În seara zilei de miercuri, 13 decembrie 2017, trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Regele Mihai I a fost depus în Sala Tronului a Palatului Regal de pe Calea Victoriei, unde din 1947 este găzduit Muzeul Național de Artă al României.
Aceia dintre noi care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi la Palatul Regal după următorul program:
-
- Miercuri 13 decembrie: 08:00 – 24:00
- Joi 14 decembrie: 08:00 – 22:00
- Vineri 15 decembrie: 08:00 – 22:00
Slujba de înmormântare va avea loc la Curtea de Argeș iar înhumarea la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală.
Trenul Regal va pleca de la Bucureşti din gara Băneasa şi va ajunge la orele 17:30 în gara din Curtea de Argeș, de unde cortegiul funerar se va deplasa într-o procesiunepe jos către Catedrala Arhiepiscopală și Regală. Pe traseu Trenul Regal va circula cu viteză redusă în mai multe localități: Chitila (14:51) — Titu (15:41) — Pitești (16:46), astfel că cei ce vor să îi aducă regelui un ultim omagiu o pot face în respectivele gări.
Biroul de presă al Casei Regale a anunţat că în afară de Familia Regală a României, la înmormântare vor fi prezenţi Regele Carl al XVI-lea Gustaf și Regina Silvia ai Suediei, Marele Duce de Luxemburg, regele Juan Carlos I și regina Sofia ai Spaniei, Principele de Wales, dar şi Familiile Regale din Belgia, Iordania, Liechtenstein, Bahrein, Bulgaria, Grecia, Serbia, Albania, Franța, Prusia și Portugalia. De asemenea vor fi prezente Familiile Imperiale din Rusia, Austria și Germania, Familia Mare Ducală de Baden și Familia Princiară de Ligne.
Îţi împărtăşim mai jos şi câteva materiale video realizate despre Regele Mihai.
Ediţia emisiunii Ora Regelui, difuzată pe 30 decembrie 2014 la TVR1, dedicată aniversării zilei de naştere a Majestăţii Sale Regelui Mihai care a împlinit 93 de ani. Camelia Csiki, realizatorul emisiunii, a adunat imagini rare din viaţa Majestăţii Sale, mai puţin cunoscute publicului, pentru a reface povestea celor 93 de ani furtunoşi şi plini de istorie pe care i-a traversat.
Sub semnul regelui – Regele Mihai: un om cât o istorie, cu un destin cât pentru un scenariu de film. Pe 10 mai, la Peleş, a avut loc o petrecere fastuoasă, însoţită de manifestări care, dacă nu vor rămâne în istorie, atunci sigur vor rămâne în memoria celor care au participat.
.
Primul interviu cu Regele Mihai după revoluţie, difuzat la TVR în aprilie 1990.