PRIMĂVARA COPIILOR, CONIL Fest, Festivalul Integrării ediția a-XIX-a, va avea loc în 9-10 martie 2019 și este o ediție specială a festivalului integrării care va celebra MAMA, FEMEIA, PRIMĂVARA.
Prima ediție a Festivalului Integrării CONIL din anul 2019 este dedicată memoriei lui Kuky Hanafi, tânărul cu dizabilități de numai 22 de ani care a ales să plece la îngeri chiar în sfânta zi de Crăciun a anului 2018, poate ca un dar făcut tuturor copiilor ca el, care trebuie să își urmeze visul….
Scopul principal al proiectului este acela de a aduce tinerii tipici și cu dizabilități pe aceeași scenă, celebrând împreună primăvara, mama, femeia. De asemenea, proiectul are ca scop promovarea copiilor în general și a celor cu dizabilități în mod special. Copii tipici și cu dizabilități vor performa pe aceeași scenă, dându-și mâna și scriind lecțiile importante ale prieteniei, acceptării și toleranței.
Dorim să readucem în fața publicul larg prezent la eveniment situația copiilor cu dizabilități diverse – locomotorii, nevăzători, hipoacuzici, copii diagnosticați cu autism, sindrom Down, retard, ADHD, tetrapareză, cu privire la drepturile și nevoile lor de acceptare și integrare.
Credem cu convingere că, dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie încurajată și promovată.
Suntem convinși că aplauzele la scenă deschisă pe care copiii ce vor performa pe scenă le vor primi, încurajările artiștilor consacrați care vor urca pe scenă alături de copii, încurajările publicului prezent le vor da aripi și îi vor motiva pentru obținerea de noi performanțe.
Unde? Asociația CONIL, Victor Poloni 16, Bucuresti
Pentru înscrieri și parteneriate:
Ramona Răileanu – 0786-501.062
Ismail Irina – 0784-412.222