La Povestea de Duminică Seara #59 de astăzi îi însoțim pe cei mici în lumea viselor cu Povestea țăranului care construia castele, oferită de Simona Şuşnea (Spiridon).
Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate (ex: creneluri) şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).
ζ ♠ ζ
–
Povestea țăranului care construia castele
Poveste de Simona Şuşnea (Spiridon)
–
A fost odată ca niciodată un tânar căruia îi plăcea să construiască.
Dar nu numai în vis construia ţăranul nostru, deşi imaginaţia lui o lua de multe ori înaintea mâinilor, el construia şi în realitate: construia case sătenilor, din lut, din paie, din stuf… Toate ieșeau din mâinile sale de parcă ţăranul le îmblânzea cu mângaierea sa.
În curând ţăranul ajunse faimos în satul său. Contele acelui ținut îl chemă şi-i propuse să facă un castel şi o grădină alături, căci trebuie să vă spun că țăranul nostru se pricepea şi la grădini. Nimic nu-i făcea mai multa plăcere decât să se lase în voia gândurilor la umbra vreunui platan răcoros, sau să fie mângâiat de parfumul pătrunzător al iasomiei atunci cand se lăsa umbra serii.
Citește și: Călătoria unei Stele Pitice. Poveste de Claudia Groza Lazăr
Zis şi făcut… Castelul contelui creştea văzând cu ochii, iar grădinile din jur prindeau contur… ronduri de lămâiţe, de azalee şi camelii se urcau sfioase pe ziduri de piatră, podeţe de lemn ţintuite în oţel treceau peste oglinzi limpezi de apă.
Contele era peste măsură de încântat şi mândru şi se gândi să-şi cheme vecinii, duci şi ducese, baroni şi baronese şi chiar pe regele însuşi să-i viziteze castelul şi gradinile pline de flori.
Faima tăranului constructor crescu şi el primi din ce în ce mai multe comenzi. Regele însuși îi porunci să construiască un pavilion secret într-una din grădinile sale.
Acum tăranul nostru nu mai prididea cu munca. E drept că de atâta umblat printre nobili îşi schimbase el şi mersul şi haina, iar acum avea zeci de ajutoare ce ascultau de porunca lui. Dar în sufletul său rămasese acelaşi tăran simplu şi naiv şi seara cînd ajungea frânt de oboseală la nevastă şi cei șase copii ai săi, abia atunci putea şi el să-şi dezbrace haina scumpă primită de la rege şi să se joace desculţ şi în cămaşă ţăranească de noapte, aşa cum îi plăcea, cu copiii săi.
Trebuie spus că în ultimii ani fusese atât de ocupat încât nu prea avusese timp să se ocupe de propria lui casa. Deşi umbla îmbrăcat în haine domneşti şi regele îl primea la curtea lui, casa lui rămăsese aceeaşi, de lut, cu acoperiş de bârne şi stuf.
Vezi și: 20 Episoade de Animație cu Tom. Scurtmetraje Filmbilder în Engleză
Nici bani nobilii nu-i prea dădeau, că de, faima şi onoarea de-a fi în slujba atîtor oameni de seamă era considerată suficientă răsplată.
Şi uite aşa, tăranul nostru ajuns mare constructor, trăia în aceeaşi casă de lut şi paie care, de atatea ploi şi ierni trecute peste ea fără îngrijire, începuse să se aplece iar ploile reușiseră să-i strapungă acoperișul.
E drept, copiii şi nevasta se mulţumeau de multe ori doar să-l aibă prin preajmă, să apuce să schimbe cu el câteva vorbe, înainte de a a-l vedea adormind răpus de oboseală.
Se mulţumeau cu puţin căci așa fuseseră învăţaţi deşi, din cînd în cînd, nevasta îl mai dojenea: că acoperişu-i spart, că plouă în casă, că peretele din spate se înclină … El auzea ca prin somn şi mai tare se încrâncena să nu ia în seamă vorbele nevestei, avea prea multe pe cap: grădina contelui Cutare, palatul ducelui Cutărică, pavilionul regelui – lucrări mareţe care-l însufleţeau şi în care trăia ca şi cum el însuşi ar fi trăit în acele palate şi şi-ar fi purtat paşii seară de seară pe potecile acelor grădini înmiresmate de plante cu nume nemaiauzite.
El trăia acolo printre creațiile sale și tot mai putin acasă, în casa cu podea de lut bătăturit, pe care copiii se jucau cu bețe și pietricele albe din albia raului.
Cu toate astea, sufletul i se innegura pe zi ce trece. Deși se înconjura din ce în ce mai mult de ziduri frumoase și facea schițele unor grădini din ce în ce mai extravagante cu plante aduse din locuri exotice, ceva nu-i dadea pace și nici el nu știa ce e.
Citește și: Primul Oraș din România în care Circulă Autobuze Școlare
Ceva îi stătea pe suflet ca o piatră în pantof și somnul nu-i mai venea, oricât de obosit ar fi fost. Mancarea nu mai avea gust, planurile i se întunecau în minte, dimineața se trezea cu un gust amar în gură, pe care nu reușea să-l spele cu nici o licoare.
Până când…. într-o dimineață, după ce cu greu se sculase din pat, își luase schițele și planurile să plece la muncă, in fața porții dădu peste un buștean putred si găunos care-i bloca drumul. La început nici nu-l observă, prea ocupat sa se gândească la ce avea de facut, la minunile acelea de bolți pe care trebuia să le ridice.
Dar bușteanul îi stătea în drum și când încercă să sară peste el, piciorul i se scufundă în carnea putredă a bușteanului si un nor de pulbere si aripi de molii se ridicară în văzduh.
Auuuuu…..durerea ascuțită îl săgetă până la inimă.
– La naiba, buștean afurisit, de unde ai apărut drept în calea mea?! Uuuuf, că tare mă doare….
Se uită în jur ochii i se umplură de lacrimi…. nu de durere, ci de tristețe. Bușteanul ce căzuse plin de praf era chiar grinda de la acoperișul casei, toată casa era o ruină, peretele din spate se înclinase, pe jumătate topit de ploi proptit cu crengi uscate… curtea era plină de buruieni iar gardul stătea să cadă. Copiii slabi si prafuiţi se jucau în ţărână iar nevasta nu se vedea nicăieri.
– Deci așa arată casa mea…… Aici trăiește familia mea?! Doamne, unde mi-a fost mintea atâția ani?!
Aruncă cât colo planurile de castele și se apucă imediat să-si reclădească propria casă, cea atât de neglijată și uitată.
Citește și: Visul din Șosete. Poveste de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
Și în curând casa lui și-a recăpătat înfățișarea curată, caldă, primitoare și luminoasă încât îi făcea plăcere să-i treacă pragul..
Iar prinții și conții și baronii au început să-l plătească mai bine, căci el a știut sa-și prețuiască talentul și munca….
De de multe ori facem și noi ca țăranul care construia castele, punând dorințele și ambițiile altora mai presus de nevoile noastre… uitand de propria casă, de propriul suflet și de propriile vise.
Credit imagine : Drawing of decaying house on Howard St in St. Louis. Graphite by Rebecca Eilering
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara o primă poveste oferită de Simona Şuşnea (Spiridon).
