Bărbatul cu trei femei. Fabulă de Alecu Donici

Un om poznaș au fost schimbat
Vro trei femei cu cununii,

Fiind tustrele încă vii.
Dar acolo era un aspru împărat,
La care, cum au mers asemene știință,

Au și găsit de cuviință
Ca pentru așa faptă,
Pe om să-l dea sub judecată;

Iar spre mai aspră înfrânare,
Judecătorilor au pus el înainte
Să fie cu luare-aminte
Și să închipuiască pedeapsa cea mai mare
Unei asemene de pildă rea urmare;
Că la de împotrivă, el hotărât era

Pe toți a-i spânzura.
(Asemene un împărat
Nici pe la noi n-ar fi stricat.)

Judecătorii văd că nu-i de șuguit;
Să hotărască drept ei mult s-au sârguit,
Și numai Dumnezeu de sus i-au luminat,
Căci socotința lor aceasta au urmat:
Ca omului să dea femeile tustrele,
Îndatorându-se de a trăi cu ele.

Norodul însă s-au mirat
Pentru asemene prea slabă hotărâre,
Și sigur toți au așteptat,
Pe vrun judecător să vadă spânzurat.
Dar n-au trecut nici patru zile
Și s-au împrăștiet prin țară auzire:
Că cel cu trei femei bărbat,
De răul lor s-au spânzurat,
Și de atunci în acea țară,
Cu trei mai nime nu se-nsoară.

Îți recomandăm:

+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor

Trandafirul Încăpățânat. Poveste Terapeutică de Florina Bumbaru

Evenimente pentru Copii și Părinți Săptămâna Asta

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU