Ateliere de vacanță la Reduta. Fire, Ițe și Tradiții | Brașov

Vara aceasta, copiii cu vârste între 8 și 16 ani sunt invitați să descopere meșteșuguri tradiționale la atelierele noastre speciale. De la împletituri medievale, la cusături pe etamină și tricotat, până la țesut, fiecare atelier oferă o incursiune fascinantă în istoria și tehnicile acestor arte.

Vârsta: 8-16 ani
Număr de participanți: 20/atelier
Înscrieri la număr de telefon: 0726349790

𝟕 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐢̂𝐦𝐩𝐥𝐞𝐭𝐢𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐞𝐯𝐚𝐥𝐞
Cei prezenți vor afla istoria împletiturilor decorative din perioada medievală dintre care amintim: împletitura decorativă cu degetele și împletitura cu lucetul.

𝟏𝟒 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐮𝐬𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢 𝐩𝐞 𝐞𝐭𝐚𝐦𝐢𝐧𝐚̆
Împreună vom afla povestea cusăturilor pe etamină, vom alege un model, vom învăța cum să îl transpunem cu acul și ața pe etamină

𝟐𝟏 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐭𝐫𝐢𝐜𝐨𝐭𝐚𝐭
Împletitura cu andrelele a fascinat generații întregi, de la căciuli la fulare, de la bentițe la șosete, generațiile anilor trecuți purtau cu bucurie aceste obiecte confecționate prin tricotare.
Invităm copiii să pătrundă tainele acestui meșteșug îndrăgit în țara noastră.

𝟐𝟖 𝐚𝐮𝐠𝐮𝐬𝐭 – 𝐀𝐭𝐞𝐥𝐢𝐞𝐫 𝐝𝐞 𝐭̦𝐞𝐬𝐮𝐭
Un semn de carte sau un mic covoraș, un suport de pahare sau un mic obiect decorativ. Sunt obiecte ce se pot realiza pe un simplu război realizat din materiale reciclate. Câteva fire de bumbac și de lână vor aduce bucurie celor mici prezenți. Împreună vom povesti despre istoria acestui meșteșug, despre suveică și urzeală și alte taine ale țesutului, iar cei prezenți vor putea experimenta țeserea unui brâu pe un război de brâie.

𝐕𝐚̆ 𝐢𝐧𝐯𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐥𝐚 𝐩𝐞𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞𝐭̦𝐢 𝐯𝐚𝐫𝐚 𝐥𝐚 𝐑𝐞𝐝𝐮𝐭𝐚!

Interval orar: 11.00 – 13.00
Vă așteptăm cu drag să învățăm și să ne bucurăm împreună!

📍Centrul Cultural Reduta Vezi pe hartă/traseu

TOATE EVENIMENTELE


⚠️ GOKID.ro este portal de promovare de evenimente și activități pentru copii. În cazul anulării sau amânării evenimentelor recomandate responsabilitatea aparține organizatorilor. Vă rugăm să contactați organizatorii pentru confirmarea desfășurării evenimentelor la datele anunțate. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă dorim să vă bucurați de evenimente cât mai reușite!

Sursa: https://www.facebook.com/events/456618493901357/456618510568022/?ref=newsfeed

Detalii Eveniment

Data:
Miercuri 28 August 2024

Program:
11:00 - 13:00

Orasul:
Brasov

Detalii Eveniment Recurent

Ateliere de vacanță la Reduta. Fire, Ițe și Tradiții | Brașov este organizat în perioada 07-28 August 2024; Miercurea în fiecare săptămână.

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Brasov!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL