Atelier de mișcare și întâlnire cu corpul @ Acorns Nursery

Sâmbătă 16 Februarie 2019
București

În cadrul atelierului susținut de Sorina Petrescu vom descoperi instrumente eficiente în interacțiunea cu copiii, vom învăța cum să folosim mișcarea cu scopul de a crea o bază pentru relații sănătoase și pentru a determina modul în care reacționăm în fața stimulilor interni și externi.

• Beneficiile atelierului:
Creșterea conștientizării asupra propriului corp (limite, ritmuri etc.)
Descoperirea modului în care reacționăm la stimuli externi (mediu) și cum utilizăm spațiul exterior
Explorarea modalităților de comunicare și interacțiune cu copiii prin folosirea mișcării (exerciții practice care pot fi aplicate cu ușurință în clasă)

Daca mintea, emotiile si corpul sunt integrate, interactionand ca un sistem mutual, atunci ar trebui sa putem sa aflam mai multe despre mintea noastra prin observarea corpului. Corpul si felul in care acesta se misca nu numai ca releva aspecte despre ceea ce simtim si emotii, cat si ne poate oferi posibilitatea de a afla despre si intelege trecutul unei persoane. Asa cum Loman si Foley scriau in 1996, “….experientele raman inmagazinate in corp si sunt reflectate prin miscarea actuala a corpului”.

Copiii vor prospera in dezvoltarea lor cand le este asigurat un mediu sigur si de incredere de catre ingrijitori consistenti si predictibili (KEstenberg & Buelte, 1977). Un astfel de mediu se creeaza cand este o intelegere la nivel kinestezic. Miscarile simple, dar puternice definesc relatia dintre cei doi.

Un studiu făcut de cercetătorii de la Școala Medicală Harvard a demonstrat că mișcarea / dansul crește nivelul serotoninei (hormonul fericirii), contribuind la crearea de noi legături neuronale, în special în hipocampus. Acesta din urmă joacă un rol important în consolidarea informațiilor de la memoria de scurtă durată la memoria pe termen lung și în memoria spațială care permite navigarea.

Prin urmare, cum putem folosi mișcarea pentru a forma și a crea o bază pentru relații sănătoase sau pentru a vedea cum reacționăm în fața stimulilor interni și externi? Cat de bine ne ascultam si intelegem semnalele pe care corpul ni le ofera?

Obiective:
• Constientizarea relatiei cu corpul (de la miscarile inconstiente la miscari constiente)
• Setarea spatiului in raport cu ceilalti (limite personale)
• Exersarea functiilor motrice, integrate si coordinate de catre psihic
• Realizarea unui grup de suport pentru educatori, parinti, profesori într-o atmosferă de încredere, respect şi sprijin reciproc in care vor fi aplicate instrumente din dans-terapie pentru explorare personala, cat si, ulterior pentru folosirea acestora in diferite contexte (la scoala, acasa)

Teme abordate in cadrul atelierului: introducere in Dans-Terapie, Empatie kinestezica si spatiu personal

Structura atelierului:
• Incalzirea prin jocuri de cunoastere si introducere in dans-terapie
• Oglindirea ca pas în stabilirea unei conexiuni empatice
• Definirea spatiului personal prin miscare
• Debrief final si relaxare

Sorina Petrescu este profesor coregraf, pasionată de crearea si dezvoltarea unei relații armonioase cu corpul prin mișcare printr-o abordare holista prin care combina experienta sa de dans cu anatomia, neurostinta si psihoterapia. A studiat baletul la Opera Română, are diploma in coregrafie, a dansat alături de artiști români, cât și de actori francezi, fiind parte a companiei de teatru-dans CieVelum, continuând să se perfecționeze la Trinity Laban Conservatoire of Music and Dance din Londra. Dupa mai bine de 20 de ani de dans, a inceput sa realizeze proiecte in care promoveaza beneficiile dansului asupra corpului si dezvoltarii socio-emotionale ale copiilor, cu precadere celor din familii defavorizate.
În prezent, si-a finalizat formarea în psihoterapie prin dans și mișcare, munca sa fiind indrumata de dans-terapeuti cu experienta din Anglia si urmeaza o certificare in “Exercise Psychology” la Universitatea din Derby. Lucrează cu copii (de la 3 ani în sus) din diferite grădinițe și școli, cat si cu adulti pentru dezvoltarea lor personala prin miscare si dans.

Durata / atelier: 2 ore
Numărul maxim de persoane / atelier: 16-20
Cost: 90 lei/persoana
Adresă: Acorns Nursery, Str. Popa Soare nr.63, sector 2, Bucuresti

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 16 Februarie 2019

Program:
11:00 - 13:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL