Teatrul Ion Creangă celebrează 1 iunie cu un program #VăraTIC în grădina Casei Eliad.
Pentru al doilea an consecutiv, Teatrul Ion Creangă și ARCUB dau tonul bucuriei #văraTICe și îi așteaptă pe copiii cu vârsta sub 6 ani alături de întreaga familie la VăraTIC: Miniteatru în Amfiteatru, un program consistent de teatru outdoor susținut în perioada 1 iunie – 26 septembrie 2021 în grădina Casei Eliad (Bd. Mircea Vodă nr. 5).
Desfășurat într-un mediu sigur și prietenos pentru cei mici – un mini amfiteatru colorat și vesel – programul oferă o selecție variată de spectacole educative din repertoriul Teatrului Ion Creangă. Acestora li se alătură noi titluri aflate în producție, care vor avea premiera în stagiunea estivală, precum „Fata moșului și fata babei” „Cei trei purceluși” sau „Hainele cele noi ale împăratului”, dar și spectacole care revin în program, la cererea publicului, cum este „Magia ghicitorilor”.
Un alt element de noutate în programul acestei ediții este și oferta de ateliere de creativitate și de dezvoltare prin teatru pentru copiii între 3 și 6 ani. Astfel, după vizionarea unui spectacol, familiile pot opta pentru a rămâne în amfiteatru și a lua parte la un atelier inspirat din universul poveștii sau tematicilor abordate de actorii de pe scenă. Atelierele sunt coordonate de artiști din echipa Teatrului Ion Creangă cu o vastă experiență în lucrul cu copii, printre care: Voicu Hetel, Nicoleta Rusu, Ioana Ginghină, Andra Mirescu sau Andreea Gaica.
1 Iunie VăraTIC: Lansarea stagiunii estivale
Marți, 1 iunie, cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Copilului, Amfiteatrul VăraTIC își deschide porțile pentru a întâmpina primii oaspeți, care pot opta pentru cinci activități dedicate copiilor de vârstă preșcolară, programate în intervalul orar 10:00 – 20:00.
10:00, Spectacolul „Prostia omenească” (30 min)
11:00, Atelier de creativitate „Măști din povești”, cu Nicoleta Rusu (60 min)
16:00, Spectacolul „Amintiri într-o valiză” (30 min)
18:00, Spectacolul „Punguța cu doi bani” (30 min)
19:00, Atelier de educație prin teatru „Turtița năzdrăvană”, cu Voicu Hetel (60 min)
Respectarea normelor de acces
În conformitate cu măsurile impuse de autorități pentru organizarea evenimentelor culturale în aer liber, participarea publicului la activitățile din Amfiteatrul VăraTIC se face cu respectarea:Regulamentului de acces al Teatrului Ion Creangă și normelor de triaj impuse de teatru în baza acestuia: verificarea temperaturii la intrare, purtarea măștii medicale/nonmedicale pe întreaga durată a activității, menținerea distanței față de alți spectatori ș.a.m.d.;
Normelor în vigoare la data participării la eveniment, conform ordinelor emise de Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii, cu posibilitatea condiționării participării adulților de prezentarea adeverinței de vaccinare sau a unui test negativ pentru un test RT-PCR / test antigen rapid.
Conform Ordinului Ministrului Culturii și al Ministrului Sănătății nr. 3032/721/2021, publicat la data de 20 mai 2021, participarea la evenimentele culturale în aer liber este permisă persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore. Minorii sunt exceptaţi de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la spectacol. Cei peste 5 ani vor purta mască.