Capitalei de către grădinarii bulgari, după care s-au extins în culturile din sudul şi vestul ţării; înanul 1990, existau peste 3.000 de hectare cultivate din care azi au mai ramas doar 400 de hectare, majoritatea în judeţele din sudul ţării.

Lavanda este una dintre cele mai utilizate plante medicinale, atât în medicină, cât și în dermatocosmetică. Are următoarele proprietăți terapeutice: antispastice, anticolitice, coleretic-colagoge, antiseptice, diuretice, calmante, relaxante, anxiolitice.

Se poate utiliza sub formă de :

-ceai-infuzie (2-3 căni/zi) saumacerat la rece (2 căni/zi)

-pulbere, ½ linguriță de 3-4 ori/zi,  înainte de mese cu 15 minute (se ține  sub limbă după care se înghite cu ceai sau apă).

-tinctură, 1 linguriță de 1-3 ori pe zi

-ulei esențial (pentru administrare internă): adulți, 5 picături de 2-3 ori/zi

 

INTERN

-stimulează secreția de bilă, îmbunătățește digestia; utilă în caz de dischinezie biliară, colici abdominale, digestive dificilă, balonări

-are efecte calmante și relaxante, fiind una dintre cele mai eficiente plante antistres; se utilizează în caz de stres, anxietate, nevroză, depresie, insomnie, distonie neuro-vegetativă

-cefalee, migrenă

-distonie neurovegetativă (tulburari cardiace, digestive) apărute pe fond de stres:

-rău de mișcare: ceai de lavanda

-afecțiuni respiratorii (gripă, bronșite, astm): ceai sau ulei volatile amestecat cu miere; se fac inhalații cu ulei de lavanda (în amestec cu apă caldă) sau câteva picături în lampa de aromoterapie.

-afecțiuni renale (colică nefretică, cistite): tinctură, uleivolatil plus băi calde de șezut cu ulei de lavandă.

Uleiul de lavandă este utilizat și în bucătărie, pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice (lichioruri) şi nealcoolice, a unor dulciuri, gemuri; de asemenea lavanda este utilizata și drept condiment – “ierburile de Provence” (lavanda, tarhon, cimbru, măghiran, rozmarin şi fenicul).

 

EXTERN

-uleiul de lavanda poate fi utilizat in lampa de aromoterapie, deoarece dezinfecteaza camera, omoara microbii; ne induce un sentiment de calm si relaxare

-oțetul aromatic de lavandă este folosit pentru pentru frecții și comprese, în stări gripale și dureri musculare.

-băi cu lavandă (câteva picături de ulei esențial adăugate în apa de baie); în afecțiuni renale, nevroză, oboseală, insomnie (asociate cu tratament intern), contracture musculare

-in cazul insomniilor rebele se poate face o baie înainte de culcare în care se toarnă o infuzie concentrată de lavandă (2 linguriţe la 250 ml apă) sau câteva picături de ulei volatil de lavanda (eventual in amestec cu sunatoare, roinita); sa nu uitam de săculeţul din pânză plin cu flori de lavandă (proaspetesauuscate) asezat printer perne.

-uleiul de lavandă; pentru masajul abdomenului (colici, indigestie, balonare) se efectueaza un masaj bland in sensorar; sau masaj general pentru relaxare si decontracturare;

-inhalatii   (ceai sau apa fierbinte in care se adauga 2-3 picaturi de ulei esential) in caz de tuse, raceli, bronsita

-băile de picioare cu tinctură de lavandă se fac pe durata de 30 minute, pentru stările de stres, insomnia şi nevroze.

-Grație proprietăților sale antiseptice, calmate, cicatrizante, lavanda este utilă în caz de inflamații și infectii ale pielii, eczeme, acnee; de asemenea intră în compoziția unor săpunuri naturale, soluții după ras, deodorante.

 CONTRAINDICATII:

Sarcina, alăptare, copiimici, alergie la compuși

REACŢII ADVERSE:Pot apărea fotosensibilitate şi alergii cutanate.

Articole pe teme de sanatate si frumusete puteti gasi pe site-ul dnei dr. Constantina Ruxandra: http://www.drconstantinaruxandra.ro/

 

 

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU