Primăvara în sat. Târgul de Mărțișor de la Muzeul Satului

25 Februarie - 09 Martie 2025
București

Deși iarna pare să stăpânească peste oraș, primăvara nu este departe, iar Muzeul Național al Satului ” Dimitrie Gusti ” vă invită să o sărbătorim împreună la Târgul de Mărțișor, în perioada 25 februarie-9 martie 2025.

Poșta Română, partener al muzeului, va fi alături de noi și anul acesta, punând la dispoziția vizitatorilor o serie de cărți poștale, pe care aceștia le vor putea trimite gratuit persoanelor dragi. Scurte filmări vor da glas gândurilor îndreptate către ele și vor fi reunite apoi într-un film dedicat Zilei Internaționale a Femeii.

În datele de 1 și 8 martie, de la ora 11.00, copiii sunt invitați să participe la ateliere de mărțișoare și colaj textile, parte a programului de educație muzeală, Călător prin tradiții. Detalii în acest sens se regăsesc pe site-ul muzeului.

Mărțișorul are taina lui, știută pe vremuri numai de femeile mai în vârstă și înțelepte, de mame și bunici, cele care-i împleteau firele de lână sau mătase.
Întruchipare a soarelui de primăvară, cel mai adesea sub forma unui ban de argint, legat la mână sau la gât cu șnur alb-roșu sau numai roșu, mărțișorul îl ferește de rele nu numai pe cel care-l poartă, ci și casele și gospodăriile; el aduce sănătate, noroc, frumusețe și veselie și nu se leapădă decât după ce iarna nu mai are sorți de izbândă, atunci când încep să înflorească pomii sau să vină berzele ori rândunelele.

Includerea în patrimoniul imaterial UNESCO stă mărturie a valorii acestei tradiții.

Program târg – 25 februarie – 9 martie 2025 9.00 – 17.00

📍 Muzeul Satului – Vezi pe hartă/traseu

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/851028520459436

Detalii Eveniment

Perioada:
25 Februarie - 09 Martie 2025

Ora incepere:
09:00

Ora terminare:
17:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL