Ajuns la cea de-a 13-a ediție, UNDERCLOUD va avea loc anul acesta în perioada 11-18 august, în aer liber, la Muzeul Țăranului Român și Muzeul „Grigore Antipa”.
Vă pregătim 8 nopți de vară memorabile și o selecție a celor mai îndrăgite spectacole UNDERCLOUD, respectând normele de siguranță sanitară impuse în această perioadă.
Ediția din 2020 își propune să vorbească despre solidaritate, responsabilitate și adaptare, într-un context social și cultural dificil, în care artiștii independenți au avut de suferit.
Programul UNDERCLOUD din acest an cuprinde o secțiune #BestOf a celor mai îndrăgite spectacole premiate de-a lungul anilor în festival, o serie de spectacole lectură, o secțiune online cu spectacole create de artiști independenți în perioada pandemiei și o secțiune dedicată copiilor, cu ateliere și spectacole (create de Marian Râlea pentru UNDERCLOUD) programate în fiecare dimineață în curtea Muzeului Țăranului din București.
Din secțiunea #BestOf fac parte spectacolele BABEL, BASMA CURATĂ, CU CE VĂ SERVESC?, EFECTUL RAZELOR GAMA ASUPRA CRĂIȚELOR LUNATICE, ARTĂ, CARPATHIAN GARDEN, OMUL PERNĂ, și PROOF.
Deoarece siguranța dumneavoastră este prioritară pentru noi, vrem să vă asigurăm că, pe lângă măsurile de prevenție a noului Sars-CoV-2 pe care sperăm că le luați în fiecare moment, și noi, la rândul nostru, avem cea mai mare grijă ca festivalul să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.
Mai multe detalii despre norme și măsuri: https://www.undercloud.ro/masuri-c19/
Revenim cu noutăți și așteptăm cu bucurie să ne revedem la #UC13!