O nouă perioadă plină de evenimente la Teatrul „Puck”
Teatrul de Păpuși „Puck” din are în aceste zile spectacole și evenimente în Cluj-Napoca (la sediu, în grădinițe și în Parcul Central), dar și în sate ale județului și la Zalău. De asemenea, spectacolul „Strada cu îngeri” participă la finalul săptămânii la Festivalul Internațional pentru Copii și Tineret „Little Ladies, Little Gentlemen” din Ankara.
Săptămâna a început pentru artiștii Teatrului „Puck” cu două reprezentații ale spectacolului „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia Doinei Dejică, la Sfântu Gheorghe, pe scena teatrului „Andrei Mureșanu”, în cadrul programului ”Zilelor Orașului Sfântu Gheorghe” din 23 aprilie.
În aceeași zi, instituția a desfășurat expoziții și prezentări de păpuși în Parcul Central din Cluj-Napoca, în cadrul Zilei Forțelor Terestre, eveniment organizat de Divizia 4 Infanterie „Gemina”.
Spectacolul „Croitorașul cel Isteț”, în regia Emiliei Nechita a avut, de asemenea, reprezentații în mai multe sate și comune clujene. Astfel, marți, 24 aprilie, îndrăgitul erou și-a prezentat aventurile de la 9, respective 11 la Iclod, iar miercuri, 25 aprilie, de la aceleași ore, îi va cunoaște pe copiii din Răscruci și Bonțida. Artiștii clujeni prezintă miercuri un spectacol și la Zalău. Este vorba de spectacolul „Ha én lennek Mátyás Király”/„Dacă aș fi Matia Corvin”, în regia lui Urmánczi Jenő care va avea patru reprezentații în școli din acest municipiu.
Joi, 26 aprilie, scena instituției, de la ora 9, va găzdui spectacolul ,,Baladele balaurului”, în regia lui Imecs-Magdó Levente.
Proiectul „Mesekosár”/„Coșul cu povești”, va avea loc vineri, 27 aprilie, de la ora 10, la Grădinița “Lumea Copiilor” de pe strada Septimiu Albini din Cluj.
VEZI TOATE EVENIMENTELE DIN WEEKEND
Sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 11, la Teatrul „Puck” va avea loc o nouă reprezentație a spectacolului „Șoricelul fără frică”/„Az egér, aki nem ismerte a félelmet”, după Frații Grimm, în regia lui Urmánczi Jenő. Eroul acțiunii este Cingár Elemér, un șoricel care pornește în aventură ca să afle ce este frica și va ajunge, după multe aventuri să câștige mâna prințesei Cincinella, fiica regelui Ludovic Albino al XIII-lea.Spectacolul se joacă în limba maghiară.
Vârsta minimă recomandată este de cinci ani.
Spectacolul „Strada cu îngeri”, în regia lui Decebal Marin, va avea în 29 și 30 aprilie patru reprezentații în cadrul celei de-a XIV-a ediții a Festivalului Internațional pentru Copii și Tineret „Little Ladies, Little Gentlemen” din Ankara, Turcia.
Evenimentul se desfășoară în perioada 23-29 aprilie 2018.
Despre Teatrul de Păpuşi „Puck”
Teatrul de Păpuşi „Puck” a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului de Păpuşi „Puck” este alcătuit din aproximativ 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck”, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal „WonderPuck”, un eveniment dedicat întregii familii.
Teatrul de Păpuși PUCK