București, 9 noiembrie – Peste 80 de părinţi au participat zilele trecute la Conferința Social Moms cu tema “Vaccinarea salvează vieți?” din dorinţa de înţelege mai bine beneficiile şi riscurile imunizării prin vaccinare cu ajutorul unei echipe de specialişti. Organizată cu sprijinul Asociației Pro Imunizare, în partneriat cu Societătea Națională de Medicina Familiei (SNMF), Grupul de Vaccinologie (SNMF) şi site-ul desprecopii.com, conferinţa a fost un exerciţiu de încredere, iar părinții din sală și din online au primit răspunsuri documentat şi avizate despre vaccinare şi vaccinuri.
În deschiderea evenimentului, Dr. Anca Drăgănescu, Preşedintele Asociaţiei Pro Imunizare a precizat că: „Prevenţia prin vaccinare înseamnă asumare şi responsabilitate. În egală măsură înseamnă decizii informate. Vaccinarea este un act medical responsabil pe care trebuie să ni-l asumăm împreună, informându-ne din surse avizate. Din experienţa mea, vreau să vă spun că nu am văzut reacții adverse grave după vaccinare, am văzut însă decese prin evoluţia severă a unor afecţiuni precum: gripa, rujeola, tetanosul.”
Dr. Sandra Alexiu (Vicepreședinte, SNMF), Dr.Gindrovel Dumitra (Coordonator, Grupul de Vaccinologie, SNMF) şi Dr. Gabriel Diaconu (Medic specialist psihiatru, psihotraumatolog) au adresate mesajelor lor în ce priveşte prevenţia prin vaccinare şi au prezentat: statistici despre epidemia de rujeolă din România, vaccinurile cuprinse în Planul Naţional de Vaccinare şi rolul medicului de familie în procesul de vaccinare şi, nu în ultimul rând, au vorbit despre frică, un sentiment firesc din partea oricărui părinte atunci când vine vorba despre vaccinarea copilului şi cum poate fi depăşit prin informare corectă cu ajutorul medicului.
“Frica este un aspect important când vorbim despre vaccinare. Noi trebuie să combatem frica. Discutăm despre o balanţă dezechilibrată. Dacă e să alegi între un vaccin şi o boală care te poate omorî, atunci sigur nu cred că se va pune problema ce să alegi. Toţi trebuie să fim implicaţi în zona de sănătate publică şi să avem un limbaj adecvat şi să oferim informaţii corecte,” a declarat Dr. Sandra Alexiu.
Evenimentul, moderat de către Ana Maita, președintele Asociației Mame pentru Mame s-a bucurat şi de susţinerea Coaliţiei România Sănătoasă, reprezentantă de către Ovidiu Covaciu, el lansând invitaţia pentru vizionarea trailer-ului documentarului “Hilleman”, un film care prezintă misiunea doctorului Maurice Hilleman, părintele vaccinurilor moderne, şi căruia milioane de copii îi datorează astăzi viaţa.
Partea interactivă a evenimentului a fost deschisă de către Magda Aldea, redactor @desprecopii.com, care a adresat medicilor întrebările selectate din comunitatea site–ului, întrebările cel mai des întâlnite în legătură cu vaccinurile şi vaccinarea.
Întrebările au clarificat aspecte importante legate de: eficienţa, compoziţia şi siguranţa vaccinurilor, felul în care acestea acţionează, suprasolicitarea sistemului imunitar, posibile afecţiuni aparute post vaccinare, corelaţia dintre anumite efecţiuni şi administarea unui vaccin, reacţii adverse post vaccinale, scheme de vaccinare alternative sau de recuperare, protecţia de grup prin vaccinare, etc.
“Mercurul nu se găsește în vaccinuri, iar preparatul despre care se vorbește pe internet este de fapt timerosal, o sare de mercur și se folosea ca și conservant. Conservantul era pus în vaccinurile multidoza, pentru a putea rămâne stabil. Acum fiecare vaccin este în doza lui, de unică folosință. Nu se mai folosește timerosal. Astăzi, în România și în lume, nu mai există vaccinuri cu sarea de mercur care sperie pe toată lumea”, a răspuns Dr. Sandra Alexiu.
Puteți urmări înregistrarea integrală a evenimentului, pe pagina de Facebook Social Moms.
Pentru mai multe informaţii medicale despre vaccinuri şi vaccinare accesaţi: www.proimunizare.ro, www.snmf.ro, www.edumedical.ro, www.insp.ro, www.desprevaccin.ro.
***
Evenimentul a fost transmis LIVE pe site-ul Social Moms, în site-ul desprecopii.com și în Facebook Social Moms, și a strâns în fața ecranelor peste 20.000 de părinți.
Ateliere pentru copii din cadrul evenimentului au fost susținute de Momki, cu jucării educative și distractive, iar hidratarea tuturor celor din sală a fost asigurată de Evian.
Partenerii media: desprecopii.co, qbebe.ro, sfatulmamiclor.ro, gokid.ro, mamicamea.ro, mamica.ro , blogintandem.ro, meseriadeparinte.ro, tataincepator.ro, aminatomescu.ro