Short Sounds: Silent Romanian Documentary – Proiecții de film mut cu muzică LIVE | 2021

În luna septembrie, împreună cu Rezidența BRD Scena9, lansăm programul SHORT SOUNDS: Silent Romanian Documentary – proiecții de film mut cu muzică LIVE – ce se va desfășura în grădina Rezidenței BRD Scena9 din cartierul Icoanei (str. I.L. Caragiale, nr. 32, București).

Proiectul „Short Sounds: Silent Romanian Documentary” este un experiment audiovizual ce urmărește reactivarea arhivei de film mut românesc, prezentând cinci selecții tematice de filme documentare realizate în perioada 1897-1942 și adaptate sonor de artiști contemporani activi pe scena muzicii experimentale din România.

Curator de film: Călin Boto.
Compoziții sonore: Makunouchi Bento, Sillyconductor (Cătălin Matei), Mitoș Micleușanu, Simina Oprescu, Somnoroase Păsărele (Gili Mocanu).

Filmele vor fi subtitrate în limba engleză.

Accesul la proiecții se va face pe bază de bilet gratuit și cu respectarea tuturor normelor igienico-sanitare impuse de lege. Numărul maxim de participanți: 40.

Biletele vor fi disponibile cu 6 zile înainte de începerea fiecărui eveniment pe platforma:
https://www.livetickets.ro/cautare/short

Selecțiile vor fi difuzate online și gratuit, odată cu evenimentele de proiecție, pe site-ul asociației https://imageandsound.ro/intermedia/.

Conform cerințelor contractuale impuse de Centrul Național al Cinematografiei (CNC), am separat sursa video de sursa audio. Sistemul de sincronizare automată, dezvoltat pentru aplicațiile utilizate, poate prezenta mici sincope (delay-uri) în funcție de viteza de transfer (internet) și de dispozitivul dumneavoastră (desktop, telefon etc.).

––––––

E flatant să-ți încapă pe mână istoria; doar că, oricât de măgulit, cu greu se va mai scutura amărâtul de angoasa alegerii imperfecte – de ce unu și nu doi?, de ce doi și nu trei? Am murmurat asta săptămâni bune. Ca într-un final să ajungem la cinci calupuri, patru grupaje de scurtmetraje și un mediumetraj, fiecare cu chichița-i tematică și promisiunile-i; cum, necum, trebuia să promitem muzicienilor o bază vizuală ofertantă; cinefililor, niște rarități; Istoriei, un soclu; istoriilor, loc să mișune. Nu încetez nicicând să mă minunez de câte straturi diafane de istorie sunt de jur-împrejurul oricărei biete secunde în mișcare. În perioada-i timpurie, cinemaul documentar românesc nu paria pe extravaganță; lipsa unei industrii solide, pe de-o parte, și-a unei avangarde pe de alta, a făcut ca practicile nonficționale să se dedea în mare măsură utilității imediate – buletine de știri, publicitate, filme utilitare ș.a. Ceea ce nu înseamnă nimicnicie ori platitudine – nici vorbă! Mai e mult până departe, până-n ziua în care documentarul autohton pre-socialist ne va fi la îndemână. Iar ce-avem noi e puțin, undeva între patru și cinci ore; cu mâna asta de filme îi salutăm pe colegii arhiviști, cercetători, critici, toți cei fără de stare care șterg praful de pe peliculă. (Călin Boto)

Călin Boto e critic și jurnalist de film, până nu demult redactor-șef al revistei Film Menu și redactor la All About Romanian Cinema, iar acum redactor la Acoperișul de Sticlă și Films in Frame. De-a lungul timpului a fost admis la felurite ateliere internaționale de critică de film, printre care Varșovia (2018), Sarajevo (2019) și Locarno (2021). Ține o rubrică la Revista Arta, curatoriază selecții mai mari sau mai mici pentru Image and Sound, Moldova Film Festival și ART200, ia interviuri, moderează Q&A-uri, în fine, câte puțin din toate.

–

3.09.2021 | ora 20
Programul „Zi de zi”
Documentare de actualitate (1897-1940)
Muzică LIVE: Makunouchi Bento (Felix Petrescu & Valentin Toma)

Programul caută să împace vicii private cu virtuțile publice. Ce-ar fi trebuit să fie mai degrabă o colecție de parade și vizite oficiale și-a schimbat traiectoria, chit că nu pe de-a-ntregul, în momentul-n care ni s-a arătat un mic film domestic, „În familia Ressel”, zis și „Scene de familie” (1916).

