Prozator, regizor, scenarist de film și jurnalist, Emil Gârleanu a fost președinte al Societății Scriitorilor Români și director al Teatrului Național din Craiova. S-a stins din viață la 2 iulie 1914, la doar 36 de ani.
Cea mai cunoscută operă a lui Emil Gârleanu este Din lumea celor care nu cuvântă (1910), în care relatează întâmplări alegorice din viața gâzelor, păsărilor, animalelor și plantelor.
ζ ♠ ζ
–
Cât un fir de neghină
de Emil Gârleanu
–
Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poţi judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpuşorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ţi-i de ajuns: ştii ce eşti, de unde vii şi-ncotro trebuie să te îndrepţi.
Gândirea aceasta i-o spuse gânganiei o furnică. Şi spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ureche şi-i ieşise pe alta. De-abia văzuse de câteva zile lumina soarelui, pământul, florile! În iarbă i-au părut toate un rai; dar când a întins aripioarele şi-a zburat, mirându-se că poate să străbată aerul, când apoi a căzut, istovită de oboseală, pe-o frunză, atunci întâiaşi dată a cunoscut greul. Şi spusele furnicii i-au venit în minte… Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, că o samanţa. De unde venea? Din iarbă; ţinea minte că se trezise subt rochiţa randunicii. Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a scoborat de pe frunză, şi-a purces să caute din nou furnica.
A umblat încoace, încolo – furnica nicăiri. Altele a întalnit – dar grăbite. Furnicile nu prea stau de vorbă. A mers mult şi bine; altă gândire n-a mai auzit. „înţelepciunea e rară” se gândea biata gânganie. Şi acesta a fost al doilea necaz al ei.
Citește și: Cartea sau Computerul? Cum Poţi Influenţa Alegerea Făcută de Copilul Tău
Dar trebuia să se păzească cu tot dinadinsul. Trai e acela când eşți nevoit să-l cumpaneşti în fiecare clipă? Umblă numai pe dibuitele: cercetând, ocolind, ispitind. Colo e apă, dincolo oameni, mai la o parte un cărucior cu copii.
„La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ, se întrebă gângania? Unde să mă aşez că să rămân liniştită?” Atunci în faţa i se ridică deodată casa, locuinţa stăpânului grădinii.
„Sus, acolo, trebuie să fie bine… dar e prea înalt. Să se ridice cu cumpătare”. Întâi zbură pe vârful unei gherghine; de-acolo pe-un copăcel, pe-un călin; pe urmă pe iedera dimprejurul balconului. În sfarşit, iat-o; a ajuns. S-a aşezat pe marginea streşinei. Uf! cum arde tabla. Soarele o dogoreşte-un chin. Va să zică şi aici – iad.
Şi gândul o munci iar: „Ce rost avea pe lume?…” Toate celelalte vietăţi păreau că au o chemare. Şi fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, e floare zburătoare, e o picurare vie din curcubeu. Furnica îşi face casă, agoniseşte – trăiesc mii la un loc; furnica dacă ar fi de o sută de ori mai mare i-ar fi destulă mintea pe care o are acum, în vreme ce atâtea dobitoace, mari cât munţii, dacă ar fi de o sută de ori mai mici, nu le-ar ajunge mintea pe care o au cum sunt. Albina… Toate, toate. Şi ea? Seama ei pe lume?…
În clipa aceea gâza prinse cu ochişorii o semene a ei zburând pe sus, căutând poate un loc de scăpare ca şi dansa. Dar nici n-apucă bine să se uite la ea, când, că o săgeată, o rândunică se repezi din cuibul de subt streaşină şi prinse din zbor tovaraşa de suferinţă. Peste o clipă se auzi ţipetele de bucurie ale puişorilor cărora rândunica le aducea hrană.
Şi gângania, biata, îşi dete seama: „Vezi, asta e soarta noastră: să hrănim paserile care au ce cauta pe lume!”… … Gâza întinse aripioarele, se lasă în gol, pluti puţin; apoi săgeata străbătu din nou aerul. Se auzi o pâlpâire de aripi. Şi, îndată, puişorii primeau, gălăgioşi, pe mama bună ce le aducea iar hrană.
Citește și: Puișorii. Poveste de Emil Gârleanu
ζ ♠ ζ
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Abonează-te la Newsletterul Gokid! pentru a primi povestea în fiecare duminică!
