Teodora și Radu Cioca îi învață pe cei mici despre arhitectură. Povestim despre ce înseamnă arhitectura, învățăm despre ce înseamnă planul și structura unei clădiri, construim o serie de structuri 3D derivate din forme geometrice de bază care prin combinarea și transformarea lor devin adevărate sculpturi arhitecturale. Vom folosi materiale diverse: bețigașe de lemn, hârtie, creioane, polistiren, plastelină.
↠ Înscrieri: https://goo.gl/forms/QWL5oRClJkQ1clFy1
↠ Taxă de participare: 20 lei
↠ Număr maxim de participanți: 10 copii / atelier
↠ Facilitator atelier: Apai Emese – [email protected]
↠ Organizatorii vor pune la dispoziție toate materialele necesare pentru fiecare ARTbecedar. Atelierele vor avea loc la Fabrica de Pensule, etajul întâi.
Teodora Cioca este mămica a două fetițe și are propriul Birou de Arhitectură. A terminat facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca în 2006 și de atunci a conceput mai multe proiecte rezidențiale. Pentru o perioadă a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură.
Radu Cioca (n. 1982) trăiește în Cluj și lucrează în Fabrica de Pensule. A absolvit Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca. Lucrează și experimentează cu diferite abordări, folosind sculptura, instalația, desenul, pictura, fotografia, animația sau imaginea digitală, în funcție de felul în care fiecare concept dictează să se reveleze.
_________________________
ARTbecedar este un program dedicat celor mici, în care părinții își pot împlica copiii în activități creative conduse de artiști din Fabrica de Pensule și din comunitatea artistică din jurul acesteia. Copiii au ocazia de a intra în contact cu artiștii și de a învăța de la ei despre diferite tehnici și medii artistice, prin activități practice și jocuri. Fiecare sesiune este condusă de un artist coordonator și un facilitator care ajută la comunicarea grupului și la păstrarea unei dinamici active, prin care toți copiii participă la activități. Prin participarea la atelierele ARTbecedar copiii acumulează, printr-un limbaj accesibil lor, cunoștințe despre arta contemporană, familiarizându-se cu teme, subiecte sau artiști contemporani.
Proiect realizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Cluj-Napoca.
ARTbecedar este un program cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.#Kid Friendly