La Povestea de Duminică Seara #155 de astăzi citim împreună Cine mi-o tot fura papucii?, o povestire oferită de Domnița Poveștilor cu Har, despre papuci cu puteri magice ce dispar în mod miraculos sau papuci neascultători care apar în mod la fel de miraculos în locuri în care copilul nu reușește să îi găsească ;-).
Citește și: Dia-Păpădia. Poveste terapeutică scurtă despre răbdare și încredere în sine
ζ ♠ ζ
–
Cine mi-o tot fura papucii?
de Domnița Poveştilor cu Har
–
Nu știu la alții cum e, dar la noi acasă, mereu când îmi las papucii lângă pat sau lângă canapea, aceștia dispar în mod miraculos. Dispar sau amândoi odată, sau câte unul. Niciodată nu îi mai găsesc pe amândoi, împreună, așa cum i-am lăsat.
M-am hotărât să dau de cap acestei dileme.
Ce m-am gândit eu: copilul meu are chef de glume, se joacă cu mine. E la vârsta la care cere permanent atenție, așa că și -a găsit metoda perfectă de a o obține.
Într-o seară, după ce îi spun povestea de culcare, ia papucul stâng de unde nu-i.
Aha, mă gândesc eu, evenimentul s-a întâmplat din nou.
Îmi zâmbesc în barbă: se pare că nu e suficientă povestea de seară, copila are în continuare nevoie de atenția mea. Mă hotărăsc să o întreb:
– Lara, draga mea, mi-ai ascuns tu unul dintre papuci? Copila, foarte mirată, se uită la mine și cu o sinceritate nedisimulată îmi răspunde:
– Îhm? Ce papuc? zice ea căscând larg și somnoros.
Hmm … nu cred că poate minți copilul atât de profesionist. Abandonez ideea, sperând că o prind mai odihnită în altă zi, să putem sta de vorbă.
În curând, după doar câteva zile, îl aud pe soțul meu, Daru, întrebând, pe când se ridica de pe canapea:
– Hei, unde mi-a dispărut papucul? Era aici adineauri. Daru era buimac de mirare și se scărpina în cap, cu papucul drept într-un picior și cu celălalt papuc lipsă.
Ha … exact! Nu mi se întâmplă numai mie. Mă bucur, e clar, nu am luat-o razna. Încerc să par rațională și îi spun:
– Păi ce ai făcut cu ei?
– Nimic, vine răspunsul prompt, i-am lăsat aici, lângă canapea.
– Doar nu putea să vină o mână invizibilă de sub canapea și să-ți fure papucul, așa e? îl întreb eu impertinent, cu un rânjet în colțul gurii. Ce speram eu, era că îl voi provoca pe Daru să descopere el misterul.
Daru se uită la mine, în continuare buimac, neștiind de ce îl provoc.
Daru este cel mai rațional om din lume. Pentru el, pe lumea asta, există doar ceea ce se poate dovedi științific, ori prin calcul matematic, ori prin experiment. Nu se poate dovedi științific, nu există. Dacă Daru găsește o explicație, atunci clar aceea va fi cea mai logică explicație din lume. Ai spus pragmatism, ai spus Daru, clar.
Revenim la curioasa întâmplare din sufragerie. Daru tace. Încerc să îi ofer alternative:
– Ți-o fi ascuns Lara papucul în timp ce tu stăteai pe canapea și te uitai la televizor.
Daru se uită la mine ca și cum am înnebunit și îmi spune:
– Lara doarme neîntoarsă de două ore. Acum jumătate de oră am venit de sus, după ce am trecut pe la ea și i-am închis geamul și m-am așezat pe canapea. Nu poate fi ea. O să doarmă neîntoarsă toată noaptea. Drumeția pe care am făcut-o azi a epuizat-o. Apoi mă întreabă:
– N-ai fost tu, nu?
E rândul meu să-i întorc privirea tâmpă soțului meu și să mă bâlbâi:
– De ce ți-aș fi ascuns eu papucul? Am stat lipită de scaunul ăsta să termin articolul pe care îl scriu și am mai făcut ocazional ture în bucătărie, să verific că nu se arde mâncarea în cuptor. Nu m-am apropiat de tine sau de papucii tăi. Sinceră să fiu, eu pe Lara o bănuiam. Mie mi se întâmplă chestia asta de luni bune de zile și nu am găsit altă explicație.
Daru se întinde pe burtă și se uită sub canapea. Papucul lui este pitit în fundul canapelei. Dă canapeaua la o parte și își ia contrariat papucul.
– Ciudat, zice el.
– Crezi că e posibil să-l fi lovit cu piciorul și să-l fi propulsat în cealaltă parte a canapelei? întreb eu cu neîncredere.