Ai lui Ressel, fondatorul Filmul Național Român, ne-au convins prin caraghioslâcurile lor șarmante că merită căutate nu doar marile evenimente din agoră, alde „Minunea de la Maglavit”, ci și ce s-a petrecut înaintea, în urma și-n jurul lor. În „O nuntă în lumea mare la Biserica Domnița Bălașa” (1912) se găsește o frântură dintr-un asemenea interes, căci în nicio clipă nu ne este arătată nunta propriu-zisă, ci, ca într-o replică burgheză a muncitorilor părăsind fabrica, nuntașii ieșind din biserică și dispărând în mașini. Încotro?

„Elevii Liceului Nicolae Filipescu iau masa la Restaurantul Coșna”; asta-n 1936. Abia ce-au defilat la parada de 10 mai, aceeași pe care Paul Menu o filmează la 1897 iar Constantin Theodorescu în 1912. Băieții se lasă poftiți de patronul restaurantului; ambiția publicitară se ghicește privind la panoramările de-a lungul cărora patinează ospătari la patru ace pentru a servi uniformele unor alte zile de 10 mai ce aveau să vină.

Montajul nostru ludic își are momentele solemne, în speță acele două filme nedifuzate la vremea lor – „8 iunie 1936” al lui Tudor Posmantir urmat de „Cutremurul” lui Paul Călinescu. Posmantir se afla la o tribună din Cotroceni pentru a filma manifestațiile ținute cu ocazia Zilei Restaurației. Cu dansuri populare, așa a început ce cunoaștem azi drept catastrofa de la Cotroceni, când o bună parte din tribunele înconjurătoare s-a prăbușit sub greutatea spectatorilor; camera operatorului a orbit, firește. Știm, documentarul lui Călinescu despre cutremurul din 1940 nu poate substitui ce-ar fi fost imaginile lui Posmantir, însă dacă se simte măcar un frison, ei bine, memoria celor două năpaste câștigă o secundă-n plus. (Călin Boto)

Felix Petrescu (Waka X) şi Valentin Toma (Toma Carnagiu, FKA Qewza) au pus, pe la finalul anului 2000, bazele Makunouchi Bento („cutia pentru prânz” japoneză), pseudonim ce acoperă variate proiecte cinematice / experimentale / electroacustice. Cei doi au reuşit, într-un fel sau altul, să clădească o discografie rezonabil de cuprinzătoare: 5 albume şi 4 compilaţii personale, 26 de EP-uri şi 12 single-uri, câteva înregistrări live, piese incluse pe mai mult de 40 de compilaţii, remixuri şi colaborări cu numeroși artişti.

Front

Durată program: 62 minute
Selecție filme: 10 MAI 1897 (regie/imagine: Paul Menu, 1897); 10 MAI 1912 (r/i: Constantin Theodorescu [?], 1912); 1 MAI 1914 (r/i: Constantin Ivanovici [?],1914); MINUNEA DE LA MAGLAVIT (r/i: Eftimie Vasilescu, 1935); O NUNTĂ ÎN LUMEA MARE LA BISERICA DOMNIŢA BĂLAŞA (r/i: Nicolae Barbelian [?], 1913); SCENE DE FAMILIE / În familia Ressel (producator: Filmul Național Român, 1916); ELEVII LICEULUI NICOLAE FILIPESCU IAU MASA LA RESTAURANTUL COŞNA (p: Restaurantul Coșna, 1936); ANUL NOU 1928 – SERVICIUL DIVIN LA PATRIARHIA ROMÂNĂ (în „CINECRONICA”) (i: Iosif Bertok [?], 1928); DEZVELIREA PLĂCII COMEMORATIVE LA AEROPORTUL SOMEŞENI (i: Laszlo Fekete, Istvan Miskowszky, 1935); CURSA CICLISTĂ DIAMANT (p: Reprezentanţa Diamant, 1927); 8 IUNIE 1936 (r/i: Tudor Posmantir, 1936); CUTREMURUL (r: Paul Călinescu, 1940).

