La Povestea de Duminică Seara #80 de astăzi citim împreună Vânticel-de-primăvară, o poveste oferită de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne.
Zânele te ademesc și încântă cu povești (cu și fără zâne) care au în comun lucruri foarte importante pentru armonie în familie: reguli de purtare frumoasă și respect pentru o viață trăită frumos.
ζ ♠ ζ
Vânticel-de-primăvară
de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
–
Era o noapte cu lună plină pe la sfârșit de februarie, iar în castelul de cleștar al înălțimilor era agitație mare. Toată lumea îl aștepta pe Domnul Crivăț să se întoarcă din călătoria sa de trei luni, pe care o făcea în fiecare an. Uneori venea mai devreme, alteori mai târziu, iar anul acesta se zvonea că obosise mai repede și urma să se întoarcă dintr-un moment în altul.
O suflare înfrigurată se simți în palat, semn că Domnul Crivăț se afla pe-aproape. Era întotdeauna o apariție interesantă, cu mantia lui cu steluțe argintii și cu toiagul de cristal. Venea agale, trecându-și mâna prin barba lui cea lungă și albă. Când intră în palat, se lăsă dintr-o dată o liniște de gheață. Cu un glas rece și aspru, el spuse doar atât: “Vânticel, e rândul tău!” și se retrase în camera lui, unde avea să se odihnească tot restul anului, sau până când avea să fie trezit de un eveniment neobișnuit.
Vânticel-de-primăvară – căci acesta era de fapt numele lui – era nemaipomenit de încântat. Era prima oară când avea să plece singur în misiunea lui. Anul trecut îl însoțise câteva zile pe tatăl lui, observase și își notase atent tot ce avea de făcut, iar acum era gata de acțiune. Începu să țopăie și să se învârtească de bucurie iar apoi părăsi în grabă palatul de cleștar, în uralele tuturor.
Față de Domnul Crivăț, care era foarte bătrân și încrâncenat, Vânticel-de-primăvară era tânăr, iute și plin de voiosie. Își începu călătoria, dornic de acțiune. Pe când cobora săltăreț din înalturi, el observă drumurile încă albe și copacii ninși. Deși nu îi plăcea iarna, nu se putu abține să nu admire ce treabă bună făcuse Domnul Crivăț și cât de frumos arăta peisajul înghețat care sclipea în lumina lunii. În depărtare se zărea un sat și fumul se ridica drept pe coșurile caselor. Recapitulă rapid lista de acțiuni pe care trebuia să le îndeplinească. Se-nvârti vesel și începu să împrăștie norii, asigurându-i că și-au îndeplinit misiunea și că pot pleca liniștiți.
Întunericul începuse să se destrame. Cerul era acum senin și Vânticel-de-primăvară ardea de nerăbdare să îi dea binețe soarelui. Până la apariția lui, mai avu timp să dea o raită până în sat și să dezghețe drumul.
Citește și: Fetița Cât un Bob. Poveste Terapeutică de Florina Bumbaru
“Am sosit, am sosiiiit!” le striga el vesel copacilor, scuturându-i de zăpadă. Trecea repede și îl înconjura pe fiecare, încălzindu-le trunchiurile și gâdilându-le ramurile, ca să se trezească. Ajuns în sat, începu să dezghețe streșinile. Aruncă o privire pe unul din geamuri și văzu o fetiță frumoasă ca o zână cum dormea liniștită în pătuțul ei.
Soarele începuse să se arate și Vânticel-de-primăvară se avântă în înalturi să îi dea binete și să se prezinte. Îi spuse cine e și îl complimentă pentru cât de grozav arăta cerul pe care îl colorase în nuanțe de portocaliu, roz și mov. Îl rugă să îl ajute să topeasca mai iute omătul, căci era dornic să aducă primăvara. Soarelui îi plăcu de el și promise să îl ajute. Vânticel-de-primăvară făcu salturi jucaușe și își concentră atenția spre pământ, nerăbdator să zărească întâiul fir de iarbă. Soarele ajunsese sus pe cer când primul ghiocel își scoase căpșorul gingaș prin zăpadă.
Până seara, pamântul mai avea doar ici și colo pete de nea și Vânticel-de-primăvară se arătă mulțumit. Toată noaptea se plimbă de colo-colo, cântând vesel. A doua zi se asigură că toți copacii s-au trezit și că pământul era pregătit să găzduiască florile care urmau să răsară. În câteva zile el reușise să încălzescă zona și să înflorească toți pomii. 
Nu a uitat nici de bătrânii plopi de la marginea satului – agitați de veselia lui, aceștia și-au trimis semințele lor pufoase în zare, pentru a vesti primăvara și copacilor care încă dormeau în livezile mai îndepărtate. Fire crude de iarbă, ghiocei, brândușe, și toporași se arătau pe alocuri, colorând frumos peisajul. Parfumul copacilor înfloriți se ridica în văzduh și Vânticel-de-primăvară era tare mândru de reușita lui.
Decise că e momentul să meargă mai departe, însă nu înainte de a trece încă o dată prin sat, ca să își ia la revedere. O văzu pe fetița blondă în curtea casei, admirând cu gura căscată copacul din curtea ei, care era acum plin de flori albe și parfumate. Vânticel-de-primăvară se bucură tare mult de acesta imagine și hotărî să îi facă încă o bucurie copilei. O înconjură vesel, facând să îi zboare părul în toate direcțiile, apoi scutură câteva petale și i le prinse în păr. Fascinată de spectacolul oferit de natură, fetița se învârti fericită sub pom.
“Ești frumoasa!“ îi șuieră Vânticel-de-primăvară la ureche și apoi porni mai departe, spre munți, căci avea de adus primăvară și fericire și în alte locuri.
Sfârșit
Citește și: Oglinda Fermecată. Poveste Terapeutică de Zâna Lunia şi Zâna Azaleea
ζ ♠ ζ
Zâna Lunia şi Zâna Azaleea de la Şcoala de Zâne te ademenesc și încânta cu povești (cu și fără zâne) care au în comun un lucru foarte important: reguli de purtare frumoasă și respect pentru tot ce ne înconjoară, pentru o viață trăită frumos – ele compun un mic “îndrumar” de bună purtare, pentru copii mai mici, mai mari sau foarte mari (căci în fiecare dintre noi există un copil, nu-i așa?).
Citeşte mai multe poveşti deosebite pe ŞcoaladeZâne.ro.
Reproducerea parţială sau totală a textului se poate face doar cu permisiunea scoaladezane.ro.
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primește povestea direct în căsuța de email abonează-te acum la newsletter!