– Asta pare singura explicație rațională, dar improbabilă, zice Daru, părând să își revină din incertitudine … mi-am găsit papucul, asta e cel mai important, zice el și se duce în cămară să își ia trusa de scule și să termine de meșterit ce și-a propus pentru weekend.
Eu rămân în continuare contrariată. Îmi dau seama că pentru Daru dilema s-a oprit în momentul în care și-a recuperat papucul. Dar pentru mine nu e așa ușor, nu așa funcționează lucrurile. Eu am nevoie de un răspuns. Nu am cu cine, va trebui să mă descurc singură … hmm, sau să văd dacă aceste lucruri i se întâmplă și copilei. Aș putea să o conving să ne coalizăm. Zis și făcut.
VIDEO. 5 Animații Fascinante Create cu Ajutorul Inteligenței Artificiale
Încep să urmăresc cu atenție dinamica papucilor Larei. Însă la ea este și mai grav. Se pare că papucii Larei cumva, fug mereu de Lara. Niciodată nu sunt unde îi lasă ea. Dar cumva, ea nici nu știe, niciodată, unde își lasă papucii.
Pentru Lara, papucii nu ar trebui să existe. Papucii sunt un rău nenecesar. Ea preferă să rămână fără papuci, ca să nu mai fie nevoie mereu să știe unde îi sunt papucii și să fie nevoită să și-i pună în picioare.
Degeaba stau zile și săptămâni cu urechea ciulită să aud:
– Mami, unde mi-e papucul pe care l-am lăsat lângă pat?
Această întrebare nu vine deloc. De obicei vine întrebarea mea:
– Lara, unde-ți sunt papucii? Pune-i lângă duș, să te poți încălța cu ei după ce te speli.
Apoi urmează un heirupism în care toată familia caută câteva minute bune papucii copilei. Întoarcem casa cu susul în jos căutând de zor papucii neascultători. După ce ne dăm seama că am căutat peste tot, ne ducem să ne uităm și în locul în care se presupune că a căutat de la început copila. Când colo, ce surpriză: papucii neascultători, ca de obicei se dovedesc a fi chiar lângă punctul în care a stat copila când am întrebat-o unde îi sunt papucii.
Măcar nu au dispărut sub pat: primul loc în care îi caut eu când aud că nu sunt nicăieri.
Așa că, îmi dau eu seama că nu mă pot baza pe papucii copilei. Sunt niște papuci disfuncționali, care niciodată nu stau lângă sau sub pat sau canapea, ci mereu stau lângă locul în care se află copila, deși copila aproape niciodată nu îi poartă. Mă lămuresc că asta trebuie să fie o altă dilemă și nu dilema mea inițială și principală: cine, cum și de ce face ca un papuc sau ambii papuci să dispară atunci când îi las lângă pat sau lângă canapea?
Mai în glumă, mai în serios, într-o altă seară, după ce mă uit la televizor și descopăr că iar mi-a intrat unul dintre papuci sub canapea, îmi trece fugitiv prin minte o idee. Nu o exprim, e o idee copilărească, așa că o alung imediat.
Dar, în aceeași săptămână, iată că ideea iși face iar loc.
Citește și: Fetița din Cutie. Poveste Terapeutică despre Încredere și Suport
Am culcat-o pe Lara la prânz, după o altă drumeție obositoare și am stat un pic întinsă lângă ea, să-i citesc o poveste. Când să mă ridic, papucul drept lipsește. Îi spun Larei:
– Unde mi-a dispărut iar papucul drept? Oare spiridușii aștia de sub pat, nu s-au plictisit mereu să-mi fure papucii ? Și ce să facă cu ei? Ce li se pare atât de amuzant?
Lara se uită un pic surprinsă la mine, apoi începe să se distreze copios și repetă:
– Ce au spiridușii de sub pat cu papucii tăi? Vor să râdă de tine? Ha ha ha! Ha ha ha!
Încep și eu să râd cu ea, îmi iau papucul din fundul patului și îi spun copilei că e timpul să doarmă.
Mda … în mod cert trebuie să elucidez misterul. Adaug asta pe lista mea de „TO DO”, în cap de listă, prioritate maximă 🙂
Chiar așa, la voi nu se întâmplă?
Sfârșit
ζ ♠ ζ
Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara o primă poveste oferită de Domnița Poveștilor cu Har, ce scrie de drag și cu drag, pentru sine și pentru ceilalți, pentru a face lumea mai veselă, un pic mai bună și mai frumoasă.
În fiecare duminică după-amiaza trimitem către abonaţii noştri Povestea de Duminică Seara, recomandarea noastră de poveste pentru momentele când cei mici intră în lumea viselor. Dacă vrei să primeşti şi tu recomandările noastre, abonează-te la Newsletterul Gokid!
