Campionatul de Periaj

Arată-ne că cel mic are grijă de dinții săi și plecați la Dineyland!

Campania „Zâmbește România” sustinută de GSK Consumer Healthcare prin brandurile sale Aquafresh®, Sensodyne®, Parodontax®, Corega®, continuă și anul acesta în forță. În 2014 demarăm cu o competiție prin care vrem să arătăm că, deși statisticile europene plasează România la coada clasamentului în ceea ce privește igiena orală, de fapt tânăra generație se spală pe dinţi în mod corespunzător şi mai mult, faptul că periajul dentar poate fi chiar distractiv.

Astfel, în perioada 20 martie – 20 aprilie îi provocăm pe cei mici să se înscrie în “Campionatul Național de Periaj”. Chiar dacă sunt sau nu buni la vreun sport, pentru acest campionat s-au antrenat în fiecare zi, fără ca măcar să o știe. Competiția are două categorii, „Familie” la care se pot înscrie copiii de până la 14 ani și categoria „Școală” la care se pot înscrie elevii din clasele I-VIII.

În categoria „Familie”, poate concura un copil singur sau împreună cu familia și se acordă 1 mare premiu, o excursie la Disneyland Paris, valabil pentru 3 persoane.

În plus, 100 de familii au șansa să primească un kit de îngrijire orală Aquafresh® dacă fotografia sau filmulețul lor este printre 100 cele mai apreciate (adună cele mai multe like-uri) de pe pagina facebook.com/ZambesteRomania.ro

Iar dacă le place lucrul în echipă, copiii se pot înscrie cu clasa (clasele eligibile sunt între a I-a și a VIII-a), arătând cum trec proba de „periaj artistic”, sau „periaj cu obstacole”, sau „bob cu bob – 20 de dinți de lapte” sau oricum altfel vor să dovedească obiceiurile lor corecte de igienă orală. La finalul competiției vor fi desemnați 10 câștigători pe care îi așteaptă câte 500 de euro pentru renovarea sau dotarea clasei lor – cu echipment tehnic, cărți, mobilier sau alte lucruri de care aceștia au nevoie.

Ce trebuie să facă pentru a se înscrie?

Dacă vor să se înscrie în cursa pentru o vizită la Disneyland, trebuie să ceară ajutorul unui părinte pentru a se înscrie în aplicația de pe facebook.com/ZambesteRomania, iar dacă vor să se înscrie cu clasa, trebuie să ceară ajutorul unui cadru didactic din școala lor.

Mai departe, cei mari se ocupă de completarea tuturor câmpurilor necesare pentru înscriere.

La finalul lunii aprilie va avea loc jurizarea și vor fi contactați toți câștigătorii, de aceea informațiile de înscriere trebuie să fie corecte!

Campania Zâmbește România educă copii și adulți cu privire la igiena orală și oferă soluții de sănătate orală. De aceea, în 2014, îndemnăm copiii, părinții și profesorii să arate că tânăra generație are grijă de sănătatea dinţilor.

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU