Titlurile preferate ale cititorilor ALL în 2022. Inspirație pentru lista de lecturi din 2023

Categoria bestsellerelor Grupului Editorial ALL din 2022 reunește titluri din toate domeniile, oferindu-le cititorilor care le descoperă acum o plajă largă de opțiuni pentru lecturile personale sau pentru volumele dedicate studiului și perfecționării în sfera profesională.

De asemenea, începutul de an le aduce celor dornici să își îmbogățească biblioteca reduceri de până la 55% la cele mai îndrăgite titluri pentru toate vârstele.

  1. Enciclopedie la cutie. Descoperă lumea, întrebare cu întrebare O colecție minunată de 7 enciclopedii viu colorate despre lumea animalelor, știință și tehnologie, spațiul cosmic, spațiul terestru, corpul uman, natura și locurile uimitoare de pe planetă
  2. Istoria întunecată a Rusiei. Masacre, corupție și crime în Patria-Mamă, de Michael Kerrigan – Un album de colecție cu 180 de fotografii, picturi și ilustrații color care vin în completarea textului despre tragediile în stil rusesc, de la slavii care au pătruns în Balcani în secolul al VI-lea până în epoca lui Vladmir Putin
  3. Medicina internă pentru cadre medii, de Corneliu Borundel – Un volum esențial pentru desfășurarea activităților de zi cu zi ale asistenților medicali: examinare, urmărirea evoluţiei bolilor, metode de tratament, recuperare, relația cu pacientul
  4. Pisicile Războinice. Cartea 1 – În inima pădurii, de Erin Hunter – Primul volum dintr-o serie Fantasy de bestsellere internaționale care au ajutat milioane de copii să descopere fascinația lecturii
  5. Stop risipă! Deșeuri, reciclare, protejarea naturii, de Jess French – Ghidul de salvare a planetei prin conștientizarea și prevenirea risipei de zi cu zi, tipărit cu cerneală vegetală pe hârtie din surse responsabile
  6. Liniștit ca un Panda. Mindfulness pentru copii, de Kira Willey – 30 de exerciții de meditație concise, cu durata de aproximativ un minut, jucăuș ilustrate și captivant redate, menite să îi ajute pe copii să integreze mindfulnessul în rutina zilnică
  7. HARRISON. Principiile medicinei interne – Evoluțiile de ultim moment din toate domeniile medicinei, redate în 2 volume care însumează 3000 de pagini și într-un DVD care cuprinde 137 de capitole electronice și peste 150 de clipuri video în limba engleză
  8. Normanzii. De la pirați necruțători la regi erudiți, de Lars Brownworth – O perspectivă fascinantă asupra lumii normande și asupra modului în care normanzii au marcat Evul Mediu european
  9. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace, de Stephen R. Covey – Cea mai importantă carte a secolului XXI în domeniul afacerilor, cu peste 15 milioane de exemplare vândute în întreaga lume
  10. Uimitoarea lume a bacteriilor, de Steve Mould – O introducere distractivă și educativă în marele univers al științei microscopice, cuprinsă într-un volum cartonat, cu un format prietenos și o abordare grafică strălucită
DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU