Atelierul de olarit incepe joi si este recomandat pentru copii de la 5 ani

Absolventă a Universităţii de Arte din Bucureşti, secţia Ceramică, SABINA MORARU este un artist plastic înzestrat cu un deosebit talent şi inventivitate în ceea ce priveşte modalitatea de modelare a materiei prime. Având ca sursă de inspiraţie creaţia veche autentică, lucrările sale sunt opere de artă unicat. Realizate din gresie, faianţă şi porţelan, prin aplicarea tehnicii ridicării la mâna liberă, acestea sunt pictate manual, cu diferite motive geometrice, florale sau zoomorfe (de inspiraţie neolitică). Portofoliul artistei prezintă o varietate de obiecte, de la clopoţei şi clopoţei de vânt la farfurii, platouri, vase variate, cahle decorative, căni, felicitări, zgardane, mărgele, boluri şi altele. De asemenea, foarte apreciate sunt şi lucrările pe bază de sticlă pictată sau fuzionată, tablourile şi ramele de oglindă realizate cu deosebită măiestrie.
Ce vom face in cadrul atelierului pe durata celor 5 sedinte
– copiii vor fi initiati in arta olaritului dar si a modelajului manual in lut
– vom prezenta materialul cu care lucram, lutul si obisnuirea copiiilor cu el, vom realiza forme geometrice pe care apoi le vom combina intr-un personaj sau animal preferat
– vom lucra cu roata olarului si vom face o cana si o farfurioara
– vom realiza o compozitie proprie– iar in final vom glazura si picta obiectele realizate, iar pentru cei care vor dori, le vom arde si in cuptorul special al artistului.
Informatii utile, costuri si modalitatea de plata:
Cost atelier: 280 lei/5 sedinte, incluzand: lut, uneltele de lucru, roata olarului, culori si glazuri si arderea obiectelor realizate in cuptorul artistului. 10% reducere pentru abonatii Lumea lui MOMO, care sunt cel putin la un al doilea curs. 10% reducere pentru frati.
Participarea la atelier se face doar pe baza de inscriere prealabila la [email protected] si achitarea integrala sau a unui avans de 50% din contravaloarea atelierului cu cel putin 3 zile inainte de data de incepere, in limita locurilor disponibile. Recomandam tinuta lejera si incaltaminte comoda de interior.

In cazul in care retragerea se face dupa inceperea cursului, suma nu mai poate fi rambursata. Puteti opta insa, ca 50% din valoarea atelierului pentru care v-ati inscris, sa fie directionata ca avans pentru un alt atelier, insa maxim pana la prima sedinta a atelierului. Suma nu poate fi returnata dupa inceperea cursului avind in vedere ca atelierele sint incepute in functie de numarul de persoane inscrise iar locurile pentru fiecare atelier sint limitate. In cazul in care ati achitat doar avansul de 50% acesta nu mai poate fi recuperat, decat in conditiile enumerate mai sus.
Datele personale (e-mail si telefon) sint folosite doar pentru comunicarea in ceea ce priveste cursul sau evenimentul la care v-ati inscris (anuntare incepere, anuntare aminare – Adresa de mail pe care ne-ati comunicat-o poate fi utilizata si pentru anuntarea prin newsletter a evenimentelor si atelierelor care au loc la Lumea lui MOMO. In cazul in care nu doriti sa primiti newsletter-ul lunar sau anuntul unui nou curs sau eveniment, va rugam sa ne mentionati in emailul de inscriere. Lumea lui MOMO, isi rezerva dreptul de a face fotografii in timpul atelierelor si a le utiliza in canalele sale de comunicare. Detalii la tel 0734.397.375
Detalii Eveniment
Data:
Joi 25 Aprilie 2013
Program:
18:00:00 - 19:30:00
Orasul:

