Asociația SAMAS – Sănătate pentru Mame și Sugari – lansează „SAMASteratul Părinților”, singurul pachet pentru tineri și viitori părinți ce include atât cursurile necesare pentru ca aceștia să ia cele mai bune decizii pentru copilul lor în perioada perinatală, cât și reduceri și oferte la alte servicii și produse care îi vor ajuta să se bucure de perioada primelor 1000 de zile ale bebelușului (de la concepție până la vârsta de doi ani a copilului).
Prin programul „SAMASteratul Parintilor”, Asociația SAMAS oferă două pachete:
-
Pre-natal: din momentul concepției copilului până la nașterea acestuia. Acesta conține:
-
Cursuri de grup: despre sarcină, despre perineu, despre naștere naturală, despre naștere medicalizată, despre alăptare, puericultură, nutriție gravidă;
-
Cursuri individuale: două ședințe de gimnastică prenatală, o ședință de masaj pentru gravidă;
-
Pachetul pre-natal conține mult-doritul curs de puericultură, la finalul căruia viitorii tați primesc Diploma de absolvire a cursului de puericultură.
-
Post-natal: după nașterea copilului până la vârsta acestuia de trei ani. Acesta conține:
-
Cursuri de grup: babywearing , cinci ședințe de curs Masaj Bebe, nutriție mamă, diversificarea copilului, nutriția copilului 1-3 ani;
-
Cursuri individuale: Consiliere în alăptare, reeducare abdo-perineală, un masaj pentru mamă, închirierea unei pompe de sân – o săptămână gratuit (dacă a fost recomandată de un consultant de alăptare).
Cursurile SAMAS sunt predate exclusiv de Educatorii Perinatali SAMAS care sunt cadre medicale (moașe, asistenți medicali și kinetoterapeuți) specializate în perioada perinatală.
Serviciile și produsele sunt oferite de către parteneri cunoscuți, aleși cu grijă de echipa SAMAS. Astfel, părinții care vor dori să-și ia SAMASteratul vor putea să se bucure de oferte și reduceri la: programe de nutriție și sport, consultații gratuite la stomatolog și discount-uri la servicii precum excursii „city break” pentru cuplu sau vacanțe în Turcia sau Grecia pentru prima vacanță cu copilul. Mamele vor putea organiza evenimente de socializare cu alte mămici la centrul SAMAS, vor beneficia de reduceri la ședinte de machiaj, la haine pentru ele în perioada de sarcină, dar și pentru bebeluși, la jucării, cărucioare, pompe de sân, creme etc. Asociația SAMAS încurajează și susține prezența partenerului la cursurile SAMAS, de aceea, pe lângă ședintele de informare la care aceștia pot fi prezenți, SAMASteratul include și beneficii pentru tați: voucher la sala de fitness, consult la stomatolog, discount pentru seara în care sărbătoresc cu prietenii nașterea copilului, la buchetul de flori pentru mamă, etc.
Descrierea și beneficiile din fiecare pachet se regăsesc pe site-ul asociației:
https://www.programsamas.ro/pachete-de-servicii-samasteratul-parintilor/
Pachetul SAMASteratul Părinților este cadoul ideal pe care tinerii sau viitorii părinți îl pot primi din partea familiei, prietenilor, colegilor sau companiei la care aceștia lucrează. Investiția este cu atât mai valoroasă cu cât educația primită de părinți prin SAMASterat va avea un impact pozitiv pentru sănătatea copilului lor pentru tot restul vieții.
„Un părinte informat corect și pregătit pentru nașterea și creșterea unui copil înseamnă un bebeluș bine primit și bine îngrijit, înseamnă mai puține frici ale părinților, mai puțină zvonistică și mai mult timp și dispoziție pentru ca părintele să se bucure efectiv de bebelușul său. În plus, față de pregătirea prenatală, ceea ce face diferența cu adevărat în viața de proaspăt părinte este un sistem de suport permanent din partea unei echipe medicale pregătite special să ajute părintele să treacă cu bine prin provocările ce pot apărea în primii doi ani de viață a copilului.
Asociația SAMAS oferă prin SAMASteratul Părinților exact această combinație de pregătire și suport, plus mici cadouri binevenite de care noua familie să se bucure. Participarea la SAMASteratul Părinților ar trebui să fie primul lucru pe orice lista de necesare pe care o face un cuplu care își planifică un copil.” spune Ana Măiță, activist pentru drepturile mamelor.
„În ciuda faptului că am citit o grămadă de cărți despre naștere, creșterea bebelușului și cam tot ce implică venirea unui copil pe lume, nimic nu mi s-a părut la fel de folositor ca informațiile primite la cursurile prenatale de la SAMAS. Faptul că ai alături pe cineva cu experiență, care cunoaște mediul din România, căruia să-i poți pune orice întrebare îți trece prin minte, mă fac să recomand aceste cursuri oricărui viitor părinte. În plus, te și distrezi, cunoști oameni și povești noi, e un mediu benefic pentru orice gravidută.”, spune Cristina Cioabă, Blogger fatanorocoasa.ro, cursant SAMAS.
Asociația SAMAS dorește să mulțumească tuturor partenerilor care contribuie la SAMASteratul părinților: LadyFit, Fitness lab, Harvey Dent, Theda Travel Management, Gabriela Codruța Nedelea- consultant în nutriție, 9lunishop.ro, Alina Barcu –make up artist, floriacasa.ro, Philips Avent –pompe de sân, Hard Rock Cafe, Hip-Hip, Kara Baby, Books Express, Vea, Educlass, Food Fairy, RawMazing.ro
Despre Asociația SAMAS
Rezultate: Peste 210.000 de mame consiliate de Educatorii Perinatali SAMAS în perioada 2013-2016
Începând cu 2013, de când a inceput programul SAMAS și până la finele anului 2016, 9300 de mame au participat la cursurile SAMAS in peste 20 de orase, iar peste 210.000 de mame au beneficiat de consultanță perinatală în perioada 2013 – 2016. Mai mult, Asociația SAMAS a oferit educație și suport perinatal unui număr de peste 2500 de gravide și mame din medii defavorizate în 8 orașe la nivel național.
In 2016, la inițiativa Asociației SAMAS, Alianța pentru Sănătatea Mamei și Copilului (Crucea Roșie Sector 6, Organizația Salvați Copiii România, Societatea Națională de Medicină a Familiei, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, Alianța pentru Sănătate România și Asociația Mame pentru Mame în Alianța pentru Sănătatea Mamei și Copilului) a obținut votul Consiliulul Național al Audiovizualului în vederea introducerii unui mesaj de sănătate publică în mediul audiovizual despre importanța alăptării exclusive în primele șase luni de viață ale copilului. Astfel, prin acceptul autorității ce reglementează programele audiovizuale, s-a obținut acordul ca următorul mesaj de interes public să fie transmis prin intermediul canalelor de televiziune: “Hrănirea exclusivă la sân a copilului în primele șase luni este esențială pentru o viață sănătoasă”.
Asociația SAMAS este o organizație nonprofit, care a dezvoltat prima rețea națională de educatori perinatali SAMAS (din rândul asistenților medicali și moașelor), specializați în educația prenatală și postnatală, în nutriția mamei și copilului. Obiectivele asociației pe termen lung sunt: creșterea ratei de alăptare exclusivă, informarea corectă a mamelor despre procesul nașterii, îmbunătățirea stării de sănătate a mamei, dar și a bebelușului, printr-o nutriție echilibrată din timpul sarcinii, cât și postnatal.
Asociația SAMAS oferă cel mai extins program de sănătate și suport pentru mame și sugari în primele 1.000 de zile, înainte și după naștere, atunci când pot fi puse bazele unei vieți sănătoase a viitorului adult. Activitatea educatorului SAMAS este inspirată din modelul occidental de educație și sprijin al gravidelor și proaspetelor mame. În țări precum Franța, Germania, Austria sau Elveția, peste 70% din mame apelează la servicii similare.
Educatorul SAMAS este aproape de comunitate în cele 5 centre SAMAS din țară: București, Timișoara, Iași, Pitești, Bistrița, dar și în alte orașe, echipe de educatori perinatali oferă cursuri, consiliere și sfaturi gravidelor și mamelor. Gravidele, mamele sau tăticii îi vor putea contacta pe site-ul programsamas.ro, pe pagina de Facebook Școala Mamei SAMAS și în centrul SAMAS din oraș.
În paralel, Asociația SAMAS și-a propus extinderea Rețelei de Educatori Perinatali SAMAS, oferind burse de formare cadrelor medicale (asistenți medicali și moașe), care, în urma cursurlor intensive și a perioadei de practică, devin Educatori Perinatali Certificați SAMAS, cu acreditarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România (OAMGMAMR).
Asociația a fost înființată datorită extinderii și dezvoltării Programului SAMAS, inițiat de către Fundația Crucea Albă, Fundația Nutricia și Crucea Roșie – Filiala Sector 6.