La Povestea de Duminică Seara #130 de astăzi le citim celor mici şi dornici de poveşti frumoase şi cu tâlc „Omida invidioasă”, o poveste terapeutică de Florina Bumbaru, despre cum ne ţine pe loc câteodată faptul că ne comparăm cu ceilalţi şi îi invidiem pentru ceea ce noi nu avem.
Florina este mămica a 3 voinici şi scrie Poveşti Magice pentru copii mici şi mari! Ea a început în joacă sa inventeze poveşti pentru proprii copii şi a descoperit ceva ce uitase, ceva ce ştia o dată demult:
Poveştile sunt o Comoară pentru suflet, aduc mesaje care vindecă şi dau aripi!
ζ ♠ ζ
–
OMIDA INVIDIOASĂ
de Florina Bumbaru
A fost odată ca niciodată, într-un copac de primăvară, două omizi prietene pe nume Omi și Ida.
Se știau de când erau mici, niște larve mici. Creșteau împreună, râdeau și se jucau cărți ca orice omizi normale Se legănau în hamace de frunze și vorbeau despre visele lor și ce vor fi când vor fi mari.
Dar parcă de la un timp, Ida nu mai voia să joace cărți cu Omi. Se ducea din ce în ce mai des cu alte omizi să caute frunze proaspete de ronțăit.
Îi plăcea să fie în mijlocul atenției, înconjurată de alte omizi. Reușea să-și facă prieteni noi nu doar printre omizi ci și printre alte insecte: buburuze, melci, furnici și inventa jocuri cu fiecare.
Lui Omi nu-i plăcea să intre în vorbă cu alte omizi sau insecte așa că stătea la o parte și prefera să se joace singură cărți.
Mesteca frunze veștejite și arunca priviri urâcioase spre grupul gălăgios de omizi care spuneau glume și se hlizeau toată ziua. Oricum ea nu avea nimic interesant de spus.
Mai nou, Ida începuse să creeze costume din frunze și fire de iarbă. Zecile de piciorușe munceau neîncetat, cu unele decupa, cu altele lipea, cu altele lega și când costumele erau gata, le agăța pe un fir de iarbă.
Toate omizile veneau curioase în jurul lor, probau costumele și se deghizau, râdeau și o aplaudau pe Ida care nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Din spatele cărților de joc, Omi fixa costumele cu privirea mai să le străpungă.
Ida era din ce în ce mai ocupată, făcuse chiar o expoziție cu figurine din frunze. Coșulețe, felinare, păpuși, toate lucrate cu multă răbdare și atenție. Nu mai avea timp pentru altceva, descoperise că îi plac mai mult creațiile din frunze decât jocurile de cărți.
Citeşte şi: Frunza, Bucătăria unei Plante. Poveste Terapeutică despre Substanțe Hrănitoare şi Alimentaţie Sănătoasă
Din depărtare, ochii lui Omi urmăreau piciorușele ocupate din care ieșeau atâtea creații minunate. În pumnii ei încleștați se auzea cum trosneau frunzele, își imagina că sunt creațiile Idei pe care le strivea.
Într-o zi, Omi observă că Ida lucrează la ceva nou, tot strângea frunze mari, scria pe ele, le perfora și le lega cu fire de iarba.
Era o carte! Ida făcuse o carte în care desenase un fluture. Toate omizile din copac s-au strâns curioase în jurul ei să o citească.
Asta era prea de tot! De după o perdea de frunze, Omi abia putu să-și înăbușe țipătul:
– Era era visul meu! Până și visul mi l-a furat!!! Si cărțile de joc au zburat în toate parțile.
După carte, urmă o idee nouă : Ida voia să facă o mașină și să învețe să o conducă. Nimeni nu știa cum e o mașină de omidă, nici măcar ea. A făcut mai întâi planul mașinii, a strâns materialele și zile întregi a lucrat în atelierul de frunze și bețișoare.
Îţi recomandăm: 300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic
Când a fost gata, toate omizile din copac s-au adunat să vadă invenția ei: o coajă de castană pe patru roți, pardon pe patru nuci și o ghindă cu căciulă pe post de volan. Ida zâmbea și strălucea toată la volanul mașinii. Și ce viteză prindea cu mașina, gonea pe crengile copacului de zburau frunzele în urma ei iar omizile fugeau după ea s-o prindă.
De sub o perdea de frunze, Omi pândea cu pumnii încleștați:
– Uite-o ce viteză are și eu abia mă târăsc!
În fiecare zi o urmărea cum scoate mașina din garaj și le plimba pe celelalte omizi. O invidia atât de tare încât îi venea să-i facă vânt de pe creangă cu tot cu mașina ei.
În ultimul timp însă, Ida începu să se poarte ciudat, rămânea tot mai des singură în mașina ei și mesteca întruna frunze.
Îi era atât de foame încât începuse să-și mănânce propriile creații din frunze, ba chiar și cartea ei frumoasă.
Prin gaura unei frunze, Omi o urmărea cum țese fire lucioase de mătase, se rotește și se învelește cu ele până când nu o mai recunoscu, se înfofolise toată într-o plapumă pufoasă.
– Ce crisalidă frumoasă, oftă Omi.
Știa că urmează transformarea și că după ce se odihnește în cocon, Ida va deveni un fluture. Așa că stătea numai cu ochii pe coconul în care dormea Ida. Nici noaptea nu mai putea dormi de frică să nu piardă momentul când Ida va ieși.
După vreo doua săptămâni, Omi auzi cum foșnește coconul și începe să se miște în stânga și-n dreapta. Se deschise încetișor și din el ieși un fluture cum nu mai văzuse vreodată.
Omi îl privi hipnotizată cum își întinde aripile și dansează în soare apoi își luă zborul râzând către alt grup de fluturi.
– Oh cât este de frumos, îl urmări Omi cu privirea până când fluturele dispăru din ochii ei.
– Nu voi putea niciodată să fiu un fluture așa frumos și se uita cu silă la corpul ei păros.
Îţi recomandăm: 5 Animații Impresionante despre Natura Umană şi Adevăruri Incomode din Societatea Modernă
Încercă să se miște dar ceva o împiedică. Abia acum își dădu seama că se uitase atâta timp la altă omidă încât corpul ei înțepenise, picioarele-i amorțiseră iar ochii o usturau. Încercă din nou să se târască dar parcă era un burete uscat scârțâind pe scoarța copacului. Și vaai se desprinse și căzu printre crengi, căzu printre frunze direct pe o ciupercă uriașă.
– Ia te uită, o omidă care nu s-a transformat încă! Îi zâmbi o fetiță care tocmai trecea pe acolo.
Fetița a luat omida și a dus-o acasă la ea. I-a pregătit o cutie la geam cu frunze dulci și a așezat-o încetișor înăuntru. Apoi a început să-i șoptească o poveste:
“ A fost odată ca niciodată, un grădinar care a plantat două semințe: una de ferigă și alta de bambus.
Le-a dat apă și a avut grijă de ele.
În primul an, feriga a crescut repede și a acoperit pământul cu frunzele ei. Dar din sămânța de bambus nu a ieșit nimic.
În al doilea an, feriga a crescut și mai mare dar din sămânța de bambus, tot nimic.
În al treilea an, la fel, nici urmă de plantă.
În al patrulea an, din nou, nu părea să iasă nimic.
Dar în al cincilea an, o mlădiță verde a străpuns pământul părând foarte mică pe lângă feriga bogată.
În câteva luni, bambusul s-a înălțat până la 30 de metri și nu s-a mai oprit din crescut.
În toți acești ani, bambusul a avut nevoie să stea mai mult timp în pământ și să-și dezvolte rădăcinile ca să poată susține planta înaltă.”
Omi simți cum ochii i se-nchid și o cuprinde o toropeală, să fi fost de la poveste. I-ar prinde bine o plapumă călduroasă. Și ca prin vis, începu să țeasă fire calde de mătase și să se înfășoare în ele. Adormi în coconul pufos și visă că precum bambusul, se înalță spre cer.
Îţi recomandăm: 7 Destinaţii de Weekend de Neuitat în Natură pentru Toată Familia
După un timp, crisalida începu să se miște și să se crape ușor. Și ca prin minune, un fluture magic ieși la lumină.
Își flutură de câteva ori aripile și se minună de cât de frumos strălucea în soare. Iar când fu pregătit, își luă zborul spre cer unde îl regăsi pe fluturele Ida.
Ce bucurie să se revadă acum, fiecare în felul lui. Zburau unul lângă altul, făceau piruete în aer, râdeau și vorbeau despre visele lor.
Chiar așa, oare ce visează fluturii?
Sfârşit
–
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primeşte povestea direct în căsuţa de email abonează-te acum la newsletter!
