Când începuse să-și piardă nădejdea că va ajunge vreodată sus, iată că păși, pentru ultima dată, pe cel din urmă norișor. Acesta însă nu dispăru, ci dimpotrivă. Deveni mai mare, mai luminos, ca o cameră cu pereții de un alb imaculat. Tavanul era făcut tot din norișori-unul mai sus, unul mai jos, de mărimi diferite. Eva observă că norișorii de pe tavan erau cât se poate de deosebiți. Unul era gri și aducea a furtună, din altul curgeau deja picături de ploaie, pe care Eva și le șterse repede de pe aripi, de parcă s-ar fi temut să n-o rănească.
Următorul norișor era senin ca o zi de vară, iar despre cel din urmă, ar fi putut jura că era în formă de inimioară. Cu ochii după nori și gândul la mama, nici nu observă că ajunsese în capătul camerei.
Peretele din capăt era diferit de ceilalți. Ceea ce se mai vedea din el părea a fi un azuriu de toată frumusețea. Zic „ce se mai vedea”, pentru că era acoperit, aproape tot, de slove care mai de care mai strălucitoare, ce parcă se desprindeau din perete și își aruncau tot sclipiciul auriu în jur. În fața lor, gânditoare și cu un condei în mână, ce să vezi? Era chiar Zâna Zânelor. Părul roșu ca focul i se șerpuia pe umerii ușor aduși în față. Rochia îi era făcută din fluturi albi, care băteau din aripi la fiecare mișcare a mâinii cu care Zâna ținea condeiul.
Eva își ciupi ușor mâna, să se asigure că nu visează. Că există o Zâna a Zânelor știa clar-mama i-o spusese de atâtea ori! Dar chiar să o întâlnească, față în față, nu și-ar fi închipuit vreodată. Eva știa de la mama că Zâna Zânelor nu vorbește, ci doar scrie cu condeiul ei fermecat ce a mai învățat fiecare zanuta în anul care a trecut. Alte legende spuneau că Zâna nici măcar nu auzea, așa că în zadar încercai să-i vorbești. Dar aceleași legende spuneau și că ar fi avut coarne, că ar fi fost înaltă de doi metri și câte și mai câte grozăvii! În orice caz, Eva nu îndrăzni să I se adreseze. În schimb, încercă să deslușească slovele de pe pereți. În zadar își caută numele printre miile de liste scrise de Zâna Zânelor. Numai un noroc chior ar fi ajutat-o să găsească ceva în haosul de pe peretele azuriu!
Renunță repede la idee și își îndreptă, în schimb, privirea către Zâna, hotărâtă să o întrebe dacă știe ceva de mama și sora ei. Nu apucă însă să facă asta, pt ca Zâna pocni de 3 ori din degete și puf! În peretele cu slove se ivi, de nicăieri, o ușă roșie. Ușa scârțâi și se trânti în spatele ei, lăsând-o pe Eva cu gura căscată și ciupindu-se iar, pentru a mia oară! Fără să stea prea mult pe gânduri, o zbughi și ea pe ușa roșie, sperând să o găsească pe Zâna Zânelor și să apuce să vorbească cu ea. N-o găsi. În schimb, ușa dezvălui ceva cu totul neașteptat.
În fața Evei, la doar câțiva pași, era …chiar ea. Da, ați auzit bine. Eva se privea din ușă cum tot ea, Eva, dormea în patul ei de acasă. Până să apuce să se dezmeticească, în cameră intră și mama, care părea a fi bolnavă. Șchiopătând, mama culese de pe jos rochia pe care Eva o azvârlise cu o seară înainte, mătură de zor, până făcu luna peste tot, apoi o sărută pe frunte și ieși din cameră, cu lacrimi în ochi. În zadar o strigă Eva și încercă să vorbească cu ea. Mama nu o vedea. Se întoarse la ușa roșie, sperând să găsească drumul înapoi spre casă, dar ușa nu făcu altceva decât să o conducă în grădinița de lângă colibă. Acolo, mama și sora ei spălau rufele într-o veche postavă de lemn, în timp ce ea mânca o bucată de plăcintă și zbura în cercuri cu aripile ei nou-nouțe. Cele două zâne erau trase la față, uscățive și tușeau într-una. Eva nu le văzuse așa niciodată până atunci!
Citește și: Excursie cu Copilul la Salina Turda
A treia ușă, cea mai dureroasă dintre ele, o dezvălui pe mama, care urca gâfâind dealul, cu un coș gol într-o mână și un baston în cealaltă. Se oprea din când în când, își ștergea sudoarea de pe frunte, apoi o lua iar la pas pe panta abruptă. Era…bătrână! Cea din urmă imagine o lovi pe Eva ca o bată în moalele capului. Ea nici nu observase că mama nu mai are aripi! Habar nu avea că sora ei muncește atât de mult în fiecare zi. Cât de egoistă fusese! Deznădăjduită, se pierdu cu orele printre ușile camerei cu tavan de nori. Fiecare ușă dezvăluia un adevăr și mai dureros, o imagine care o făcea pe Eva din ce în ce mai tristă.
Când credea că totul e pierdut și acceptase gândul că mama și Maya erau dispărute pe veșnicie, iată toate ușile dispărură și, în locul lor, apăru din nou peretele azuriu. În fața lui, că și cum nu s-ar fi clintit de acolo nicicând, era chiar Zâna Zânelor. Îi zâmbea atât de firesc, încât ai fi crezut că s-au întâlnit cu cine știe ce ocazie fericită! Exact cum spunea legenda, Zâna nu vorbi deloc. În schimb, Eva citi ceea ce condeiul ei fermecat scria de zor: „Dragostea se măsoară în fapte!”
Vezi și: 90+ Animații Geniale cu Simon’s Cat
Câteva secunde mai târziu, Zâna pocni din nou din degete, iar camera cu nori se transformă chiar în grădinița de lângă colibă. Mare îi fu bucuria să le vadă din nou pe mama și pe sora ei, tefere și trebăluind de zor, de parcă n-ar fi lipsit niciodată! Din acea zi, nimic n-a mai fost la fel. Eva a hotărât să nu-și mai folosească aripile o perioadă. A urcat dealul, în fiecare zi, spre bucuria mamei, care se înzdrăvenea și înflorea pe zi ce trecea. Când mama s-a însănătoșit de tot, și-a primit din nou aripile. La fel și Maya, care de drag a făcut o plăcintă atât de mare, cum nu se mai văzuse prin partea locului! A chemat toate zânele din ținutul vecin să se înfrupte și să sărbătorească fericirea ei! Și au trăit toate trei fericite până la sfârșitul veacului.
Se spune că și astăzi mai coc plăcinte delicioase și urcă dealul cântând și întrecându-se până sus, de data asta în zbor.
Da, dragii mei, Zâna Zânelor avea dreptate! Dragostea pentru părinții, bunicii și frații voștri trebuie dovedită în fapte, nu spusă doar în cuvinte. De fiecare dată când îi ajutați, îi mențineți fericiți și puternici, ca să vă fie alături mereu. Cât despre Condeiul fermecat al Zânei… ei bine, chiar el a scris această poveste! Există condeie fermecate peste tot în lume, care ne învață să facem bine. Trebuie doar să credem!
Citește și: Mușețica. Poveste Terapeutică de Ramona Miza
ζ ♠ ζ
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să fii primul care primește povestea direct în căsuța de email abonează-te acum la newsletter!
