*
Silvan apăru în scurt timp după aceea, dar nu putea rămâne, trebuia să o ducă pe Clara la Tărâmul Magic, un parc complex de distracții pentru copii, pănă când veneau părinții să îi ia acasă. Așa că Ewa se hotărî să meargă cu ei în parcul de distracție. Chiar îi placea acolo. Nu aveai cum să te plictisești! Înainte de asta, trebuiau să treacă pe acasă pe la Silvan să o ia pe Clara și până atunci, aveau ocazia să mai stea de vorbă. Sora lui Silvan, Enya, îi trezise curiozitatea. De cand fuseseră la Centrul Wild Care, Ewa începuse să fie mai atentă la fratele ei, Adam. Adam și Enya făceau un cuplu oarecum misterios, iar gemenii Kroll aveau cu siguranță un rol dubios în toată povestea asta.
– Ce ai pățit la față? întrebă Silvan când o văzu pe Ewa zgâriată.
– M-a băgat în sperieți o bufniță, zise ea.
Și îi povesti întamplarea cu Bubo și Toby.
– Nu am știut că te sperii așa ușor, zise Silvan. Dar, la urma-urmei, la asta sunt bune bufnițele, nu? Ce, te-ai îmbufnat? râse el.
– A știut tot timpul că eram acolo. A fost o șmecheră, intenționat m-a speriat! zise cu năduf Ewa.
– Dar tot cu intenție te-a lăsat și să asculți, zise Silvan. Bufnițele sunt înțelepte, nu așa se spune?
– Mda, admise Ewa. A avut ea un plan… Apropo de planuri, ce mai face sora ta?
– Clara? O s-o vezi acum, poți sta de vorbă cu ea cât vrei, știi că e o vorbăreață.
– Nu Clara, Enya. Enya, cea misterioasă, Enya, care e mai tot timpul cu fratele meu. Îți spun eu, Silvan, ceva se întămplă cu ei și are legătură cu gemenii Kroll, zise Ewa cu convingere.
– Poate că da, poate că nu, zise Silvan. Nu știu, Ewa. Enya are programul ei, nu avem prea multe de împărțit, ca să zic așa. Adevărul e că nu știu prea multe despre ea.
– Și adevărul e că nici eu nu știu prea multe despre Adam, recunoscu Ewa. Doar că uneori pare că știe tot, inclusiv povestea cu Alma și cu animalele. Eram curioasă dacă ai observat ceva ciudat în ultima perioadă.
Vezi şi: 10 Scurtmetraje de Animaţie Emoţionante despre Conexiunea dintre Tată şi Copil
– Nu știu, am văzut doar ca Enya și Adam petrec tot mai mult timp împreună. Cam ca și noi, de fapt. Sunt secretoși, cam ca și noi, deci normali, râse Silvan. Pe gemenii Kroll i-am văzut de câteva ori și nu mi-au plăcut deloc. Știu că nici Enya nu se omoară după vreunul, dar nici nu au cum să se evite, doar învață toți în aceeași clasă… Mai multe nu știu.
– Mda, zise Ewa dezamăgită. Deci nu știm nimic sigur. Eu o să fiu atentă însă la ei, îți spun, nu-mi miroase a bine!
– OK, o să fiu și eu atunci. Cine află primul ceva, spune. Hai să vorbim acum despre altceva, că am ajuns acasă. Clara! strigă el deschizând ușa.
– Daaaaa! răspunse imediat o voce cristalină și Clara își făcu apariția țopăind, după ușă. Aaaa, a venit și Ewa, ce bine îmi pare! strigă Clara și îi sări în brațe. Ewa o strânse tare și apoi îi dădu drumul, zâmbind. Clara avea darul de a-i face pe oameni să zâmbească. Ce i-ar fi plăcut să aibă o soră așa! Fiind singura fată în familie, simțea uneori nevoia să stea de vorbă și cu alte fete. Față de Clara se simțea ca o soră mai mare, și îi era tare dragă.
– Daaa, am zis că nu ratez ocazia să mergem împreună la joacă și să-ți arăt stilul meu de dat în topogan, râse Ewa.
– Ai un stil anume în care te dai pe topogan? făcu Clara ochii mari. Neapărat să-mi arați și mie!
– Sigur, Clara! zise Ewa zâmbind.
Ajunseră în parcul de distracții destul de repede. Era plin de copii, și ca de obicei, o agitație haotică în toate direcțiile. Locul fusese reamenajat recent și erau acum în plus o mulțime de noi spații de distracție, cu provocări de toate felurile: jocuri, sport, arte, științe. Părinții lor le făcuseră abonamente, știind că vor petrece o bună parte din timpul lor liber acolo. Era cu adevărat Tărâmul magic pentru că găseai aici atâtea modalități interesante să-ți petreci timpul! De aici copiii plecau nu numai mai relaxați, dar și mai instruiți. Pe lângă jocuri, copii se puteau înscrie la tot felul de activități, cursuri, ateliere, susținute de cei mai buni specialiști. Ajunși la intrare, scanară ecusonul electronic de acces și intrară în lumea magică a distracției. Erau atât de multe opțiuni încât trebuiau neapărat să facă un plan cum să împace cât mai multe și în ce ordine.
Clara vroia să se cațere pe Piramida maiașă ( cea mai mare din parcul de joacă) și să coboare din vârful ei pe bara de pompieri până la salteaua groasă și pufoasă de la baza piramidei. Ultima oară nu avusese curajul și acum era convinsă că poate. Apoi, pe lista ei de ”obiective” mai era vizita în simulatorul de micșorare (unul din jocurile aduse după reamenajarea parcului de joacă), curioasă fiind cum ar vedea lumea dacă ar fi cât o furnică, dar ar fi vrut și în simulatorul de zbor ( ah, putea alege ce fel de pasăre să fie, sau chiar fluture dacă vroia!). Pentru amândouă îți trebuia curaj pentru că nu e ușor să fii atât de mic sau să fii o pasăre într-o lume atât de mare și plină de primejdii! Și asta nu era totul, în Camera poveștilor rula Clopoțica și Clara dorea demult să intre în pielea personajului și să experimenteze povestea ca o adevărată Clopoțică. Sigur, înainte de plecare se va da pe marele topogan, în stilul Ewei.
Citeşte şi: Cum Intervenim în Situaţii de Bullying. Soluţii Concrete pentru Copilul Agresat şi pentru Agresor
Ewa avea chef de patinat, acolo era mereu răcoare și îi plăcea să meargă la patinoar mai ales în zilele calde. Iar asta era una din zilele călduroase. În rest, oscila între Camera de teatru – avea dispoziție pentru exercițiile haioase de improvizație și Camera muzicala ( utima dată aproape învățase să cânte la clape ”Sur le point d’Avignon”). Bineînțeles, mai trebuia să îi arate Clarei cum să se dea în topogan în ”stil Ewa”.
Silvan avea de gând să urce cu Clara pe Piramida Keops și să coboare pe bara de pompieri, mai mult ca să o încurajeze și să stea cu ochii pe ea. Ar fi trecut apoi pe la Camera de jocuri virtuale pentru a juca The Leader – un joc de strategie pe care îl jucase și ultima oară și vroia acum să-și ia revanșa. Ar fi preferat apoi să găsească un loc liniștit și să citească sau să își exerseze desenul cu copacul. De câte ori avea un moment liber și o foaie în față, Silvan se trezea că o umple obsesiv, cu același copac cu ramuri dese, copacul care se lăsa atât de greu de găsit. Deci, dacă îi rămânea timp, va trece pe la Camera de desen.
Nu aveau decât 3 ore la dispoziție până veneau părinții să-i ia, așa că trebuiau să se miște repede. Se împărțiră deci, Ewa spre patinoar, Clara și Silvan spre piramidă, urmând a se întâlni apoi la simulatoare.
– Ce bine și răcoare e aici! zise Ewa și trase aer în piept.
Îi placea să simtă aerul răcoros bătându-i obrajii. ”Bine că nu e aglomerație azi”, completă ea în gând.
Ceru patine pentru ea, se încălță și începu o tură de încălzire, în jurul patinoarului.
În patinoar, câțiva copii se învârteau în cerc, unii mai siguri pe ei, alții începători. ”Niste amatori”, își zise ea, aruncându-și părul pe spate. Avea să-și exerseze pirueta, și chiar săritura. ”Sper să nu mă încurce amețiții ăștia” își zise Ewa. Nu apucă să-și termine gândul că o lovitură veni din spatele ei și ajunse pe jos, împreună cu un băiat cam de vârsta ei, brunet, cu ochii migdalați.
– Ce faci, omule, nu mai vezi bine sau nu te țin picioarele? strigă într-un prim impuls Ewa. Apoi se calmă, amintindu-și de țestoasa Anton. ” Of, greu e să te dezveți de vechile obiceiuri!” își zise ea cu regret. Pentru o clipă lăsase mânia să o stăpânească și acum îi părea rău. Se uită la băiat, care o privea buimac, și îi întinse mâna să-l ajute să se ridice:
– Scuze, m-a luat valul, zise Ewa. Hai sus!
Băiatul îi întinse mâna, nedumerit, și Ewa îl trase în sus.
– Multumesc, zise el. E prima oară când încerc gheața. Nu mă pricep deloc, scuze!
– Ei, făcu Ewa. Și eu am căzut de vreo sută de ori în prima zi.
– Serios? întrebă băiatul făcând parcă ochii și mai oblici.
– Ei, nu chiar de o sută de ori, râse Ewa. De 99.
– Ha – ha, râse băiatul. Apropo, eu sunt Dany, zise el și îi întinse mâna.
– Eu Ewa.
– Ewa, clar nu mă pot compara cu tine! Nu o să fiu niciodată la fel de bun ca tine la patinat.
– Nu ești acum, dar peste un timp, cine știe? zise Ewa. Depinde cât de mult îți dorești să fii bun la patinat, nu? Eu acum un an abia mă țineam pe patine, dar mi-am dorit să știu mai bine și am exersat de cate ori am avut ocazia. Ăsta-i marele secret, râse Ewa.
Citeşte şi: Stan Bolovan. Poveste de Ioan Slavici
– Așa cum spui tu, pare să fie simplu, zise Dany. Nu știu, mie toate lucrurile mi se par greu de făcut, atunci când nu știi să le faci.
– Păi normal că nu știi să le faci, dacă nu le-ai făcut de mai multe ori! Eu chiar m-am lămurit cum stă treaba aici: când nu știu ceva, dacă nu repet de mai multe ori, sunt ca la început! râse Ewa. Știi ce? Hai să facem împreună niște pași, și pe urmă te las pe tine singur! Să te vad, cum pui piciorul? Ține-l drept, așa, ca mine. Acum fă-ți ușor vânt, și pe rând: stângul, dreptul, stângul, dreptul…Ei, vezi ?
Și Ewa continuă să-l ajute, până când Dany ajunsese să se țină destul de bine pe patine.
– OK, cred că e suficient pentru ziua de azi, spuse Ewa. Să mai vii să mai exersezi. Și eu trec pe aici de câte ori am ocazia, ne mai vedem. Eu trebuie să plec acum.
– Și eu, zise Dany. Merg la Camera de Șah, Tu?
– Eu mă întâlnesc cu niște prieteni la Simulatoare, apoi la Camera de muzică, cred.
– Ești fan științe sau fan arte? întrebă Dany.
– Paaai, și una și alta! Îmi plac multe chestii, zise Ewa.
– Pun pariu că ai mulți prieteni, nu-i așa? zise Dany.
Ewa stătu un pic pe gânduri: avea oare mulți prieteni? Avea puțini?
– Păi nu știu, cum se numără? întrebă ea. Am câțiva prieteni, am și cunoscuți cu care mă înteleg mai bine, dar nu știu dacă să-i numar la ”prieteni”. Am un prieten foarte bun, zise Ewa cu gândul la Silvan.
– Pari genul care are mulți prieteni, zise Dany. Eu sunt genul singuratic mai degrabă. Nu că nu aș vrea să am mai mulți prieteni, nu mă înțelege greșit, zise repede Dany. Doar că… nu prea am rezonat cu multă lume.
..chestia asta cu rezonatul… Nici eu nu rezonez, ca să zic așa cu toată lumea, ar fi prea mult! Și nici nu imi doresc să fiu pe placul tuturor, mai bine mai puțini prieteni, dar buni, decât mulți și proști! râse Ewa. Adică, mă înțelegi sper, ce vreau să spun.
– Da, asta cred și eu . Dar mă întreb uneori dacă nu cumva am ajuns prea retras din cauza asta. Nu aș vrea să mă evite ceilalți, să mă considere ciudat sau plictisitor.
– Deci ai vrea să fii altfel? întrebă Ewa.
– Poate că da…uneori, zise Dany. Dar ar fi un efort din partea mea să mă schimb și nu știu dacă ar merita.
– Dar te-ar face să te simți mai bine, schimbarea pe care ai face-o? întrebă Ewa
– Da, cred că da… zise Dany.
– Pai dacă te-ar face să te simți mai bine, poate e cazul să faci un pas înainte, nu? Dacă schimbarea aduce ceva bun în viața ta, faci efortul să te schimbi, chiar dacă ți-e greu la început. Doar că mulți renunță când dau de greu și lasă baltă totul, zicând că e prea greu, căutând tot felul de scuze și explicații pentru eșec. Eu știu că mi-a venit foarte greu să ies din pielea mea prima oară când mi-am dorit să fac ceva care credeam eu că nu-l pot face.
– Și tu? Și cum ai făcut până la urmă?
– Cu pași mici, zâmbi Ewa. Am avut și pe cineva care m-a ajutat să nu cedez la început, o doamnă la grădiniță. Ea m-a pus să îmi formulez clar obiectivul și să găsesc o modalitate de a-l îndeplini, pas cu pas.
– Adică, un fel de plan?
– Un fel de plan, dar eu am ales cum să-l fac. Nu făceam asta dacă nu credeam că o să-mi prindă bine.
– M-ai făcut curios, zise Dany. Crezi că aș putea scăpa de timiditate de exemplu, cu un plan?
– Un plan bun, dacă e aplicat, nu dă greș. Iar dacă mai greșești, trebuie să fii pregătit să revii la plan chiar dacă uneori nu reușești să faci ce ți-ai propus.
Citeşte şi: Minivacanţă de 4 Zile de Paşte! Vinerea Mare devine Zi de Sărbătoare Legală
– Cu alte cuvinte, să fiu perseverent?
– Da, nimic important nu se obține fără muncă, din câte am observat eu, zise Ewa. Și am auzit lucru ăsta de la mai multă lume! zise ea gândindu-se și la discuția dintre bufniță și arici.
– Deci, e bine să te schimbi? întrebă Dany. Îți place schimbarea? Pe mine mă cam sperie, sincer să fiu.
– He- he, făcu Ewa, amintindu-și de întrebarea bufniței Bubo. Dacă îmi place sau mă sperie? Amândouă. De cele mai multe ori îmi place, pentru că aduce noi începuturi și ocazii. Uneori nu-mi place, că mă scoate din ”zona mea de confort”, cum zicea doamna Emma și am mai mult de furcă cu mine. Dar cum spunea și ea, până la urmă e bine să mă provoc, așa ajung să îmi depășesc limitele și să devin mai bună decât până acum. Că doar schimbarea înseamnă să fii activ, pasivitatea nu poate aduce nimic bun.
– Ewa, ești tare deșteaptă pentru vârsta ta, zise cu admirație Dany. Trebuie să ne mai întâlnim.
Tot vorbind, ajunseseră la Simulatoare, unde Silvan și Clara o așteptau pe Ewa. Clara alergă spre Ewa, strigând: ”Am reușit, am reușit! Întreabă-l pe Silvan, a fost grooo-zaav!”
Silvan o aprobă serios, cu ochii zâmbind:”Da, a fost foarte curajoasă!” Apoi se uită curios la individul cu care era Ewa.
– Oh, zise Ewa. El e Dany, ne-am cunoscut la patinoar. Merge la Sala de Șah
– Da, Ewa. Mi-a părut bine, sper să ne vedem pe aici mai des, zise Dany. Poate între timp îmi fac un plan, cum ziceai că ai făcut și tu, completă el cu subînțeles. Și o să avem ce povesti. Pa! Salutare ! făcu el spre Silvan și Clara.
– Cine e individul ăsta? întrebă ușor încruntat Silvan. Și cum de v-ați împrietenit așa subit? Ce plan, ce povești? Mai că nu ți-a dat întâlnire, ce tupeu! bufni el.
Ewa îl privi surprinsă pe Sivan. Niciodată nu mai reacționase așa. Să fie gelos? Îi veni să râdă, dar se abținu, ca să nu toarne gaz pe foc.
– Individul ăsta fioros, zise Ewa zâmbind, este un mare timid. A trebuit să vorbim pe niște subiecte, îți povestesc cât timp stă Clara în simulator. O să vezi că nimic nu e întâmplător, are legătură cu povestea ariciului și a bufniței. Te-ai hotărât, Clara, unde mergi?
– La Micro Simulator, vreau să fiu furnică, zise Clara.
– Furnică să fii atunci, zise Ewa.
Selectă din ecranul afișat categoria ”insecte” și apăsă butonul ”furnici”.
– Te așteptam aici, Clara!
– Hai, distreaza-te! zise Silvan.
Clara intră în camera de simulare iar Silvan și Ewa se așezară pe o bancă. Aveau acum timp, liniște, și Ewa îi povesti lui Silvan discuția cu Dany. Silvan se calmase și spre finalul povestirii, căzu pe gânduri.
– Știu, nu e deloc ușor să te schimbi și să ajungi la rezultatele pe care le vrei. Și eu am încercat pe pielea mea, și până la urmă am reușit. Ideea e să nu te schimbi că vor alții, ci că vrei tu. Ce ține de tine și poți să schimbi ca să fie mai bine, e bine să o faci. În plus, ar fi bine dacă am fi pregătiți să nu ne speriem de schimbări.. În viată vin tot felul de provocari. Dacă găsim ce aduce bun acea schimbare și atunci e mai ușor să o acceptam.
Citeşte şi: Portative Muzicale. Poveste de Claudia Groza Lazăr
– Ce deștept ești Silvan, pentru vârsta ta, zâse Ewa. Mai știu pe cineva, ha-ha.
– Ne potrivim, nu? zise Silvan zâmbind și el.
– Cam da…zise Ewa. Hai să ne luăm o înghețată, vrei?
– Ți-e dor de gheață? Deja? Cred că mă duc sa joc un șah… zâmbi Silvan cu subînțeles.
– Ei hai, termină! Vrei înghețată sau nu?
– Fie, hai că vin cu tine…se făcu el că cedează. În plus, cine știe peste cine mai dai și acolo?!
– Ai terminat?
– Nu mă lași tu să fiu cavaler în armură…nu vrei și pace! o tachină el în continuare pe Ewa. Apropo de protectori, făcu el serios, mi s-a părut că vad coada Almei pe aici. Tu ai văzut-o?
– Pe aici?! Nuuu, e prea departe de casă și prea mare agitația, nu cred să fi venit până aici. Ar fi ciudat. Doar dacă… mă căuta? O s-o caut imediat ce ajungem acasă, zise Ewa, ușor neliniștită.
Brusc, i se făcuse dor de ea.
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara seria Poveştile Ewei, oferită de Miheala Coravu, fondatoarea proiectului Terapia cu Poveşti. Până la următoarea poveste pe care o vom publica din serie, dacă copilul tău este nerăbdător puteţi găsi continuarea aici.
Când aveam vreo zece ani, eram atât de fascinată de lumea poveștilor, încât am întrebat-o mirată pe mama de ce oamenii mari nu citesc povești. Răspunsul mamei m-a făcut să realizez că din păcate da, adulții chiar nu își mai dau seama cât de importante sunt poveștile pentru copii, pentru că ei trăiesc în altă lume, și în lumea asta au uitat ce înseamnă să fii copil. ”Atunci, când voi fi mare, voi scrie eu povești pentru copii!” mi-am zis eu, hotărâtă. ”Dar până atunci, nu trebuie să uit cum gândesc și simt copiii!”. Bineînțeles, firul vieții a avut grijă să facă multe bucle până să-mi reamintească de această promisiune făcută mie, când eram copil. Pentru că între timp eu ca și alții, intrasem în lumea serioasă a adulților și uitasem cum gândesc și simt copiii. Dar viața a găsit o cale prin care mi-a amintit cât de important e să empatizezi cu copiii.
Cred în puterea terapeutică a poveștilor și de aceea, poveștile mele nu vor fi niciodată simple povești. Poveștile combină inteligența emoțională cu NLP, așa încât mesajele și modelele transmise lucrează mai departe, în subconștientul copilului. Aștept cu drag copiii la Atelierele de povești pe care le organizez și îmi doresc ca tot mai mulți copii să fie puternici și echilibrați, să devină mai curajoși, isteți, încrezători în propriile forțe și cu valori bine ancorate în viață. Și am convingerea că acest lucru e posibil! [Mihaela Coravu]
