Taberele Coolturale BookLand. Cel mai inteligent mod de a te distra!

Vă mai amintiți, pe când erați copii, de taberele în care vă trezeați cu dulceața în papuci și pasta de dinți pe clanța ușii? Daaa, distracția era în toi, ce să mai…

Însă, în vremurile noastre, nu știm cât de mulți părinți s-ar bucura să afle că cei mici – azi cu un program, totuși, prea încărcat pentru vârsta lor – nu au făcut mare lucru în vacanța de vară (care, apropo, știați că în cei 12 ani de școală primară și gimnazială cumulează 3 ani?). Cu siguranță și-ar dori ca acest timp să reprezinte o oportunitate de a învăța lucruri noi într-un mod cât mai distractiv cu putință.

REDUCERI DE 25% PÂNĂ PE 28 FEBRUARIE

Perfect! Avem soluția, zicem noi, Asociația BookLand, care am lansat acum 7 ani Taberele Coolturale BookLand – un concept unic, care îmbină atmosfera taberelor de odinioară, pline de aventură și distracție cu activitățile educative într-un format cool. Lansate acum 7 ani,

Taberele Coolturale BookLand oferă copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani (nu și părinţilor, deși unii insistă) un mix echilibrat: un sfert tabără „clasică” (cu sport și drumeții în natură), un sfert excursie culturală, un sfert workshops și ateliere practice cu personalităti importante și un sfert distracție cât cuprinde…

„Dacă taberele noastre ar fi doar o extindere a programelor educaționale cu care elevii sunt deja obișnuiți, ar fi o plictiseală teribilă”, spun reprezentantii Asociației BookLand. „Scopul nostru este acela de a deschide mințile tinere, a le oferi inspirație și motivație – totul într-un cadru natural, dominat de ideea de joc, provocare, stârnirea curiozității și a descoperirii de sine.”

În cele ~8 zile petrecute în oricare dintre cele 3 locații (Munții Apuseni, Valea Lotrului, Chiojdu Buzău) copiii vor descoperi că o minte sănătoasă este o minte deschisă și că limitele sunt doar imaginare.

CHIOJDU BUZĂU 3*
DOMENIUL GÎRBEA
12 – 19 iulie (grupa mijlocie)
26 iulie – 2 august (grupa mare)

APUSENI 3*
POPASUL IANCULUI
28 iunie – 5 iulie (grupa mică)
16 – 23 august (grupa mijlocie)

VALEA LOTRULUI 3*
COMPLEX TURISTIC VALAHIA
23 – 30 august (grupa mare)

De ce cooltură? Ar putea părea un joc de cuvinte facil, menit să dea un fals aer tineresc întregii poveşti, doar că BookLand iubește şi respectă prea mult copiii, pentru a veni cu astfel de trucuri ieftine.

Asociația BookLand își cunoaște bine publicul și înțelege că educația e o chestiune, cel puțin, delicată și nu întotdeauna implementată corespunzător. Atâta timp cât sistemul educațional este axat în jurul unor rezultate abstracte, procesul de învățare devine ineficient iar elevii ajung rapid dezinteresați. Prin cooltură, BookLand nu încearcă să lupte cu disperare pentru atenția minților tinere și ușor distrase. Ȋn tabere, în loc să fie văzute ca elemente separate, educația și distracția sunt puse în aceeași ecuaţie. Altfel spus, cultura devine ceva cool, dezirabil, mult-așteptat… ceva de care copii se pot atașa și pentru care dezvoltă ușor sentimente și atitudini pozitive.

Chiar dacă își propune să aibă un rol în educația fiecărui participant, ar fi greșit să privim tabăra ca pe o activitate extracuriculară. E o vacanță, dar una în activă, în care mințile se deschid, vocațiile se descoperă iar atitudinea pozitivă se cultivă!

Detalii: www.book-land.ro/tabere/

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară.Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare.Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU