Poveştile Ewei: Cap. 10. Copacul magic. Lumea nevăzută. Pasărea măiastră. Legile iubirii și responsabilității | Poveste terapeutică NLP de Mihaela Coravu [+6 ani]

Și cu toate astea, ceva plutea în aer de când se întorseseră din vizita lor de la Piramidă. Doamna Leonhard nu știuse cum să își mai ceară scuze pentru că, deși îi asigurase că Alma va fi bine cât timp vor lipsi, ea reușise fie rănită la o lăbuță chiar din prima zi în care stăpânii ei plecaseră. După această pățanie, familia Leonhard o luaseră pe Alma la ei acasă și nu o mai scăpară din ochi până când vecinii lor se întorseseră acasă. Flit, cățelul cel jucăuș al familiei îi ținuse de urât Almei și cei doi ajunseseră chiar să fie nedespărțiți. Alma se vindecase rapid, domnul SatNam având grijă să o pună pe toate piciorușele în scurt timp. Ewa își făcuse o mie de reproșuri când o văzuse pe Alma șchiopătând, și o certase pentru imprudența ei, apoi, când se mai liniști, îi ceru să-i povestească tot ce s-a întâmplat în lipsa lor. Află atunci că în seara aceea, Alma îi urmărise pe Kroll-i ca de obicei până la casa ascunsă și încercase, sărind pe gard, să intre în casă prin geamul deschis de la mansardă. Dar din momentul în care sărise pe fereastră, simți o durere cumplită de cap, combinată cu un zumzăit ciudat. Când s-a mai dezmeticit, și-a dat seama nu numai că îi zumzăia capul, ci și că fusese înconjurată de un roi de țânțari uriași. Speriată, sărise pe geam urmărită de dubioasele insecte și aterizase strâmb, fix în curtea unde dobermanul patrula. Reușise șchiopătând, să iasă din curte și fugise spre casa familiei Leonhard, cu câinele după ea. Din fericire, insectele nu o urmaseră. Norocul ei fusese că în curte era doamna Leonhard și Clara cu Flit. Clara îi deschisese ușa să intre în casă, iar mama ei și Flit îi alungară pe doberman. ”Nu erau țânțari obișnuiți, Ewa, erau ca un roi de gânduri negre care se transformaseră în țânțari” îi spusese Alma, și Ewei nu-i ieșea din cap imaginea. Îl mai zărise apoi în câteva nopți pe doberman dând târcoale casei și o încerca un sentiment de nesiguranță, de pericol iminent. De sute de ori se gândise să încerce să vorbească cu el, să vadă dacă nu ar putea să se înțeleagă cu el și să ajungă la pace, dar recunoștea că îi era cam frică.

Cu Adam și Enya nu mai apucase să discute așa cum și-ar fi dorit, și aștepta răbdătoare ca ei să deschidă discuția. Nu vroia să fie considerată o băgăcioasă în treburile altora, și își propusese să îi lase pe ei să hotărască când îi vor spune mai multe despre cristalul argintiu recuperat din ocean sau despre ciudățenia desenelor de pe totem. Mai nou, Enya purta mereu la gât un lănțișor de care era prins un pandantiv rotund, auriu, un fel de biluță cu încuietoare . Ewa bănuia că în interiorul lui era cristalul.

În urmă cu trei zile, toți patru erau într- o excursie cu balonul deasupra insulei, când au făcut  o descoperire uimitoare. Treceau peste o zonă greu accesibilă pentru excursioniști – un vârf de munte ascuțit ca o lance, când Silvan le arătă un vârtej ciudat care se forma în jurul acestui loc. Tot acolo, un copac era prins în vortexul acela de vânt și își agita aproape tragic crengile, parcă atrăgându-le atenția. Ciudățenia era că vârtejul acela nu se mișca decât pe o zonă foarte mică. Cerul era senin, nu erau nori și balonul lor zbura liniștit. Toți patru conveniseră să ajungă cu prima ocazie în această zonă și să-o cerceteze.

Și avuseseră aceasta ocazie chiar azi, în ultima zi din an. Reușiseră să programeze o excursie cu jeepul pe un traseu care se apropia foarte mult de vârful Lance și porniseră de dimineață toți patru într-un tur privat împreună cu un șofer și un ghid. Excursia dura aproximativ 4 ore, după care urmau să se întoarcă acasă, să se odihnească și să se pregătească de Revelion. Pentru petrecerea dintre ani, familiile lor aveau rezervate șapte locuri, pe vasul ” La Paz”.

Citește și: Stan Bolovan. Poveste de Ioan Slavici

Vremea era excelentă, neașteptat de uscată, ceea ce nu putea decât să-i bucure, deoarece însemna că vor putea urca mai ușor pe munte. Ajunseseră cu jeepul până la un mic popas iar aici se opriră. Conveniseră cu șoferul și ghidul să-i aștepte acolo până când se vor întoarce din mica lor expediție, iar ei, cu rucsacii în spate, începuseră să urce. Drumul era oarecum lin până aproape de vârf, după care devenea foarte abrupt, o adevărată provocare pentru oricine se aventura pe acel traseu. De regulă, oamenii nu urcau decât până într-un punct, iar de acolo în sus, lăsau păsările să se bucure în voie de teritoriul lor sălbatic.

Se apropiau de vârf, încet-încet. Pe măsură ce înaintau, natura îi întâmpina parcă tot mai ciudat: copacii foșneau fără ca vântul să bată, păsările erau tăcute, animalele erau ascunse privirii, pământul parcă devenea mai moale, aerul mai puternic, un abur ca o ceață ușoară plutea printre copaci. Razele de soare străpungeau greu desișul copacilor, tăind prin pădure fâșii de lumină.

• Mai avem puțin, zise Adam, oprindu-se puțin să-și tragă sufletul.

Silvan, care îl urma de aproape fu cât pe ce să se izbească de el.

• E aproape, simt, zise Silvan.

• Ce simți? întrebă Ewa.

• Copacul… e ceva unic. Nu am mai întâlnit până acum unul ca el, zise Silvan.

• Trebuie să fim atenți, zise Adam grav, privindu-i pe toți în ochi. Cred că ne apropiem de o poartă energetică a pământului. Aici pot fi atât energii pozitive, cât și negative, nu știm ce ne așteaptă. Enya, ești OK?

Enya ridică ochii și în privirea ei, Ewa citi un fel de suferință ascunsă. Părul ei blond, prins într-o coadă lungă îi descoperea fața și o lăsa ca pe o carte deschisă, ușor de citit. Enya schiță un zâmbet și ochii ei de chihlimbar brun-roșcat se odihniră în cei ai lui Adam, de un albastru marin intens, pregătiți parcă să o susțină.

• OK, Adam, zise ea. Și, văzând că Ewa și Silvan o priveau în tăcere, adăugă: cred că e momentul să le spunem, Adam.

Adam încuviință din cap.

• Ei bine, începu Enya, vă datorăm niște explicații. Din fericire, cred că noi toți facem o echipă și nu ne-am întâlnit întâmplător pe insula asta, ci cu un scop. Fiecare are un rol în această echipă și împreună putem face lumea mai bună. Știu că sună pompos, dar asta e convingerea mea.

• Și a mea, adăugă Adam. Cunoașteți deja că fiecare dintre noi e special în felul lui, știți și prin ce anume.

Ewa și Silvan dădură din cap, numai ochi și urechi.

• Când ne-am mutat aici, începu Enya, am simțit din start că îmi place și că locul are o vibrație bună. Silvan știe că, pe oriunde am călătorit, am avut mereu impresii puternice legate de locul respectiv. Un loc bun, are energii pozitive puternice care mă ajută să pot ajuta la rândul meu, pe cei care au nevoie. Așa l-am cunoscut pe Adam, într-un moment în care avea nevoie de mine, zise ea zâmbind ușor spre Adam. O să vă povestesc într-o zi cum a fost. Ceea ce trebuie să știți acum este că lumea este un amestec de energii, pozitive, negative…Așa cum există energiile bune, există și cele rele, eu cel puțin, așa le simt. Misiunea mea este să le sporesc pe cele pozitive, să întăresc armonia, pacea, prin propria mea energie. Adam are aceeași misiune de îndeplinit, dar cu energia lui proprie, cu abilitățile pe care le-a dezvoltat. Era poate prea frumos și prea simplu ca lucrurile să fi mers fără probleme, dar la scurt timp după ce m-am întâlnit cu Adam, o serie de lucruri ciudate au început să apară.

Vezi și: 7 Super Animaţii Scurte cu Final Fericit

• Gemenii Kroll au jucat un rol în toată povestea asta, după cum v-ați dat singuri seama. Uite-așa, ne-am pomenit într-un soi de luptă dintre Bine și Rău. Știu că sună ca o poveste, dar asta e realitatea. Până la urmă, noi toți trăim în permanență făcând bine sau rău, alegând. Și nu e ușor să fii de partea binelui, dar sentimentul că ești un cavaler al binelui merită tot riscul! adaugă Adam zâmbind.

• Despre ce riscuri vorbim? întrebă Silvan. Dacă suntem o echipă trebuie să știm de ce trebuie să ne ferim și cum putem să ne ajutăm. Nici eu nu credeam că am ajuns întâmplător aici, mai ales după ce v-am cunoscut pe voi. Eu aveam un țel – să găsesc Copacul vieții, și de aceea, când părinții ne-au spus că ne mutăm în Palo Santo m-am bucurat, pentru că pentru mine numele a sunat ca o previziune : ”Copacul Sfânt”. Am întâlnit-o pe Ewa, apoi pe Alma, adaugă el zâmbind, și am știut că aici va fi ceva deosebit, că nu suntem singuri.

• Așa e, încuviință Adam. Și cu siguranță nu suntem singurii care avem aceste capacități. Teoretic, fiecare om ar putea să fie ca unul dintre noi sau să aibă capacități speciale, dar practic, oamenii de mii de ani și-au limitat capacitățile și nu au mai încercat să-și cunoască puterile. Folosesc maxim 5% din capacitățile pe care le au, restul zac adormite în fiecare pentru că nu știu sau nu concept că există. Și pierd atât de multe! Eu am început de mic să lucrez cu atenția, concentrarea, meditația, și cu timpul am ajuns să decodific undele gândurilor. Adevărul este că totul e posibil dacă crezi că e posibil și nu îți pui singur limite.

• Vrei să spui că putem face orice, că e posibil? întrebă Ewa.

• E bine să crezi în forța pe care o ai în tine, să nu te îndoiești de ea. Dar dincolo de forța noastră, există o forță și mai mare, Sursa tuturor forțelor. De aici practic ne tragem și noi puterea și ea este cea care ne poate ajuta când avem nevoie. Și trebuie doar să cerem ajutor, convinși că îl vom primi, și ajutorul va veni, zise Enya.

• Cum așa? întrebă Ewa.

• Marea Sursă este energia vie, Esența. O parte din ea se află în fiecare om, pentru  că energia ei a fost cea care a pus în mișcare totul, de la microcosmos la macrocosmos și toate, absolut toate sunt în conexiune.

• Și te aude când ceri ajutorul? se miră Ewa.

• Dacă ești în armonie cu ea, dacă ești în vibrație cu ea – o vibrație pură și bună – atunci poți să comunici . Și are foarte multe forme pe care le ia, când îți acordă ajutor. Pot fi ființe vizibile pe planul ăsta sau nu, pot fi oameni care apar în diverse situații, pot fi ființe minuscule sau uriașe, orice există în microcosmos sau macrocosmos. Dar oamenii nu își dau seama.  Primesc uneori ajutor fără să realizeze că au fost ajutați. Alteori nu primesc ajutorul pe care îl cer pentru că nu cer ceea ce e bine pentru ei și care să fie în armonie și cu alții, spuse Enya.

Citește și: 10 Animaţii Scurte despre Mindfulness. Cheia pe Care Copiii Noştri o Au la Îndemână pentru Starea de Bine

• Complicat rău! zise Ewa.

• La prima vedere, zise Adam. Dar cred că deja înțelegi cum stau lucrurile. Acum, să trecem la partea mai puțin plăcută. Cum spuneam, am supărat prin acțiunile noastre niște energii întunecate și acum putem spune că suntem într-un fel de război cu ele. Frații Kroll sunt de partea lor și tot ce au făcut până acum a fost să încerce să creeze mai mult haos pentru ca să poată acționa. Când vom ajunge în vârful muntelui, e posibil fie să dăm de ei, fie de forțele pe care le slujesc. Cristalul pe care îl poartă Enya trebuie să se întoarcă în locul de unde a fost furat, și să nu ajungă în mâinile gemenilor pentru că altfel multe lucruri rele se vor întâmpla.

• Ce e cu cristalul acela? întrebă Ewa. Și unde trebuie să se întoarcă?

• Cristalul argintiu a fost furat dintr-o lume paralelă, nevăzută oamenilor. Cristalele pure sunt adevărate forțe energetice iar acesta este extrem de puternic. Pământul este protejat de către patru astfel de cristale, fiecare în câte un punct cardinal. Cel purtat de Enya proteja nordul și e în conexiune cu energia pământului, iar acum prin această poartă au intrat deja o mulțime de forțe pe care ar trebui să le neutralizăm. Cât despre cristal, în mod normal, niciunul dintre noi nu l-ar putea purta, Enya e singura care poate, datorită darului ei special. Cu toate astea, și ea resimte forță cristalului și, de când îl poartă, este foarte slăbită.

• Ar fi bine dacă am putea înapoia cristalul cât mai repede lumii nevăzute, adăugă Enya. Vortexul de energie pe care l-am văzut din balon acum trei zile este o poartă către lumea nevăzută.

• Și copacul pe care l-am văzut? întrebă Silvan. E copacul pe care îl caut?

Citește și: Hainele Cele Noi ale Împăratului. Poveste de Hans Christian Andersen

• Nu știu, Silvan. Rămâne de văzut când ajungem acolo, zise Adam. Acum, că știți la ce să vă așteptați, fiți atenți să ne păzim spatele.

• Și cum putem lupta, dacă va fi cazul? Ce să facem? întrebă Ewa.

• Fiecare va simți în felul său, zise Enya. Dar nu uitați: planeta e vie, elementele sunt vii. Cereți-le ajutorul, dacă așa simțiți.

Se apropiaseră de vârful muntelui și zăriră copacul.  În jurul lui, frunze căzute zburau în cerc, lent. Copacul se legăna ușor, parcă dansând. Silvan se apropie fascinat. O lumină diafană plutea printre crengile copacului. Privite de jos, crengile făceau legătura cu cerul, întinzându-se până la soare. Rădăcinile ieșeau o parte din pământ, apoi se înfigeau cu putere în adâncuri, trăgând seva cea aducătoare de viață, purtând-o până la frunzele lucioase și ascuțite, așezate în formă de spirală. Semăna cu un brad uriaș, dar nu era. Bobițe roșii atârnau de frunzele verzi-închis și Ewa realiză că avea în față un arbore tisa bătrân de când lumea. Nu mai întâlnise până acum unul în realitate, dar învățase despre el din cărți încă de la grădiniță. În afara bobițelor roșii, tot copacul era otrăvitor, dar nu era periculos pentru oameni decât dacă ar fi extras toxina din el și ar fi folosit-o ca otravă. Tisa era un copac care de mii de ani aduna legende și povești. Considerat arborele vieții, al morții și al învierii, o combinație între medicament și otravă, tisa era un simbol al schimbării ciclurilor de existență. Druizii credeau că tisa poate învinge hotarele timpului. În credința lor, tisa era un mijloc de comunicare directă cu strămoşii şi un regat al spiritului, unde locuiau îngerii şi apărătorii, arborele având puterea de a ajuta pe oricine își deschidea sufletul pentru a accepta acest ajutor. Magicienii își făceau baghetele din acest lemn, celții credeau că roata existenței e făcută din tisă și că atunci când aceasta nu se va mai învârti, va veni sfârșitul lumii.  Erau clar, în fața unui copac magic.

CITEȘTE CONTINUAREA