–

9.09.2021 | ora 20
Programul „Pe repede-nainte”
Documentare industriale (1928 – 1935)
Muzică LIVE: Sillyconductor (Cătălin Matei)

Nici n-am convenit bine la un calup de filme utilitare că deja vedeam cum o să curgă micile documentare despre fabrici și uzine. Speram, firește, la zvâc constructivist, viteză, cadre cu scântei, fier înroșit, locomotive cu abur, în fine, știam ce voiam – voiam ce știam.

Apoi am dat peste alte și alte filme din aceeași specie, într-atât de felurite încât șablonul devenea tot mai ridicol; nu neglijabil, nici vorbă, ci îngust. „Industria sârmei Brăila” al legendarului Jenő Janovics rămâne cel mai apropiat de intenția inițială. Cine ar putea contesta cadrele-i bilite cu muncitori?

Nimeni. Doar că-n ochii mei niște filme mai difuze, mai aerisite întrucâtva, au loc de mai multă fantezie. Dincolo de generice informative și cadre cu familia regală, „Prima expoziție a electricității în România” (1928), al cărui realizator rămâne anonim până-n ziua de azi, e ce-aș numi un reportaj făcut la firul ierbii, din sală-n sală cu trepiedul la braț, păstrând senzația de vizitator tenace.
La fel, plăcerea pe care o stârnește „Societatea Tramvaielor București”, făcut la douăzeci de ani de la introducerea tramvaielor în capitală, vine tocmai din cât de împrăștiat e filmul. Asta fiindcă regizorul, anonim la rându-i, nu s-a mulțumit cu acele panoramări flatante din depoul în plină renovare; ori cu acele cadre săltărețe luate în tramvai. Nu, el a vrut s-arate și cabinetul medical al Societății, farmacia-i, machetele, șantierele, tot ce-a încăput pe rolă, însă în niciun moment nu se simte împovărătoare ambiția asta.

Din contră, regulile erau încă vagi. Despre „Emailul Mediaș” (1930) putem spune fără rețineri că e unul din cele mai fabuloase suveniruri luate din arhivă. Regizorul ne e iarăși necunoscut; tot ce știm e că a fost un ins cu îndeajuns de mult fler încât să combine un film utilitar oarecare cu o reclamă hilară la vasele de email. Se simte rimul explorărilor; pe repede-nainte. (Călin Boto)

Cătălin Matei (n. 1980) e un sound artist care activează sub mai multe pseudonime. A realizat programarea audio pentru performance-uri şi instalaţii audio la numeroase festivaluri din țară, cât și din afară. Sub numele de Sillyconductor e implicat în mai toate activitățile care presupun producție și înregistrare muzicală (muzică de teatru, film sau jocuri video, instalații de sunet). A realizat show-uri de radio pentru ORF Kunstradio, iar instalațiile sale au funcționat la MAK, Belvedere21 (Viena), Ars Electronica (Linz), Abrons Center (New York) etc.

Durată program: 50 minute
Selecție filme: PRIMA EXPOZIŢIE A ELECTRICITĂŢII ÎN ROMÂNIA (1928); S.T.B. – SOCIETATEA TRAMVAIELOR BUCUREŞTI (p: S.T.B., 1932); INDUSTRIA SÂRMEI BRĂILA (r: Eugen Ianovics, i: Istvan Miskowszky, 1935); EMAILUL MEDIAŞ (p: Fabrica Emailul Mediaş, 1930).

–

16.09.2021 | ora 20
Programul „Pacienții veciei”
Documentare medicale (1898-1931)
Muzică LIVE: Mitoș Micleușanu

Pentru calupul de față facem apel la disponibilitatea întrucâtva ficțională a documentarelor alese. Se inaugurează o nouă aripă de spital; asta-n Cluj, la Spitalul Evreiesc, iar ceremonia a fost filmată de către operatorii Lászlo Fekete și István Miskowzsky.

Cerem ca privitorul să meargă împotriva genericelor și să uite proveniența filmării. Asta pentru că ce urmează se petrece în București, la Institutul de maladii mentale, nervoase și endocrinologice, acolo unde doctorul Dem Paulian realizează o mână de filme didactice despre felurite boli (a se uita!); printre ele, sifilisul nervos, explicat în documentarul cu același nume prin desene, intertitluri, fotografii, și, cu adevărat remarcabil, prin „aspecte”. Cuvântul e tare nimerit, căci pe Paulian chiar asta-l interesează, să fragmenteze aspectul bolii în diferite stadii și simptome. Altfel spus, bolnavii de sifilis ajung față-n față cu camera de filmat și-i lasă amintire un tremur, cei câțiva pași greoi, imaginea unor umflături, ocheade hâde sau grimase stranii. E un film de-o forță covârșitoare, făcut anume pentru cercurile obscure ale medicinei. Însă, cu tot respectul cuvenit pentru acești bieți pacienți ajunși în vecie prin cinema, a venit timpul să-i revedem, chit că suferința lor ne face să ne ducem mâna la ochi. Dar doar de data asta; căci încurcate sunt căile arhivelor, adevărate lăcașuri în care documentul e sfânt. Cu zeci de ani înaintea lui Paulian, neurologul Gheorghe Marinescu punea mâna pe același aparat de filmat cu care Paul Menu făcuse istorie autohtonă. Și Marinescu era pus pe făcut istorie – camera avea să documenteze mișcarea pacienților cu afecțiuni locomotorii, printre cele dintâi ocazii în care imaginile în mișcare se dedau științei. Acum, materialul își acoperă ochii de unul singur; istoria a făcut în așa fel încât corpurile gârbovite ale pacienților lui Marinescu să fie întrerupte de alte vederi, una înfățișând niște inși africani, alta o demonstrație militară, în fine, toate rămase în aparat încă de la primii proprietari. (Călin Boto)

Mitoș Micleușanu (n. 1972) este un artist interdisciplinar cu multiple preocupări artistice, de la poezie, literatură, pictură, fotografie la muzică experimentală și artă video. În prezent, proiectele sale electronice se afla la confluența dintre sinteza modulară și granulară a sunetului, la interferența dintre ambient, post-industrial și electroacoustic. A participat la numeroase festivaluri și evenimente dedicate muzicii experimentale. Din 2019, Mitoș Micleușanu este curatorul programului Post Muzica, produs de Rezidența BRD Scena9.

https://micleusanu.bandcamp.com/
Durată program: 46 minute
Selecție filme: INAUGURAREA UNEI ARIPI A SPITALULUI EVREESC DIN CLUJ (r/i: Laszlo Fekete, Istvan Miskowzsky, 1931); SIFILISUL NERVOS (r: Prof. Demetru Em. Paulian, i: Eftimie Vasilescu, 1931); FILME ŞTIINŢIFICE MEDICALE DE PROF. DR. MARINESCU (r: Prof. Dr. Gheorghe Marinescu, i: Constantin M. Popescu, 1898).

–

23.09.2021 | ora 20
„Orele Bucureștiului”
Documentar urban (1942)
Muzică LIVE: Simina Oprescu

Klimowicz, documentarist sosit în România pentru a se adăposti de ororile timpurii ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Odată angajat la Oficiul Național al Cinematografiei, Klimowicz avea să coloboreze cu Paul Călinescu („Cum se face un reportaj cinematografic?”, 1940) și să păzească primii pași ai tânărul cineast Victor Iliu. Început în septembrie ’42 și reluat mai târziu din motive tehnice, „Orele Bucureștiului” se voia a fi simfonia urbană a unui București suplu și cochet care să ia ochii de la război. Așa cum e acum, filmul rămâne, înainte de toate, jurnalul de filmare al unui calofil pus pe treabă. Cum Klimowicz n-a reușit niciodată să-și ducă proiectul la bun sfârșit, prin materialul păstrat în

Arhiva Națională de Filme se găsesc cadre tremurânde, duble actoricești, peisaje filmate din mai multe încercări, „dubluri”, cum ar veni, ș.a. E o șansă nesperată pentru noi, cei de acum, să vedem filmul în forma-i nerașchetată; în parte pentru că astfel obținem mai mult din acele imagini șarmante în fața cărora nu ne putem declara nicicând sătui. Să iasă-n față acela care nu privește cu jind promisiunea clădirilor tinere, inșii care-și fac veacul prin ștranduri, ornamentul maselor de pe bulevarde, viața fără griji care se trăia între cafele.

Din când în când, fiecare dintre noi trebuie să fie măcar un pic opioman. Căci Bucureștiul ăsta n-a existat vreodată, doar a fost montat în așa manieră încât să pară astfel. Și de-aia, în parte, suntem norocoși că dublele și dublurile „Orelor Bucureștiului” sunt la vedere. Antologice nu sunt doar vederile de la Universitate și Romană, ci și, sau mai ales, băiatul acela care intră în cadru și-l obligă pe operator să-și acopere obiectivul cu mâna. (Călin Boto)

Simina Oprescu (n.1993) este artist sonor, artistă video și mixed media. Este o prezență din ce în ce mai vizibilă pe scena românească alternativă de muzică electronică, dar, mai ales, în străinătate, fiind nominalizată în 2020 de Cynetart Festival ca artist Shape (Platformă pentru muzică inovatoare și artă audiovizuală în Europa), invitată în numeroase festivaluri (Simultan, Timișoara/ 2020; musikprotokoll, Austria/ 2020; Sonica, Slovenia/ 2020 și 2019; POCHEN Biennale, Germania/ 2019; Rokolectiv, București/ 2020 și 2019 etc.)

https://siminaoprescu.net/
Durată: 60 minute
Regie: Witold Klimowicz
Material brut, needitat, fără sonor.

–

30.09.2-21 | ora 20:00
Programul „De ce trag clopotele?”
Documentare funerare (1914 – 1934)
Muzică LIVE: Somnoroase Păsărele (Gili Mocanu)

Privite din afară, funeraliile promit un adevărat spectacol. „De ce trag clopotele?” se vrea a fi o replică la un mare documentar făcut de Sergei Loznitsa acum câțiva ani, „Funeralii de stat”. Pe cineastul ucrainean îl interesa moartea lui Stalin, acel electroșoc care-a trecut prin tot mapamondul; în lipsa unui material brut câtuși de puțin similar cantitativ, calupul de față propune un studiu mai generic al evenimentelor mortuare, și ele „de stat”, doar că-n plină monarhie. Carol I, Ștefan Ciceo-Pop, Ferdinand – iată trei figuri a căror desprindere cerea un adio pe măsură. La fel, parastasul de la Costești e de o solemnitate paralizantă; nici n-ar fi putut fi altfel, doar a fost organizat întru pomenirea celor peste o sută de victime ale unui incendiu petrecut în Vinerea Mare, majoritar copii.

Ce spunea Fritz Lang, că Cinemascopul e bun doar pentru filmat înmormântări și șerpi? Se prea poate să fi avut dreptate, mai ales dacă privești cum obiectivul camerelor timpurii era pur și simplu neputincios în fața alaiurilor de mai-mari și gură-cască. Tocmai de-aia operatorii își vedeau de treaba lor, lăsând mulțimile să inunde peisajul, iar atunci când panoramau o făceau cu calm. Asemenea momente mortuare sunt oricum doldora de performativitate; nu mi-o pot scoate din cap pe Regina Maria și șarmu-i de divă cu care pare că ignoră camera și scoate un evantai pompos pentru a se feri de zăduf. În fața voalurilor negre, a sicrielor purtate pe umăr, caleștilor sau saluturilor militare, orice altă mizanscenă pare amatoricească.

Gili Mocanu (n. 1971) este artist vizual, poet, muzician, alias Somnoroase Păsărele, axat atât pe secvențe improvizate pornind de la instrumente live, cât și pe sampling, abordând metode specifice free-jazz-ului și avangardismului plin de aritmii și sincope, controlate sau nu, evidente in fiecare dintre track-urile sale cu nume obscure. Are multiple proiecte muzicale (Centrul Isteric, Edif Pilaf, Gili a murit etc.) și numeroase albume lansate la labeluri importante în străinătate: Urubu Tapes/ Portugalia, obs/ Rusia, OTA/ Portugalia, Aubjects/ SUA etc.

https://bandcamp.com/search?q=Somnoroase%20pasarele
Durată program: 50 minute
Selecție filme: FUNERALIILE M. S. REGELUI CAROL I – 29 SEPT. 1914 (r/i: Victor De Bon, 1914); FUNERALIILE M.S. REGELUI FERDINAND I (i: Tudor Posmantir, Nicolae Barbelian, Efitimie Vasilescu, Vasile Gociu, Aurel Petrescu, Constantin Ivanovici, Iosif Bertok, 1927); PARASTASUL DE 40 DE ZILE AL MARELUI REGE FERDINAND LA CURTEA DE ARGEŞ (r/i: Tudor Posmantir, 1927); FUNERALIILE NAŢIONALE ALE MARELUI ROMÂN ŞTEFAN CICEO – POP (r/i: Tudor Stan, 1934); PARASTASUL DE LA COSTEŞTI (p: Soremar-Film, 1930).