Când ne gândim la vacanță, ne gândim la relaxare, la zile plăcute petrecute la munte, la mare ori în alt loc care ne face plăcere într-un fel sau altul.
Vacanța surpriză extinsă de primăvară din acest an ne-o putem petrece într-o tabără axată pe activități în aer liber, cu respectarea măsurilor de siguranță specifice pentru această perioadă.
Ce facem în această primăvară?
Deși pentru noi, adulții, este dificil de răspuns la întrebarea ‘cum ne petrecem vacanța de primăvară în 2021’, în privința copiilor răspunsul este unul mult mai simplu:
Copiii sunt nerăbdători să se termine școala, așteptând cu înfrigurare vacanța mare, când pot să se distreze în voie, unii petrecând mai mult timp cu gadget-urile, alții alegând ieșirile în aer liber, jocurile și activitățile distractive.
Și iată că acest lucru s-a întâmplat, cumva, mai repede decât își închipuiau. Deși vremurile sunt cum sunt, asta nu ne împiedică să le oferim copiilor o vacanță de neuitat, asigurându-ne că sunt în siguranță și pe mâini bune, cum s-ar spune.
Vorbind de siguranță și încredere, prietenii noștri de la WindDiscovery s-au adaptat bine acestei perioade, știu ce au de făcut și pun în aplicare tot ce le stă în putere pentru a le asigura siguranță deplină copiilor din taberele pe care le organizează.
S-au mobilizat rapid și au pregătit o tabără tocmai pentru această vacanță surpriză de primăvară: Tabără de drumeție la Cheia (19 – 25 Aprilie 2021).
Noi v-am mai povestit despre Wind Discovery de-a lungul vremii. Taberele organizate de ei sunt cu siguranță altceva față de taberele cu care sunt obișnuiți oamenii, în general.
În primul și în primul rând acești oameni sunt buni profesioniști în domeniile lor, cu specializări potrivite pentru organizarea fiecărei tabere ca la carte (profesor – monitor de ski, antrenor de triatlon, ghid montan, psiholog etc). Practic, în funcție de tipul taberei, copiii sunt întotdeauna însoțiți de personal potrivit exact pentru acel specific.
Cât de sigure sunt taberele de copii în această perioadă?
Firește că și în cazul taberelor lucrurile se derulează cu limitările cu care ne-am obișnuit deja în această perioadă.
Nu știm cum vor decurge lucrurile în 2021, cu toții sperăm să ne rulăm viețile de dinainte și să nu ne mai fie îngrădită mișcarea. Însă, acceptăm firește că sănătatea este pe primul loc pentru toată lumea și trebuie să facem totul pentru a o menține. Deocamdată, pare deja o certitudine faptul că organizarea de tabere școlare nu va fi o opțiune nici anul acesta.
Vestea bună pentru noi este că cei de la WindDiscovery s-au adaptat bine acestei perioade și au reușit să pună în practică cu trudă și migală un set bine pus la punct de instrucțiuni privind evaluarea condițiilor igienico-sanitare, dar și de control epidemiologic, imperios necesare pentru ocrotirea și instruirea copiilor și adolescenților ce iau parte la taberele lor.
Mulți copii își doresc ca vacanța de vară să fie memorabilă, fiind pentru ei un bun motiv de relaxare, de distracție, prilej de a-și face noi prieteni și de a avea parte de cât mai mult activități pe placul lor. Unde? Cum sugeram deja, taberele organizate de cei de la WindDiscovery presupun petrecerea majorității timpului în aer liber. Acest lucru este cu atât mai benefic în această perioadă, cu cât specialiștii reiterează acum ceva ce știam de mult: aerul în mijlocul naturii este mult mai curat.
Plus de asta, orice activitate în aer liber înseamnă relaxare, binedispunere, reducerea stresului și a anxietății.
Tot specialiștii ne recomandă drumețiile în aer liber, ciclismul, plimbările montane și nu doar pentru că asigură evitarea aglomerațiilor.
Beneficiile oferite de tabere copiilor
Pentru mulți copii tabăra de vară este un fel de ritual de trecere, un eveniment mult așteptat la care unii se gândesc cu mult timp înainte de a se petrece. De ce să nu le oferim această bucurie și primăvara?
