Atelier dezvoltare personala pentru copii 4-6 ani

00:00:00 - 00:00:00
Miercuri 20 Noiembrie 2013

Jocul Emotiilor – Un nou modul al atelierului de dezvoltare personala pentru copii de la 4 la 6 ani cu psiholog Andreea Stefan

joc1Cum ar fi daca am crea un spatiu in care copiii nostri sa se exprime asa cum sunt ei?

Si sa ne arate cat de furiosi sunt uneori ca nu pot face ce-si doresc, cat sunt de confuzi atunci cand apare din senin un frate sau o sora, sau cat de tristi se simt atunci cand ii pedepsim si ne intreaba cu teama “ Mami, ma mai iubesti?”

Si exprimand toate aceste emotii (furie, nemultumire, frica, dezamagire) in prezenta unui adult capabil sa le provoace si sa le accepte, copiii nostri vor invata pentru inceput sa identifice emotiile ( mai intai in exterior), sa constientizeze atunci cand ei insisi le simt si in final sa le gestioneze corect. Adica “Da, uneori sunt furios, dar furia este o emotie pe care orice om o are din cand in cand si faptul ca ma infurii nu insemna ca sunt rau.”

  • vom desena, pentru ca astfel copilul devine constient de sine si de existenta lui in lume. Tot prin desen devin transparente si dificultatile prin care trece si relatiile cu cei din jur.
  • vom modela, pentru ca dand forma unei bucati de lut, copilul exprima o parte din el si o poate transforma
  • vom face colaje, pentru a le provoca imaginatia si a-i determina sa faca alegeri
  • vom crea povesti despre altii pentru a vorbi de fapt despre noi ne vom juca cu marionetele pentru a exprima emotii si ganduri care nu pot fi altfel exprimate
  • ne vom misca pe muzica pentru a ne debloca emotiile si a ne simti confortabil in corpul nostru

Cand vor pleca acasa, copiilor le va fi mai usor: 

  • sa isi exprime dorintele si nevoile cu mai multa usurinta sa va vorbeasca despre ceea ce simt atunci cand trec printr-o situatie dificila
  • sa aiba mai multa incredere in a-si rezolva singuri problemele sa fie multumiti de ei insisi si sa aiba relatii mai bune cu cei din jurul lor

Cum ne organizam? 

6 intalniri, fiecare intalnire cu un alt tip de activitate, vesela si creativa joc2

Durata intalnire: 60 minute

In fiecare miercuri de la 17.00 (in primele 2 saptamani) si respectiv ora 18.00 (in urmatoarele 4)

Grupa maxima de 5 copii

La final, parintii primesc informatii despre evolutia copilului si nivelul lui de implicare, dupa fiecare intalnire, prin rotatie fiecare copil primeste un album foto cu toate fotografiile si desenele din timpul cursului

Informatii utile si Modalitatea de plata:

Costul atelierului incluzand toate materialele necesare, ceai de fructe din partea casei pentru fiecare participant,  este de 280 lei. 10% reducere pentru frati si surori la prima participare.

Conditii speciale:

Toti cei care au participat la cel putin un curs primesc 5% reducere din costul cursului.

Toti cei care au participat la cel putin doua cursuri primesc reducere de 10% din costul cursului.

Participarea la curs se face doar pe baza de inscriere prealabila la [email protected] si achitarea integrala sau a unui avans de 50% din contravaloarea atelierului cu cel putin 3 zile inainte de data de incepere, in limita locurilor disponibile. Recomandam tinuta lejera si incaltaminte de interior. Copiii vor primi sortulete de protectie atunci cand vor lucra cu lut, culoare sau apa. Fiecare sedinta va avea o durata de maxim 60 minute. Pentru inceperea cursului este necesar sa existe un numar minim de 5 participanti inscrisi.

Plata cursurilor se efectueaza in avans si poate fi facuta la sediul Lumea lui MOMO, din : Str. Grigore Cobalcescu Nr. 51, Et.1, (zona Cismigiu/Berzei) sau in contul RO10INGB0000999903147605 deschis la ING ROMANIA pentru LUMEA LUI MOMO S.R.L., mentionind numele atelierului ales: In cazul in care nu mai puteti participa la cursul la care v-ati inscris, returnarea taxei de curs se poate face daca retragerea este anuntata cel tirziu cu 3 zile inainte de incepere, din care se va scadea comisionul bancar in cazul in care ati facut plata in contul bancar. In cazul in care retragerea se face dupa inceperea cursului, suma nu mai poate fi rambursata. Puteti opta insa, ca 50% din valoarea atelierului pentru care v-ati inscris, sa fie directionata ca avans pentru un alt atelier, insa maxim pana la prima sedinta a atelierului.

Suma nu poate fi returnata dupa inceperea cursului avind in vedere ca atelierele sint incepute in functie de numarul de persoane inscrise iar locurile pentru fiecare atelier sint limitate. In cazul in care ati achitat doar avansul de 50% acesta nu mai poate fi recuperat, decat in conditiile enumerate mai sus. Datele personale (e-mail si telefon) sint folosite doar pentru comunicarea in ceea ce priveste cursul sau evenimentul la care v-ati inscris (anuntare incepere, anuntare aminare – Adresa de mail pe care ne-ati comunicat-o poate fi utilizata si pentru anuntarea prin newsletter a evenimentelor si atelierelor care au loc la Lumea lui MOMO. In cazul in care nu doriti sa primiti newsletter-ul lunar sau anuntul unui nou curs sau eveniment, va rugam sa ne mentionati in emailul de inscriere. Lumea lui MOMO, isi rezerva dreptul de a face fotografii in timpul atelierelor si a le utiliza in canalele sale de comunicare. Detalii la tel 0723.565.113, 0734.397.375

 

Detalii Eveniment

Data:
Miercuri 20 Noiembrie 2013

Program:
00:00:00 - 00:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Lumea lui MOMO

Județ:
Sector 1

Oraș:
Bucuresti

Adresa:
Str. Grigore Cobalcescu nr 51

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL