În zilele călduroase de vară, o zi petrecută la piscină în Iași și împrejurimi poate fi soluția ideală pentru răcorire, relaxare și distracție alături de familie sau prieteni. Iașul și zonele din apropiere oferă câteva locații interesante unde te poți bucura în familie de bălăceală și mult soare.
De la parcuri acvatice cu tobogane spectaculoase și zone de joacă pentru copii, până la piscine mai retrase și ștranduri în mijlocul naturii, opțiunile sunt variate și potrivite pentru toate gusturile.
ARTICOL ACTUALIZAT ÎN 2025!
În acest articol, vei descoperi cele mai populare și atractive piscine din Iași și împrejurimi. Fie că ești în căutarea unui loc cu facilități moderne și activități pentru copii, fie că preferi un spațiu liniștit unde să te poți relaxa complet, vei găsi mai jos câteva recomandări care au mari șanse să satisfacă dorințele atât pentru adulți cât și pentru copii.
Ieșirea în familie la piscinele din Iași poate transforma o zi obișnuită de vară într-o amintire de neprețuit. Indiferent dacă alegeți să vă bălăciți sau să vă relaxați pe marginea piscinei, aceste locații sunt perfecte pentru a petrece timp de calitate alături de cei dragi.
Pentru o zi reușită la piscină cu copilul este important să ai la tine tot ce e necesar pentru confort, siguranță și distracție. Îți oferim mai jos lista esențială:
✅ Ce trebuie să iei la piscină pentru copil:
- Costum de baie (1–2 bucăți, în funcție de durata șederii)
- Pampers de apă (dacă este mic și încă poartă)
- Prosop mare sau poncho de baie
- Papuci de apă sau sandale antiderapante
- Pălărie de soare sau șapcă
- Crema de protecție solară (SPF 30+ sau 50, rezistentă la apă)
- Ochelari de înot (dacă folosește)
- Colac, aripioare sau vestă de salvare, în funcție de vârstă și nivelul de înot
- Jucării de apă (găletușe, mingi, animale gonflabile etc.)
- Sticlă cu apă (pentru hidratare constantă)
- Gustări sănătoase (fructe, biscuiți, sandwich)
- Haine de schimb (inclusiv lenjerie)
- Scutece, șervețele umede și sac pentru hainele ude
- Trusă mică de prim ajutor (opțional)
8 piscine și ștranduri de top în Iași și zone învecinate
1. Sunrise Pool Ciric
La doar 10 minute de centrul Iașiului, Complexul Sunrise Ciric este amplasat pe malul Lacului Ciric și reprezintă o oază de natură emblematică pentru Iași. Cadrul idilic al locului se combină cu facilitățile moderne ale locației.
Situată în cadrul Complexului Sunrise Ciric, piscina oferă un spațiu generos și confortabil, ideal pentru o zi de relaxare în aer liber. Cu o capacitate de până la 100 de șezlonguri, zona este perfect amenajată pentru a asigura confortul vizitatorilor.
În apropierea piscinei, vei găsi canapele și mese, creând un ambient plăcut pentru a petrece timp de calitate alături de familie și prieteni. Piscina este dotată cu facilități moderne și se află într-un cadru natural plăcut, oferind o experiență deosebită pentru toți cei care aleg să se răcorească și să se relaxeze aici.
Program și prețuri:
Luni – Vineri: 09:00 – 19:00 – 50 lei
Sâmbătă – Duminică: 09:00 – 19:00 – 70 lei
(*copiii pana in 4 ani au intrarea libera, dar nu au inclus sezlong)
(*pentru sarbatorile legale pretul va fi de 50 lei)
📍Sunrise Pool Ciric, Sunrise Ciric, Soseaua Aroneanu nr. 8, Iași – Vezi pe hartă/traseu
2. Piscina Eos din Rediu
Piscina EOS se găsește în Complexul EOS din Rediu, la 15 minute de centrul Iașiului. Aici găsești o terasă de 60 de locuri și o capacitate de 115 șezlonguri. După o baie răcoritoare în piscină, te poți răsfăța cu o înghețată sau cu o limonadă. MAsa poate fi luată la restaurantul complexului.
Program și tarife în 2025
Program:
- Luni – Miercuri: 09:00 – 20:00
- Joi – Duminică: 09:00 – 24:00
Prețuri 2025:
- Luni-Vineri: – 60 lei/zi
- Sâmbătă – Duminică: 80 lei/zi
- 30 RON/dimineața: 09:00 – 11:30
- 30 RON/zi/copil sub 10 ani fara sezlong (se achita pret intreg daca se doreste sezlong, gratuit sub 3 ani)
- 30 ron/ persoana – Program de seara 18:30-20:00
- 100 ron/zi SEPAREU + pret intrare
Contactati locația pentru a afla programul weekendurilor, deoarece acesta se modifica saptamanal: +40 748 480 674.
📍Complexul EOS din Rediu, Strada Zorilor 6, Iași – Vezi pe hartă/traseu
3. Apollo Summer Lounge din Breazu, Iași
Din păcate mulți clienți ai Apollo Summer Lounge din Breazu reclamă că piscina necesită îmbunătățiri semnificative pentru a oferi o experiență acceptabilă. Aici regula de a nu sări în piscină nu prea este respectată. Scările sunt instabile și periculoase, iar dușurile și vestiarele nu sunt întotdeauna curate. Șezlongurile sunt înghesuite, apa este rece și adâncă, neadecvată pentru toți vizitatorii.



Program și prețuri 2025:
- Program: 09:00-21:00
- Rezervări și informații la (0725) 276 556
📍Apollo Summer Lounge, Sat Breazu, Jud. Iași – Vezi pe hartă/traseu
4. Ștrandul Municipal din Iași
La Ștrandul Municipal din Iași găsești 2 bazine mari și unul mic pentru copii mici pe până în 5 ani. Mulți clienți se plâng de muzica prea tare de aici, aglomerație, apa prea rece sau chiar și de calitatea mâncării.
Sursa imagini: https://www.facebook.com/SportInIasiQ & F/Cristina Florea
Program și tarife 2025
Program:: 08:00-20:00
Prețuri 2025:
- Adulții: 14 lei
- Copii: 3 lei
- Pensionari: 3 lei
- Închiriere sezlong/umbrelă: 7 lei
Contact: (0743) 200 165
📍Ștrandul Municipal, Stradela Sofia Nădejde 2, Iași – Vezi pe hartă/traseu
5. Piscina Good Mood din Iași
Piscina Good Mood din Iași este o locație ce se menține curată și îngrijită. Chiar dacă piscina este destul de mică, aici găsești confortul oferit de baldachine, șezlonguri și umbrele.
Program și tarife 2025
Program: 09:00 – 20:00
Prețuri 2025:
Rezervări: 0741 631 016
📍Piscina Good Mood, Lunca Cetatuii, Cartierul Tineretului, Strada Azurului Nr. 6, Iași – Vezi pe hartă/traseu
6. Piscina Le GaGa din Iași
Le Gaga din Iași oferă o piscină cu vedere frumoasă și o atmosferă relaxată. Piscina are o adâncime de 1,8 metri și este deschisă zilnic. Facilitățile includ șezlonguri, umbrele, muzică, parcare, mâncare și băuturi, precum și grupuri sanitare separate pentru bărbați și femei.
Program și tarife 2025
Program: 09:00 – 21:00
Prețuri 2025:
Luni – Vineri: 70 RON
Sâmbata: 80 RON
Duminica: 90 RON
Rezervări: 0741 631 016
📍Piscina Le GaGa, Str. Pădurea Surda nr.83, Iasi- Vezi pe hartă/traseu
7. Aqua Party de la Agrement Victoria
Agrement Victoria se găsește la doar 20 de minute de Iași. Aici vă puteți bucura de Aqua Party, parcul acvatic cu piscine exterioare și interioare pentru toate vârstele. Piscina pentru copii mici are apă încălzită și include locuri de joacă, tobogane, balansoar, moară de apă și un tunel cu stropitori, având o adâncime variabilă între 0,3 și 0,5 metri. Piscina pentru adulți și copii are apă încălzită, un tobogan familial și unul spiralat, cu o adâncime între 0,9 și 1,1 metri. Piscina cu apă rece are patru tobogane mari, înalte de 9 metri, inclusiv spirale și tuneluri, și o adâncime între 0,9 și 1,1 metri.
Suprafața bazinelor variază între 50 și 250 de metri pătrați. Facilitățile includ dezinfecție cu electroliză de sare și sterilizator UV, control electronic al pH-ului apei și instalație de filtrare. La Aqua Party, vă puteți bucura de piscine cu tobogane și jocuri pentru copii și adulți, cu peste 250 de metri pătrați de spațiu pentru înot, șezlonguri pentru relaxare și distracție până la asfințit.
Program:
- PISCINA: Luni – Duminica 09:00 – 19:00
- TOBOGANE: functionare intermitenta cu respectarea conditiilor tehnice.
Program și tarife 2025
PREȚURI 2025
🔹 LUNI – VINERI
🕘 Program: 09:00 – 19:00
- 👶 Copii până în 2 ani:
Gratuit, fără șezlong - 👧 Copii între 2–8 ani:
50 LEI cu șezlong inclus - 🧍♂️ Adulți și copii peste 8 ani:
60 LEI cu șezlong inclus
🔹 SÂMBĂTĂ / DUMINICĂ / SĂRBĂTORI
🕘 Program: 09:00 – 19:00
- 👶 Copii până în 2 ani:
Gratuit, fără șezlong - 👧 Copii între 2–8 ani:
60 LEI cu șezlong inclus - 🧍♂️ Adulți și copii peste 8 ani:
80 LEI cu șezlong inclus
📅 IMPORTANT: Anul acesta, accesul la piscină în weekend și în zilele de sărbători legale se face doar pe bază de rezervare online, prin secțiunea „Rezervări Online” din meniul site-ului.
🗓️ În timpul săptămânii, nu este necesară rezervarea (cu excepția sărbătorilor legale).
📍Agrement Victoria, Ionel Teodoreanu, Comuna Victoria, județ Iasi- Vezi pe hartă/traseu
8. Piscina de la Complexul Paradisul Verde Iași
Aflat la 25 de minute de Iași, Complexul Paradisul Verde dispune de o piscină pentru copii, de mică adâncime, și de o piscină pentru adulți, cu adâncimea de 1,5 metri, lungă de 12 metri și lată de 6 metri. Bazinele sunt încălzite la 28 grade. Piscina pentru copii este echipată cu șezlonguri, tobogane și mingi, perfectă și pentru bebeluși. Piscina mare este destinată celor care știu să înoate. Totuși, unii clienți au remarcat că piscina pentru adulți este cam mică și câteodată aglomerată.
La Complexul Paradisul Verde și pescarii își găsesc locul perfect de relaxare. Accesul la lacul complexului costă 80 lei pentru 12 ore, oferind șansa de a prinde crap, caras și șalău. Totuși, fiind pescuit sportiv, capturile trebuie eliberate. După ce ați terminat de pescuit, aveți acces gratuit la piscină.
Program și tarife 2025
Complexul oferă și cazare în 16 căsuțe cu camere matrimoniale, pentru 400 lei pe noapte, mic dejun inclus. Restaurantul de pe locație oferă o selecție variată de preparate din carne și pește, ciorbe și salate. Seara, clienții se pot încălzi la un foc de tabără.
Acces Piscină – 100 lei
Tariful de acces include:
✔ Șezlong și ✔ Bon valoric în valoare de 50 lei, sub formă de credit electronic încărcat pe brățara de acces eliberată la casieria Piscinei Paradisul Verde.
Creditul poate fi utilizat exclusiv în cadrul unităților proprii de servire din incinta spațiului de piscină, respectiv barurile și zona de alimentație publică special amenajate.
🔁 Brățara se poate realimenta ori de câte ori doriți, în funcție de necesități, în multipli de 5 lei.
💰 Suma rămasă neutilizată pe brățară poate fi returnată la finalul vizitei, în baza unui proces-verbal de restituire completat la casierie.
📌 În cazul în care este aglomerație, vă rugăm să așteptați eliberarea uneia dintre casiere pentru procesarea solicitării.
🎉 Accesul este Gratuit pentru copiii cu vârsta sub 5 ani.
⚠ În cazul pierderii brățării, se va percepe o taxă de 100 lei, reprezentând contravaloarea acesteia.
Program 2025:
- Luni – Duminica 08:00 – 22:00
Preț 2025:
- ACCES PISCINĂ: 100 lei (50 RON credit consumație)
- Copii până în 5 ani: gratuit
Contact: 0740672724
📍Complexul Paradisul Verde, Sat Iepureni, Comuna Movileni, județ Iasi – Vezi pe hartă/traseu
9. Havana Summer Pool din Tomești, Iași
Havana Summer Pool oferă vizitatorilor două bazine: unul pentru adulți și unul pentru copii, pentru care sunt prevăzute 110 șezlonguri. Bazinul pentru adulți are o adâncime de 1,5 metri, o lungime de 15 metri și o lățime de 5 metri. În plus, complexul include un teren de tenis disponibil pentru închiriere la prețul de 30 de lei pe oră. Havana Summer Pool este dotat și cu Gastro Pub și bar, o bucătărie și terase pentru relaxare.
Program și tarife 2025
Program 2025:
- Luni – Duminică: 09:30-20:00
Prețuri 2025:
- Adulti:
- Luni – Vineri: 40 RON;
- Sâmbătă – Duminică: 60 RON;
- Copii 3 – 7 ani:
- Luni – Vineri: 25 RON (fără șezlong);
- Sâmbătă – Duminică: 30 RON (fără șezlong).
Contact: 0759 322 794
📍Havana Summer Pool, Tomești, Județ Iasi- Vezi pe hartă/traseu
10. Plaja Nicolina (Purcica) din Iași
Cunoscută și ca „Purcica”, Plaja Nicolina oferă o plajă în aer liber și o piscină care atrage atât familii cu copii, cât și adulți dornici să se răcorească. Locația devine uneori aglomerată, în special cu persoane în vârstă care vin pentru tratamentele reumatice cu nămol bogat în minerale, descoperit în anii ’50.
Primăria Iași pregătește un proiect pentru modernizarea Plajei Nicolina și construirea unui centru SPA cu fonduri europene. Proiectul include demolarea construcțiilor existente, reamenajarea plajei, construirea de bazine noi și amenajarea unor spații pentru agrement și tratamente. Centrul SPA va avea o suprafață construită de 1.660,35 metri pătrați, fiind operabil pe tot parcursul anului.
Program și tarife 2025
Program:
- Luni – Duminică: 09:00 – 19:00
Preț 2025:
- Intrare Adulți: 10 lei
- Intrare copii sub 7 ani : gratuit
- Nămol: 2 lei
- Închiriere șezlong: 7 lei
- Abonament pensionari: 14 lei (cu pensia până într-o 1500 lei)
📍Plaja Nicolina (Purcica) din Iași, Str. Pantelimon Halipa nr.12, Iași – Vezi pe hartă/traseu