Adevărul este că cine a fost măcar o dată într-o tabără știe cât de importante sunt pentru copii acele clipe când ești departe de părinți, când trebuie să te organizezi singur, să ai grijă de tine, într-un cuvânt să fii responsabil.
Cât de sigure sunt taberele de copii în această perioadă?
Cu toții simțim nevoia de recunoaștere, de aparținere, nevoia de a crea legături, cu atât mai mult în primii ani de viață.
Copiii sunt fericiți atunci când ajung să se dezvolte distrându-se, petrecând timpul într-un mediu prietenos și sigur, unde își fac prieteni, unde interacționează de plăcere.
Deși conectarea părinților cu copiii este extrem de importantă, totuși cei mici au nevoie și de astfel de perioade petrecute departe de ei. În astfel de momente ei își dovedesc lor înșiși că pot să facă față unor situații, că pot să se descurce singuri, fără ajutorul părinților.
Sunt specialiști care susțin că o tabără bine organizată din punct de vedere educațional face – din anumite puncte de vedere, mai mult decât un an întreg de școală: “I have a conviction that a few weeks spent in a well organized summer camp may be of more value educationally than a whole year of formal school work” – Charles Eliot, președinte în trecut la celebra universitate Harvard.
Tabăra ne încurajează să:
- comunicăm mai ușor
- să ne exprimăm mai bine
- să-i ascultăm răbdători pe alții
- să colaborăm pentru îndeplinirea unor sarcini
- să urmăm un stil de viață sănătos
- să fim responsabili
- să ne rezolvăm singuri problemele
- sa fim mai organizați
- să avem grijă de lucrurile noastre
- să ne gestionăm mai bine timpul
Atât copiii cât și adolescenții simt nevoia de motivare și încurajare, lucruri pe care o tabără le poate oferi din plin.
Cum pregătim copiii pentru tabără în aceste condiții?
Specialiștii ne recomandă să fim atenți cum le vorbim copiilor despre COVID, despre felul în care ne putem proteja și cum îi putem proteja pe ceilalți.
Deși suntem cu toții intoxicați cu tot felul de informații venite pe diverse canale media, în această perioadă este bine să ne ferim de știrile negative, fără însă a neglija informațiile vitale pentru noi.
Încurajați-vă copiii să păstreze o igienă adecvată, să se spele cât mai des și corect pe mâini, să mănânce sănătos, să doarmă, să facă exerciții fizice etc.
Ca să le insuflăm copiilor capacitatea de a se proteja, trebuie să fim în primul rând noi înșine un model pentru ei. În funcție de reacțiile noastre, cei mici vor avea de învățat sau nu.
Un alt aspect important este discuția dintre părinte și copil, discuție care trebuie să se deruleze într-un mod cât mai firesc, cât mai natural, fără informații trunchiate ori false. Vorbiți-le cu sinceritate și înțelegere, oferindu-le toate informațiile necesare pentru a înțelege adevărata stare de fapt.
Cel mai bun mod în care putem să avem grijă de copiii noștri este să le oferim posibilitatea să înțeleagă.
Putem să le explicăm cât de importantă este distanțarea socială, de ce trebuie să o respectăm, care sunt consecințele nerespectării. Nu neglijați nici regulile oferite de autorități.
Este bine, tu ca părinte, să te concentrezi totuși pe partea bună a lucrurilor, oferindu-le o vedere de ansamblu celor mici asupra a ceea ce au de câștigat dacă respectă regulile.
În tabără vor avea o rutină cu care e posibil să nu fie obișnuiți de acasă. Încercați pe cât posibil să le aduceți în atenție unele aspecte ce vor fi diferite în tabără. Acest lucru poate fi făcut ușor dacă și voi urmați zilnic o anumită rutină.
Să încheiem însă într-o nota pozitivă: pe scurt, taberele pentru copii rămân în continuare un mod foarte plăcut și util de petrecere a unei perioade din vacanța de vară, iar cu penuria evidentă de alternative, ar trebui să le luăm mult mai serios în considerare.