Oile. Fabulă de Gheorghe Asachi

Eu nu știu di ce acuma, ca în timpul cel trecut,
Alte vite chiar ca omul nu au dar de limbuție?
Căci în epoca străveche, cum făcutu-ni-au știut
Esop, Lafonten în Franța și nu-s Cine-n Românie
Zburătoare, târâitoare și cvadrupede animale
Discutau politici cvestii prin camere și tribunale.

Pe atuncea de oi turme cu ai lor berbeci și miei
Alegeau acele câmpuri unde ierbele-s mai bune,
Rumigau trifoi și cimbru pe podișuri și prin văi,
Fără a fi privighete de păstori pe la pășune,
Nici de zer și d-a lor lapte n-au fost vasăle umplute
Nici de lână dispoiete sau la măcelari vândute.

Îns-acea independență și dorita liberta
Cătră care ș-oaia aspiră au avut defecte grele,
Cum în viața sa putut-au fiecine observa
C-orice stare au meserie nu-i scutită de-a ei răle,
Noi videm pe toată ziua pentr-a omului pacate
Că cu binele și răle deseori sunt îmbinate.

C-atunci când lânoasa turmă păștea-n pace, deseori,
Îndemnat de foamea cruntă, stând la pândă în pădure,
Nempacat nimic, chir lupul, ce e-al oilor fior,
După instinctul ce natura dădu cestor creature,
Negăsind o rezistență de pe câmp, au chiar din stână,
Zugruma și înghițea oaia cu ciolane și cu lână.

Cunoscută-i astă soartă ce domnează pre pământ,
La ea oamenii și toate animale-s osândite,
Acel mic să face prada celor ce puternici sânt,
Precum cel mai mănunt pește de cel mare să înghite
Ș-operația asta-n lume tot asemenea s-a face,
Dacă cel ce au urzit-o în alt feli n-o va preface.

Dar precum în toate zile nime nu s-a îndoi
Că abuzuri învechite și deprinderile răle,
De ar fi nepedepsite, într-atâta ar spori,
Încât nu numai de lână, ce ni-ar dispoia de piele;
Când asemenea sisteme pe la oameni aplicate,
Între ii ar stârpi o parte pe celaltă giumătate.

Așa deci, precum cerusă interesul general
A lua-se fără preget o energică măsură
Contra răului lățire, ce la toți ar fi fatal,
Dizvălindu-se o cvestie de asemenea natură,
Au voit să se consulte în obșteasca Adunare
În ce mod să se ferească de acel pericol mare.

A să ști se mai cuvine că în secolul antic
Societatea primitivă ce au fost încă sălbatică
De guvern avea o formă, precum cronografii zic,
Parte aristocratică, iar parte democratică,
Și-n congres când chema legea, neputând toți merge deci,
Trimiteau din sânul turmei deputați pe-ai lor berbeci.

Doară nu c-ar fi berbecii de natură alt popor,
Căci și ei ca și confrații născuți fură tot din oaie,
Dar mărimea și puterea, respectul și mare onor
Ce avea în Zodiacul prezentantul a lui Gioae
Pe berbeci considerat-au ale turmei scutitori,
Venerat-au ș-ascultat-au ca părinți și senatori.

Încât oile adunate în colegi electoral,
În complect, toți mandatarii c-o foarte magioritate
Au ales berbeci puternici prezidenți la tribunal,
A comunei cvadrupede legiuit reprezentate,
Având fiecare instrucții ș-un imperativ mandat,
De care să nu s-abată pe a lor coarne au giurat.

Așadar la o poiană într-o zi s-au adunat
Din cotunurile țărei deputați de toate trepte,
Și-n secrete comiteturi și-n complect au debatat
Diferite combinații și proiecte înțălepte;
Dar în cursul a discuției, ca în toată adunare,
Bune vorbe s-auziră, dar și toante deseoare

Propuneau unii cu-energie pe-acei lupi a-i înfrâna
Prin canale-n giur săpate c-o puternică tărie,
Alții propuneau îndată turmele a le muta
Între râpi, stânci și corhane unde lupii să nu vie;
Progetau însă și alții în giur curse să întindă
Și pe lupii ca pe șoareci chiar de vii pe toți să-i prindă.

În cea criză națională agiutori unii au cerut
De l-acei ce între sine au simpatie animală,
Aleanție cereau alții cu condiție de tribut,
Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală,
Încât lupii cei mai ageri, deși plini de răutate,
Nu ar cuteza să calce încheietele tratate.

În acel minut mult critic un măreț berbec și gras,
Cărui frunte coronară două coarne maiestoase,
Întăi membru al Adunărei au venit cu mândru pas
La care cu umelire toți cerbicea o plecase,
Căci ca ist-alt nu fusăse între toate turme în lume,
Pentru care Mintios-Kornul i s-au dat gloriosul nume.

El în limbă academă au zis: Zelul patriotic
Laud mult, dar văd că este aist caz cam climatoric,
Rostul vostru mi se pare că de tot este esotic,
Și proieptul patriotic eu îl giudec prea himeric;
Sigur sunt că-n aplicare el de tot e problematic
Și nicicum cu starea d-astăzi de foloase în izul practic.

Drept aceea, ascultați-mă! Eu espune-voi acum
Alt proiect, pre care-l rumăg nu în gât ce-n capul meu,
Cum că el să se adopte nu mă îndoiesc nicicum.
Parlamentul fără crieri ni conduce foarte rău,
Că de nu să adopta-s-a un sistem mult mai politic
Am putea ca să agiungem la un caz încă mai critic.

Între mii ființe-n lume eu cunosc un animal
Ce atâta spirit are și mijloace diferite
Că întrece a noastră gintă în putere și-n moral
Și de el să-ntitulează împărat celor urzite,
Încât nu ni-a fi rușine la atâtea virtuți bune
Pentru a noastră mântuire chiar cerbicea a-i supune.

Animal-acel e omul, ori pe unde ochii-ntorc
Nu văd alt mai bun; pe dânsul l-au ales prin toate forme
Boul, asinul și calul, și chiar filantropul porc,
Care sub a sa protecție roade, grohăiește, doarme;
Dupre cum a lui strămoșii petrecut-au păn-azi bine,
Totdeauna esemple antice a urma ni se cuvine.

Un om vrednic șede aice nu departe de la noi,
Mare amic de cvadrupede, ce-i iubește ca un frate;
Are turme, herghelie, animale de tot soi,
Livezi, câmpuri și pădure, cinci odăi și patru sate;
Penru cazul nostru, credeți, pe el soarte ni-l trimete;
Să ne folosim de dânsul pănă n-a fi de el tăiete.

Dar condiții reciproce, tot câte un paragraf,
Lămurit să se înscrie pe hârtie timbruită,
Să se publice prin foaie, nu cumva vrun plastograf
Documentul, șarta noastră, să-l prefacă pentru o mită,
Și condiția aceasta de n-a fi drept observată,
De părțit ambe să rămâie chiar de sine răsuflată.

Blânde oile atuncea l-acel plan s-au conformat,
Consultând în plebiscidul prin voturile comune,
Mic și mare, surd și mutul, liber toți au declarat
Din cea zi fără de preget omului a se supune
Ș-a-ntroduce pentru vite liberale parlamente
Spre a dizbate interesul prin solide argumente.

După ce să lămuriră toate articule-n congres,
Se decise diplomatic un ministru a trimete,
Pentru care, ca cel ager, Korn-Mintosul s-au ales
De a supune cazul public conferenției secrete.
Datu-i-s-au vulpea veche secretar și consiliere
Și un corb pentru depeșe ca să fie curiere.
(a se urma)

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Animaţii Pencilmation. Desene Animate care îi Inspiră pe Copii să Deseneze

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU