”Să fie adevărat?” se întrebă Ewa. ”Oare chiar mi-a indicat direcția aceea?” Se uită spre Silvan, care o privea fix. Apoi făcu și el semn spre direcția aceea.
”OK”, își zise Ewa. ”Să mergem!”Și fără grabă, înotară în direcția aceea. Nu înaintară mult, când Ewa auzi după stâncă, niște voci. Făcu semn lui Silvan să se oprească. Un delfin discuta pe un ton ridicat cu fiul său:
- Nu înțeleg ce e așa greu de înțeles. Dacă nu înveți să vânezi, o să ajungi de râsul focilor. Viața e grea și trebuie să fii pregătit pentru ea, oricând un alt delfin îți poate lua locul. Crezi că eu am ajuns în patrula de coastă pe ochi frumoși? Nu tată, am muncit de mi-au sărit ochii. Și acum ascultă toți de mine. Vrei să ajungi ca ei, sau ca mine? Ascultă-mă pe mine, că știu ce vorbesc. Când zic ”drepți”, să văd că stai în coadă, când zic ”culcat”, să văd că ești pe burtă. Ai înțeles?
Bietul delfinaș nu mai zicea nimic. Tatăl îi ținea morală probabil de ceva timp. În mod normal, Ewa s-ar fi băgat în discuție, că nu ținea prea mult la protocol, dar acum nu avea ce face decât să asculte.
- Am putea vorbi între patru ochi, Eduard? se auzi o voce hotărâtă.
Curioasă, Ewa trase cu ochiul după stâncă. O țestoasă de mare verde, plină de picățele, dădea calm din înotătoare, lângă delfin.
- Philip, du-te și te joacă până vorbesc eu cu doamna învățătoare, zise delfinul tată.
Cel mic o zbughi imediat, fericit că a scăpat.
Te cunosc de când erai mic, Eduard, începu țestoasa. Mi-ai fost elev, ca și tatăl, bunicul și străbunicul tău, așa că să nu-mi vinzi mie alge, spune-mi ce te frământă.
Delfinul, încurcat, își drese vocea și zise:
- Ce să spun doamna Saga, îmi fac griji, ca orice părinte pentru copilul lui. Aș vrea să știu că reușește în viață, că nu va ajunge un ratat.
- Toți părinții doresc asta, nimic nou aici. Și cu toate acestea, intențiile bune nu înseamnă și folosirea mijloacelor cele mai potrivite. Lasă-mă să te întreb ceva: îți cunoști bine copilul? Știi ce-i place, știi ce ar vrea? Îl încurajezi să experimenteze ceea ce dorește, sau hotărăști tu în locul lui?
- De ce nu aș hotărî eu în locul lui? E încă mic, nu are experiență, nu știe ce e mai bine pentru el. Eu, pe de altă parte am experiență, știu cum merg lucrurile și ce ar fi de făcut. Dar e încăpățânat, nu vrea să asculte.
- Adică, e ca tine. Nici tu nu vrei să-l asculți.
CITEŞTE ŞI: Mami, Nu Pot! Soluţii pentru a Ajuta Copilul să Treacă de la Neputinţă la Încredere
Delfinul căzu puțin pe gânduri. Era adevărat, nu ținea neapărat să-și asculte fiul ce are de zis, pentru el conta ce avea el de spus. El reprezenta Autoritatea. Ca și cum i-ar fi citit gândurile, țestoasa continuă:
- Când erai copil, visai să ajungi în patrula de coastă. Îți amintești?
- Și acolo am și ajuns în cele din urmă, zise delfinul, mândru.
- Era visul tău, nu al altcuiva. Îți amintești?
Delfinul revăzu în mintea scena când își făcuse curaj să le spună părinților săi că hotărâse să se facă delfin de pază. O meserie plină de pericole, din care puțini ieșeau la pensie. Mama se prăbușise disperată pe un pat de alge, tatăl începu să înoate scurt stânga – dreapta, apoi îi ținuse celebrul discurs despre viață și moarte. Și totuși, el alesese calea aceasta. Și nu regreta. Tatăl lui, deși cu inima strânsă, îl susținuse până la urmă în alegerea lui, deși și-ar fi dorit ca fiul lui să-i calce pe urme, într-o meserie liniștită și respectată. După ani de zile, recunoscuse însă în fața lui că se mândrește cu el. Tatăl lui avusese curajul și înțelepciunea de a-l lăsa liber să aleagă. El de ce nu putea face la fel cu fiul lui?
- E atât de greu să fii părinte, oftă el. Toate spaimele și fricile ies la suprafață, dar nu sunt în legătură cu tine, sunt în legătură cu copilul tău, ceea ce e și mai rău! Și îți trebuie mare putere să treci de ele. De aceea prefer ca totul să fie disciplină, ordine, să meargă toate conform planului!
- Adică să te comporți acasă ca și la serviciu? La serviciu ești șeful, cel care dă ordine și sunt respectate. Acasă cine ești: Șeful sau Tatăl?
- Șeful, recunoscu delfinul cu jumătate de glas.
- Și ce șanse crezi că are Șeful cu familia? Vezi tu, Eduard, în viața asta noi jucăm mai multe roluri, depinde de locul unde ne aflăm. La serviciu poți fi : Șeful, Colegul. Acasă poți fi: Tatăl, Soțul. În familie: Frate, Unchi, Nepot, Bunic… Poți fi Prietenul, Vecinul, poți fi Învățătorul, Ecologistul, Artistul… sunt atâtea roluri pe care putem să le jucăm. Cheia e să-l jucăm pe cel potrivit în situația dată. În situația asta, ce rol trebuie să joci?
- Rolul Tatălui, zise delfinul oftând.
- Și ce ar face un Tată ideal?
- Cred că…ar încuraja copilul să descopere ce îi place, să facă ce își dorește, să aibă încredere în el, să-și dezvolte abilitățile, să devină puternic, înțelept și echilibrat, să se descurce singur…
CITEŞTE ŞI: Stan Bolovan. Poveste de Ioan Slavici
Aproape de stâncă, un căluț de mare își plimba puietul din burtă mândru nevoie-mare.
- Uită-te la el, spuse țestoasa. Este un tată unic. Pentru puțin timp, cât poartă puii în burta lui, e și tată și mamă. Cât timp puii sunt în burta lui, îi protejează și îi învață tot ce știe pentru a se descurca singuri când vor părăsi burtica. Apoi îi lasă încrezător, să iasă în lume. Îți imaginezi ce bogată e perspectiva lui asupra vieții?
Delfinul privi spre căluțul de mare. ”Să fii și tată și mamă în același timp!” Nu se gândise niciodată la asta până acum. ”Căluțul ăsta e un erou”, își zise delfinul, ”Eu nu cred că aș face față, abia mă descurc ca tată! ”
- Acum, imaginează-te în rolul tatălui perfect, continuă țestoasa. Cel care dorește să-și vadă copilul fericit, să fie lângă el, să-l sprijine când are nevoie. Ce crezi că ar avea nevoie acum micuțul Philip? Nu-mi răspunde… Răspunsul te privește.
Și țestoasa Saga se îndepărtă agale, făcându-i semn de rămas bun. O fâlfâire lentă de dorsale pestrițe, și țestoasa dispăru.
Delfinul căzu pe gânduri. Se învârti în cerc un timp, apoi strigă:
- Philip! Philip!
Cel mic apăru în grabă, înotând spre el.
- Hai să facem o plimbare, Philip, zise cu blândețe delfinul. Ți-am povestit vreodată cum am pierdut eu când eram mic, un banc întreg de heringi? Îmi exersam înotul cu spatele pe vremea aia – știi, cel pe verticală – și îmi era mintea numai la distracții. Eu fiind fratele mai mare, trebuia să iau urma bancurilor de heringi și să-i anunt pe ai mei când găseam unul. Ei, să vezi ce-am pățit…
Și vocea delfinului se pierdu încet, pe măsură ce se îndepărtau de stâncă. După puțin timp, Ewa auzi clar vocea celui mic, râzând în hohote. Ewei i se umezi ușor ochii. Parcă i se făcuse dor de ai ei.
Bob și ceilalți doi scafandri erau pe partea cealaltă a stâncii, îi vedea. Silvan rămăsese lângă ea, cât timp urmărise discuția delfinului cu țestoasa. Curând trebuiau să se întoarcă. Ledurile de la brățări avertizau acest lucru. Bob le făcu semn să se întoarcă. Toți patru, răsfirați , începură să înoate spre direcția opusă. Ewa și Silvan rămăseseră un pic mai în spate. Silvan făcu semn spre Ewa: ”OK ?” ”OK”, răspunse Ewa.
Înotau fără grabă, bucurându-se de delicatețea vegetației care se ondula sub mișcarea curenților, de recifurile viu-colorate și peștișorii multicolori, când, deodată, frații Kroll îi depășiră în viteză. Kathia avea prinsă de mână o mică pungă în care sclipea ceva. Silvan și Ewa se opriră, intrigați. După ei, o anghilă înota cu viteză maximă, dorind parcă să-i ajungă. Cei doi Kroll se îndreptară spre stânca cavernoasă și dispărură după ea. De parcă nu era destul, Adam și Enya trecură în viteză pe lângă ei, îi depășiră, și se îndreptară spre stâncă.
RECOMANDARE: Looney Tunes. Desene Animate pentru Copii de Peste 8 Ani
Fără să stea prea mult pe gânduri, Ewa se luă după ei, urmată de Silvan. Pe măsură ce se apropiau, văzu un soi de încăierare cu încetinitorul între frații Kroll și proprii lor frați. Kathia nu mai avea punguța la ea, obiectul strălucitor dispăruse. Instinctiv, Ewa înotă spre ei și se băgă fix în mijlocul încăierării. Kathia furioasă, trase de furtunul Ewei. Pentru o secundă, Ewa crezu că rămâne făra aer și paraliză de teamă. Din fericire, furtunul era încă în gură și făcea contact cu tubul nitrox. Adam și Enya își reveniră rapid din șoc și săriră pe cei doi, care bătură în retragere. Silvan o trase pe Ewa din mijlocul lor.
- ”OK?” întrebă el.
Adam și Enya lăsară pe frații Kroll să se îndepărteze, preocupați de Ewa. Enya puse mâna pe Ewa și în momentul acela totul se schimbă. Plină de uimire, Ewa simți cum se liniștește ca prin farmec, fiind învăluită de pace și o senzație de plutire, de fericire. Atunci înțelese: și Enya era specială. O privi cu recunoștință și apoi îi făcu semn: ”OK”. Apoi, adăuga un semn care nu era în limbajul scufundătorilor, dar pe care toți îl înțelegeau. Își uni palmele în centrul inimii și aplecă ușor capul, în semn de mulțumire. Enya îi răspunse la fel.
Silvan le arătă celor doi ledurile de la brățări:
- ”Noi trebuie să ne întoarcem”
- ”OK” răspunse Adam.
- ”Stop”, făcu Ewa semn.
Ceilalți se opriră, nedumeriți. Lângă Ewa, anghila își făcuse apariția și o privea nemișcată. Ewa stătu o clipă, și ascultă ce are de zis. Apoi le făcu semn să o urmeze. Anghila o luase înainte, sigură pe ea, apoi se opri în fața unei crăpături din stâncă. Ewa băgă mâna în ea și scoase la iveală o punguță în care se afla un minunat cristal argintiu, sclipitor.
Adam și Enya o îmbrățișară, plini de bucurie. Dacă ar fi putut să țopăie, ar fi făcut-o. Ewa puse cristalul în mâna Enyei și făcu un”OK” urmat de semnul că trebuie să plece. Bob trebuia să apară în orice moment, cu siguranță descoperise că nu mai erau în grup. Mulțumi anghilei și împreună cu Silvan, o luară repejor spre Bob, care deja înota spre ei împreuna cu ceilalți doi scufundători. Când ajunseră lângă el, acesta le făcu scurt niște semne: ” Priviți la mine” ”Stop”. ”Mda”, își zise Ewa ”s-a cam supărat pe noi”. ”OK” făcu ea. ”OK” făcu și Silvan, și înotară cuminți pe lângă Bob până când ajunseră la barcă.
- Uuuufff! făcu Ewa scoțându-și masca și umplându-și pieptul de aer.
- Ești bine? întrebă Silvan. Îngrijorarea i se citea în ochi.
- Sunt bine, zise Ewa zâmbind.
Pe neașteptate, Silvan o luă după umeri și o trase spre el. Ewa rămase lipită de el, emoționată de gestul lui cald, care îi arăta cât de mult îi pasă. El îi dădu drumul apoi, ușor încurcat, spunând:
- Să nu mai faci chestii din astea, că mi se înmoaie picioarele! Lasă și pe alții să fie eroi, adăugă el zâmbind.
- Oh, mă scuzi, râse Ewa. Data viitoare tu vei culege toți laurii victoriei.
CITEŞTE ŞI: Omul cel rău. Poveste de Alina Nelega, ilustrată de Ráduly Melinda
- Între timp, poate mă lămurești la ce victorie am asistat, că nu prea am înțeles… zise Silvan.
- Dacă te referi la faza cu frații Kroll, rămâne un mister deocamdată și pentru mine… Dar am mai multe să-ți povestesc, zise Ewa gândindu-se la delfinul – tată și țestoasa Saga. Abia aștept. E groaznic că nu putem vorbi în apă!
- Ați putea vorbi, dacă ați avea echipament special, zise Bob prinzând din zbor ultimele cuvinte ale Ewei. Dar acela e pentru cercetători, nu pentru sportivi. Apropo, voi mai vreți să faceți scufundări sau nu? întrebă el încruntându-se ușor la ei.
Ewa și Silvan se făcură mici. ”Oh nu, să nu spună că ne dă afară din clubul nostru!”se rugă în gând Ewa. Amândoi încuviințară grav din cap.
- Bun! zise atunci Bob. Atunci să știți că vreau să vă am permanent în raza mea vizuală și regulamentul să vă fie lege. Nu o să vă mai amintesc asta niciodată, dar cu prima greseală, părăsiți clubul. S-a înțeles?
- Da, zise Ewa spășită.
- Da, zise și Silvan.
- OK atunci.
Și Bob se duse la ceilalți copii, lăsându-i să-și rumege vina.
- E dur, spuse Silvan.
- E rolul lui, zâmbi Ewa cu înțelegere. Fiecare trebuie să se comporte la locul potrivit, cu rolul potrivit.
- E ceva ce ai învățat acum?
- Am avut, ca să zic așa, o revelație! râse Ewa. O să-ți povestesc.
Și Ewa zâmbi, cuibărindu-se în barcă cât mai comod, închizând ochii și lăsând razele soarelui să îi încălzească pleoapele. ”În fond, toată lumea s-a descurcat excelent . Adam în rolul fratelui, Silvan al prietenului, Enya al vindecătoarei, Bob al instructorului…Și ea? Ea ce rol jucase? Al eroinei principale, bineînțeles! Și începu să râdă de una singură.
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara seria Poveştile Ewei, oferită de Miheala Coravu, fondatoarea proiectului Terapia cu Poveşti. Până la următoarea poveste pe care o vom publica din serie, dacă copilul tău este nerăbdător puteţi găsi continuarea aici.
Când aveam vreo zece ani, eram atât de fascinată de lumea poveștilor, încât am întrebat-o mirată pe mama de ce oamenii mari nu citesc povești. Răspunsul mamei m-a făcut să realizez că din păcate da, adulții chiar nu își mai dau seama cât de importante sunt poveștile pentru copii, pentru că ei trăiesc în altă lume, și în lumea asta au uitat ce înseamnă să fii copil. ”Atunci, când voi fi mare, voi scrie eu povești pentru copii!” mi-am zis eu, hotărâtă. ”Dar până atunci, nu trebuie să uit cum gândesc și simt copiii!”. Bineînțeles, firul vieții a avut grijă să facă multe bucle până să-mi reamintească de această promisiune făcută mie, când eram copil. Pentru că între timp eu ca și alții, intrasem în lumea serioasă a adulților și uitasem cum gândesc și simt copiii. Dar viața a găsit o cale prin care mi-a amintit cât de important e să empatizezi cu copiii.
Cred în puterea terapeutică a poveștilor și de aceea, poveștile mele nu vor fi niciodată simple povești. Poveștile combină inteligența emoțională cu NLP, așa încât mesajele și modelele transmise lucrează mai departe, în subconștientul copilului. Aștept cu drag copiii la Atelierele de povești pe care le organizez și îmi doresc ca tot mai mulți copii să fie puternici și echilibrați, să devină mai curajoși, isteți, încrezători în propriile forțe și cu valori bine ancorate în viață. Și am convingerea că acest lucru e posibil! [Mihaela Coravu]
