7+ Seriale de comedie pentru timpul liber

Recunosc că deși îmi place să mă uit la filme, uneori treceau și 2 luni fără să văd un film. Așa că într-o vacanță de iarnă, când am avut mai mult timp, am căutat seriale pe care să le urmăresc. Pentru că episoadele unui serial sunt mai scurte decât un film de lungmetraj, mă gândeam că în felul ăsta puteam să mă bucur mai des, alocând blocuri de timp mai mici.

Până să înceapă școala, fetița mea se culca după 10 seara, așa că de regulă nu aveam la dispoziție o ora și jumătate pentru un film, dar 30-40 minute puteam să aloc pentru ecran. Acum că e la școală, se culcă până în 9, deci îmi permit și luxul unui film de 90-100 minute.

A funcţionat! Vezi mai jos lista de seriale pe care am reuşit să le văd, le-am dat și note că să te poți orienta (5 steluțe e notă maximă – mi-a plăcut). Nu sunt seriale de top sau pe care le-am căutat în mod special să le văd, am dat peste ele în timp ce căutăm câte un film de văzut în timpul liber. Posibil să nu îţi placă dacă eşti în căutarea unor seriale de referință, profunde, serioase.

1.

The Kennedys

Comedie ***** (2015 – )  |  Nota IMDB: 7.2 

the kennedys serial tvEste serialul care mi-a placut cel mai mult, dintre cele cateva seriale descoperite şi urmarite in ultimii 2 ani. Umorul englezesc, atmosfera din anii ’70, situaţiile amuzante – toate fac din acest serial un deliciu. Singurul neajuns e ca este prea scurt, are doar 6 episoade. Serialul a fost realizat de BBC One in 2015. Eu deja l-am vazut de 2 ori.

2.

American Housewife

Comedie de familie ***** (2016 – )  |  Nota IMDB: 7.4 

American Housewife serialEste serialul pe care il urmaresc si acum, a fost lansat in 2016, imi place că episoadele sunt scurte şi ma pot uita atunci cand am foarte puţin timp la dispoziţie.

Serialul este despre viaţa unei familii cu 3 copii, povestită de Katie, mama, într-un stil amuzant, ironic şi în acelaşi timp cumva educativ. Katie şi soţul ei s-au mutat într-un oraş plin de oameni bogati şi pasionaţi de sănătate. În timp ce toate mamele fac sport, mănâncă sănătos şi fac voluntariat pentru şcoală, Katie este cea care face notă discordantă: mănâncă orice, refuză mişcarea şi se îngrozeşte când vede smoothie-uri verzi. Bineînţeles că acest serial va fi gustat de mămici în special!

3.

Friends with better lives

Comedie **** (2014)  |  Nota IMDB: 7.1 

O comedie ușurică din 2014, despre 6 prieteni cu stiluri de viață diferite și aflați în etape de viață diferite: căsătoriți, divorțați, proaspăt logodiți și frumoasa Kate, o avocata de succes, dar singură. Serialul are un singur sezon cu 13 episoade, din care unele mai puțin reușite, dar cele mai multe sunt chiar amuzante.

4.

The Suits

Comedie & Dramă ****  (2011 – )  |  Nota IMDB: 8.6 

suits serial TVSingurul serial din această listă care nu e comedie și pe care am început să-l urmăresc la începutul anului 2018. Povestea unui tânăr care, după ce a fost dat afară de la facultatea de drept, ajunge să fie angajat ca avocat la una dintre cele mai mari firme de avocatură din New York.

5.

The Last Man on Earth

Comedie ***  (2015 – )  |  Nota IMDB: 7.4 

The Last Man on Earth serialEste un serial destul de vechi, l-am văzut în urmă cu mai mult de un an, însă dacă primele episoade mi s-au părut interesante, cu cât am înaintat în următoarele serii, interesul meu a scăzut din ce în ce mai mult. Așa la un moment dat m-am oprit.

Subiectul serialului: în urmă unor epidemii toți oamenii de pe Pământ mor, cu excepția unui bărbat care supraviețuieşte și porneşte în căutarea altor supraviețuitori. Străbate orașe întregi din Statele Unite şi lasă semne pe unde merge şi nu găseşte suflet de om. Magazinele sunt pline cu produse, așa că are mâncare din belșug, case în care să doarmă, mașini pe care să le folosească. Atmosfera este de Frumoasa din Pădurea Adormită, totul e încremenit, doar că lipsesc… oamenii. La un moment dat însă începe să întâlnească alți oameni, porniți și ei în căutarea semenilor lor. Ca să nu îţi stric surpriza o să spun doar că astfel încep să iasă la iveală invidia, competiția, răutatea, şi alte „calităţi” deosebite ale eroului nostru.

6.

The Office

Comedie ***  (2005 – 2013)  |  Nota IMDB: 8.8 

the-office-2005Varianta americana a serialului The Office mi-a plăcut mai mult decât cea lansată de BBC în 2001. Umorul se păstrează însă, Ricky Gervais se găseşte şi el printre creatorii acestei variantei care îl are în rolul principal pe Steve Carell. Ridicolul e la el acasă în serialul turnat în stilul unui documentar despre „cum e viaţa” la o firmă care distribuie hârtie. Mult umor de situaţie despre ego, comportament inadecvat. Merită să vezi câteva episoade, s-ar putea să te prindă!

7.

Veep

Comedie ***  (2012 – )  |  Nota IMDB: 8.2

serai de comedie VeepOk, intrăm pe un tărâm complet diferit. Ţi-o aminteşte pe Elaine Benes din Seinfeld? Nu-mi pot imagina un personaj mai bun pentru mă face să încerc să văd un serial de comedie de situaţie cu temă politică. De data asta Julia Louis-Dreyfus este senatorul Selina Meyer, vicepeşedinte al Statelor Unite, un rol care i se potriveşte ca o mănuşă. De box, aş zice :-).

Dacă vi se face dor de seriale mai vechi, mai am un set de 7 de care m-am bucurat la vremea lor:

1. Seinfeld – Comedie ***** (1989 – 1998)  |  Nota IMDB: 8.9 

2. M*A*S*H* – Comedie ***** (1972 – 1983)  |  Nota IMDB: 8.3

3. Friends – Comedie ***** (1994 – 2004)  |  Nota IMDB: 8.9

4. Two and a Half Men – Comedie **** (2003 – 2015)  |  Nota IMDB: 7.1

5. Gilmore Girls – Comedie **** (2000 – 2007)  |  Nota IMDB: 8.1

6. Sex and The City – Comedie **** (1998 – 2004)  |  Nota IMDB: 7.0

7. Everybody Loves Raymond – Comedie *** (1996–2005)   |  Nota IMDB: 7.1

Tu cu ce seriale de comedie te delectezi când ai chef să vezi o comedie?

Autor: Zina, Articol publicat in 14 Februarie 2018

DISTRIBUIE
Hey! Sunt fondatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe fetiţa mea, Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 14 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot timpul care a trecut mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Îmi doresc sincer ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU