Vulpea, calul și lupul. Fabulă de Grigore Alexandrescu

O vulpe de ani mică, însă de minte mare,
Și care meseria abia ș-o începuse,
Pentru înîiași dată văzu din întîmplare
Un cal, dobitoc falnic, ce ea nu mai văzuse.

Așa după ce vreme destulă privește,
Plină de mulțumire
D-acea descoperire.

Pe cumătrul lup caută, și-i zice: „Te gătește
Să mergem împreună acilea la un loc,
Să-ți arăt un frumos și mare dobitoc:
Ce știi cum se întîmplă ? poate să-ți iasă bine.“

Lupul rînjind răspunse: „Să se lupte cu mine,
Și să vezi jucărie ! Însă ia-ncepi să-mi spui,
Ce fel de gură are, cum e făptura lui ?“
„O ! Pentru astă dată să fiu iertată,
Îi zise doamna vulpe, eu îți spui ce-am văzut,
Dar ca să fac portreturi, zugrav nu m-am născut;
Și, după cum știi singur, sînt foarte nenvățată.“
Vorbind așa-ntre ele
Dobitoacele mele
Îndată au sosit
La locul cel dorit.
Calul cît le zărește
De fugă se gătește,
Căci vizita lupească
Nu vrea s-o primească
Și nici n-avea dorință
Să facă cunoștiință.

Dar vulpea cu iuțeală îi iese înainte
Și cearcă să-l încurce prin aceste cuvinte:
„Stăpîne ! D-avem voie și de găsești cu cale,
Noi, cele prea plecate slugi ale dumitale,
Am avea-o de cinste să-ntrebăm cine ești,
Care îți este neamul și ce fel te numești.“

Calul, ce cu lesnire gîndul lor îl pătrunde,
Fără a pierde vreme, să-ntoarce și răspunde:
„Cît pentru mine, zise, vă spui că nu știu carte;
Căci familia noastră, fiind cam scăpătată
Și neavînd mijloace, la școală nu m-a dat;
Dar a domnului lup, și mare, și bogată,
Mai mult decît o carte nescrisă l-a-nvățat.“

Lupul, umflat în sine de lauda vulpească,
Veni pînă aproape, numele să-l citească.

Calul, care sta gata, cu un picior în vînt,
Îi dă o lovitură și-l culcă la pămînt.

Deslușit ne dovedește
Fabula ce am văzut
Că-nțeleptul se ferește
De orice necunoscut.

„România“, 5 Martie 1838

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

300+ Povești Audio Frumoase – Teatru Radiofonic

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU