Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” redeschide seria de ateliere pentru copii, sub genericul „Călător prin tradiții… de primăvară”. Micuții vor învăța, îndrumați de coordonatori, să realizeze păpuși din ață, podoabe populare și decorațiuni de primăvară – păsări, colaje din hârtie, semințe și fructe. În cadrul acestor ateliere vor avea loc și activități încadrate în programul Delta Dunării prin ochii copiilor, organizate de Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării, cu scopul conștientizării importanței protejării acestei rezervații unice în Europa.
Atelierele vor avea loc în zilele de 6, 7, 8 și 9 februarie. Atelierele se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 12 ani, iar costul unui atelier variază între 15 și 20 de lei, iar numărul de locuri este limitat la 15 persoane. Proiectul își propune să valorifice vacanța intersemestrială pentru elevii din învăţământul primar și preşcolar.
Înscrierile au loc la adresa de e-mail [email protected]
PROGRAM
Miercuri, 6 februarie, orele 11.00 – 12.30 – Atelier de păpuşi din aţă, coord. Livia Bârlădeanu
(Sala „Levănțică” – Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28)
Joi, 7 februarie, orele 11.00 – 12.30 – Atelier de decoraţiuni de primăvară, coord. Luminița Voica
(Sala „Levănțică” – Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28)
Joi, 7 februarie, orele 11.30 – 13.00 – „Dobrogea, tărâmul morilor de vânt” – confecționare de diorame din papier-mâché, susținut de Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării, coord. Magdalena Udrea
(Sala de sticlă – Șos. Kiseleff nr. 30)
Vineri, 8 februarie, orele 11.00 – 12.30 – Podoabe populare, coord. Raluca Pascaru
(Sala „Levănțică” – Arhondaric, Șos. Kiseleff nr. 28)
Sâmbătă, 9 februarie, orele 11:30 – 13:00 – „Ofilă de poveste. O zi în Delta Dunării” – confecționare de diorame din papier-mâché, susținut de Asociația Salvați Flora și Fauna Deltei Dunării, coord. Magdalena Udrea (Sala de sticlă – Șos. Kiseleff nr. 30)
Detalii Locație
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Județ:
București
Oraș:
București
Adresa:
Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff, Şos. Kiseleff nr. 28-30