La Povestea de Duminică Seara #163 de astăzi le citim celor mici și dornici de povești frumoase și cu tâlc „Piticu’ Louis”, o poveste terapeutică despre graba care „strică treaba” și despre răbdare, care ne ajută să fim atenți la lucrurile de care ne putem bucura în viață. O poveste oferită de Florina Bumbaru.
Florina este mămica a 3 voinici și scrie Povești Magice pentru copii mici și mari! Ea a început în joacă sa inventeze povești pentru proprii copii și a descoperit ceva ce uitase, ceva ce știa o dată demult:
Poveștile sunt o Comoară pentru suflet, aduc mesaje care vindecă și dau aripi!
ζ ♠ ζ
–
PITICU’ LOUIS
de Florina Bumbaru
–
De când se trezea, Piticu’ Louis începea să alerge prin căsuța lui ca un titirez! Nu avea nici un minut de pierdut, trebuia să se spele rapid, să mănânce ceva în viteză și apoi să fugă afară. Toți piticii se grăbeau în fiecare dimineață să ajungă la Piața de Bomboane. Erau niște bomboane speciale, pregătite de Zânele Pădurii pentru Pitici. Bomboane de toate felurile și toate culorile ii așteptau cochete pe tarabele din Piața Pădurii. Unele erau cu marțipan lipicios, altele cu jeleu curgător, unele cu ciocolată topită, altele cu caramel dulce, un deliciu pentru Pitici.
In fiecare seară își aranjau coșulețul gol și adormeau cu gândul la cât de plin va fi a doua zi.
Louis știa că dacă întârzie chiar și un pic o să rămână fără bomboane așa de mare bătaie era pe ele. Și vai! Un pitic fără bomboane era ceva de neînchipuit! Pe lângă faptul că ar fi rămas nemâncat toată ziua, ar fi fost rușinea pădurii, toți Piticii ar fi râs de el.
Dia-Păpădia. Poveste terapeutică scurtă despre răbdare și încredere în sine
Așa că nu avea timp de pierdut, a sărit din pătuț ca o săgeată!
Dar când să se dea jos, s-a împiedicat de papuci și s-a dus de-a dura până la coaja de nucă plină cu apă unde se spăla pe față și pe mâini. Coaja de nucă s-a răsturnat și l-a udat pe Pitic din cap până-n picioare.
– Oh acum trebuie să-mi schimb hăinuțele ude! a bodogănit Piticul enervat. Le-a azvârlit pe cele ude pe jos și a aruncat iute pe el alte haine șifonate.
Dar când să-și pună fesul roșu pe cap, fesul s-a agățat de piciorul patului și nu voia sa iasă. A tras piticu’, a tras cu forță, până când moțul fesului s-a rupt și Piticu’ a trebuit să-și pună pe cap fesul găurit! Nu-i ardea acum de glume …
S-a aruncat spre sticluța cu suc de morcovi să ia rapid micul dejun. Dar sticluța era asa de bine închisă că nu putea să desfacă dopul. Măi sa fie… și se grăbea așa de tare! A agitat sticluța în toate părțile până când dopul a făcut “Pooooc” și tot sucul portocaliu a sărit pe nasul Piticului!
– Ei asta-i bună! Am să iau micul dejun la pachet.
11 Podcasturi de Parenting pe care Merită să le Asculți, în Română sau Engleză
A luat Piticu’ o caserolă minusculă și a azvârlit în ea bobițe galbene de porumb și bobițe verzi de mazăre. Dar ce să vezi! Boabele săltărețe aveau chef de joacă și oricât se chinuia să închidă caserola, capacul sărea în sus. Asta a pus capac la toate!
Și-a luat coșulețul furios și a zbughit-o pe ușă afară. Dar când să iasă afară, ușa i s-a trântit în nas! A împins ușa înapoi deschizând-o dar ușa încăpățânată s-a închis la loc! Uimit peste măsură, a mai deschis o dată ușa, a dat să iasă încetișor, temându-se să nu mai primească o ușă în față. De data asta, văzând că Piticu’ nu se grăbea, ușa stătea larg deschisă și nu-l mai băga în seamă. A răsuflat ușurat când a ieșit în fața casei.
Afară, toți Piticii goneau cu coșulețele goale spre Piața din pădure, se împiedicau unii de alții, se rostogoleau, se ridicau și săreau ca săgețile unii printre alții! Piticu’ Louis și-a luat avânt și a dat să pornească. Dar coșulețul s-a prins în clanța ușii iar Louis stătea pe loc și bătea din picior furios. Abia a reușit să elibereze coșul din clanța ușii.
Și-a făcut din nou elan și a sărit cu viteză pe cărare. Nici n-a apucat sa fugă prea mult că s-a și împiedicat de un bolovan obraznic așezat parcă intenționat în mijlocul drumului! Piticu’ a aterizat direct cu nasu-n pământ și coșulețul pe cap! S-a ridicat înfuriat, și-a scuturat hainele și fesul găurit, a aruncat bolovanul cat colo și a luat-o iar la fugă.
Ceilalți Pitici erau cu mult înaintea lui, îi vedea cum țopăiau și se înghesuiau unii în ceilalți.
– Dacă nu mi se întâmplau atâtea, aș fi ajuns primul!
Și-a amintit că este o scurtătură pe un drum secret printr-o poieniță cu fire lungi de iarbă și stejari tăcuți și serioși. De obicei, Piticii nu o luau pe drumul ăsta pentru că era greu de străbătut dar Louis n-a stat să se gândească, a pornit hotărât pe scurtătură. Țopăia când pe un bolovan când pe altul, certa firele de iarbă că-i stau în cale și florile că au înflorit chiar în drumul lui. Gâfâia și bodogănea de zici că toate-i stăteau în cale. Ajungea acum în dreptul stejarilor, mai avea un pic și ieșea în calea Piticilor. A grăbit pasul certând crenguțele și frunzele căzute pe jos. Se și vedea ajungând în piața de bomboane, se și vedea umplându-și coșulețul până la refuz așa că alerga cu viteză de se ridicau frunzele-n urma lui!
O crenguță neatentă s-a împiedicat în picioarele lui și vaaaaai Piticu’ s-a rostogolit pe o frunză mare de stejar! Avea așa o viteză încât Piticu’ s-a dat de-a dura ca o nucă iar frunza de stejar s-a agățat de el și s-a înfășurat strâns în jurul lui. Piticu’ a rămas blocat în frunză ca într-o clătită verde! A încercat să iasă, s-a zbătut, s-a răsucit… dar cu cât se zbătea mai tare cu atât frunza se strângea mai tare în jurul lui. Suspina înfășurat în frunză și se uita în depărtare cum ceilalți pitici își umpleau coșulețele cu bomboane colorate.
Pentru prima dată, Piticu’ Louis stătea pe loc, fără să fugă nicăieri. Ce răcoare era în frunză, era așa de plăcut să stea, doar să stea. Si ce ciudat … acum frunza nu-l mai strângea, îl îmbrățișa. Niște fulgi de păpădie au ajuns râzând pe năsucul lui și Piticul s-a gâdilat și a strănutat “Hapciu!”. Picioarele-i atârnau afară din frunză și degetele atingeau pământul rece. De plictiseală, a început să frece pământul cu tălpițele. Era pentru prima dată când simțea cu adevărat pământul sub tălpile lui. Ce miros plăcut de pământ și frunze…
Se grăbise atâta timp încât uitase sa vadă atâtea lucruri. De jos, din frunza răsucită-n jurul lui, putea acum să se uite în sus la cer și să vadă cum strălucea soarele printre frunze. Pentru prima dată nu mai putea să-și miște mâinile și picioarele dar pentru prima dată își dădea seama că are mâini și picioare! Era liber să stea! Să stea și să se bucure că respiră într-o frunză, că vede soarele, că aude păsările ciripind, că simte pământul și tot ce-l înconjoară.
TOP 10 Cele Mai Vandute Carti pentru Copii din Toate Timpurile
Un miros dulceag l-a făcut să închidă ochii și să zâmbească, îi părea cunoscută aroma asta.
Aproape de frunza în care stătea nemișcat, o tufă veselă își legăna fructele de pădure. Bobițe de afine, coacăze, zmeură și mure străluceau în soare și îi făceau cu ochiul.
Oh da, și-a adus aminte! Demult de tot când nu se grăbea și avea timp, găsea fructe de pădure peste tot și îi plăceau la nebunie.
Frunza de stejar aproape că s-a desprins singură în jurul lui iar Louis s-a ridicat încetișor și s-a îndreptat pofticios spre tufa cu bobițe roșii.
Piticii se întorceau grăbiți la casele lor cu coșulețele pline de bomboane pictate.
– Ai pierdut atâtea bomboane delicioase! strigau Piticii, trecând mândri pe lângă Louis.
Dar Louis a zâmbit, acum era în sfârșit liber!
Avea timp sa se bucure de tot ce vedea în jur, avea timp să culeagă fructe de pădure și să le mănânce pe îndelete!
Sfârșit
Citește și: Povestea băiețelului care știa să deseneze o floare. Poveste terapeutică
ζ ♠ ζ
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primește povestea direct în căsuța de email abonează-te acum la newsletter!
