Bayer deschide usile laboratorului de stiinte pentru elevi

Bayer deschide usile laboratorului de stiinte pentru elevi

Bayer, o companie inovatoare la nivel global, care stabilește trenduri în arii de cercetare intensivă, deschide astăzi ușile celei de-a doua ediții a Laboratorului de ştiinţe Bayer, pentru elevii claselor primare din București. Desfăşurat în perioada 6 – 10 aprilie, Laboratorul de ştiinţe Bayer găzduiește sesiuni de experimente practice, inspirate din domeniul sănătății oamenilor, plantelor și animalelor, ca o solutie educativă și distractivă pentru programul din Săptămâna Altfel: ”Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Peste 1000 de elevi bucureșteni s-au înscris deja la sesiunile de experimente.

 

Laboratorul de Stiinte Bayer

 

Laboratorul de științe Bayer a fost inaugurat de către elevii clasei a II-a din cadrul Școlii Gimnaziale Maria Rosetti, în prezența Inspectorului Școlar General al Municipiului București, domnul profesor Ionel Florian Lixandru. Acesta, impresionat de entuziasmul elevilor și profesionalismul studenților care coordonează experimentele, a declarat: „Mă bucur foarte mult să văd cum tânăra generație beneficiază de susținerea unui lider mondial în inovație. Mai mult decât atât, curiozitatea și bucuria cu care copiii vin la aceste sesiuni de experimente este un semn foarte clar al nevoii unor astfel de programe, ca alternativă la educația tradițională. Felicit inițiativa Bayer și dedicarea și profesionalismul studenților implicați în program.”

Sesiunile de experimente sunt realizate sub îndrumarea unei echipe de 6 studenți în medicină și științe naturale, foști olimpici naționali și internaționali la chimie și biologie. Adrian Murgoci, coordonatorul echipei, care în prezent studiază Științele Naturii în cadrul Universității Cambridge, Marea Britanie, adaugă: „Suntem deja la a doua ediție în această formulă și ne face mare plăcere să contribuim, alături de Bayer, la apropierea elevilor de domeniul fascinant al științelor naturii. Este o reală bucurie să-i vedem pe cei mici surprinși de experimente și dornici să afle cât mai multe informații despre lucrurile care îi înconjoară. Ei sunt generația viitoare de cercetători ce vor folosi știința pentru o viață mai bună!”

Pe parcursul acestei săptămânii, elevii se vor transforma în mici cercetători și vor lucra alături de cei 6 studenți pentru a descoperi vitamina C în diferite sucuri de fructe, vor afla din ce sunt formate oasele și de ce este important calciul în mentinerea sănătatii acestora, precum și avantajele consumării vitaminelor în formă efervescentă. Și cum organismele vii includ și plantele, o parte a experimentelor practice îi vor ajuta să descifreze misterele compoziției legumelor, măsurării pH-ul din sol și diferențierii plantelor în funcție de grup.

Experiența surprinzătoare a elevilor este completată de amenajarea interioară a Laboratorului, un container maritim transformat într-un caleidoscop. Amplasat în rondul central din Parcul Lumea Copiilor, Laboratorul de Ştiinţe Bayer va primi elevii înscrisi în program pe parcursul celor 5 zile de funcționare, însoțiți de părinți sau profesori, între orele 8:00 și 19:00.

Despre Bayer HealthCare
Bayer Group este o companie globală cu competențe cheie în domeniul  sănătații, al agriculturii și al materialelor de înaltă tehnologie. Bayer HealthCare, un subgrup al Bayer AG cu vânzări anuale în valoare de 20 miliarde de euro, este unul din liderii inovatori la nivel mondial din domeniul sănătății și al produselor din industria medicală. Cu sediul în Leverkusen, Germania, compania reunește activitățile globale ale diviziilor Animal Health, Consumer Care, Medical Care și Pharmaceuticals. Scopul principal al Bayer HealthCare este de a descoperi, dezvolta, produce și distribui produse care să îmbunătățească sănătatea oamenilor și a animalelor din întreaga lume. Bayer HealthCare are la nivel global un număr de 60.700 angajați (Dec 31, 2014) și este prezentă în mai mult de 100 țări. Pentru mai multe informații, vă rugăm vizitați: www.healthcare.bayer.com şi www.bayer.ro

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU