Clubul de vacanță la Institutul Francez si la Liceul Francez Anna de Noailles – 2018

București

Vacanță în sfârșit! Dar să fie în franceză!

Pentru ca învățarea limbii franceze să fie asociată cu o activitate făcută din plăcere, Clubul de vacanță vizează, prin activitățile propuse, să mobilizeze creativitatea și imaginația participanților.

Plecând de la activități de divertisment organizate în jurul unui proiect pedagogic, obiectivul principal al acestor cursuri este dezvoltarea competenței de comunicare orală (înțelegere și exprimare) în limba franceză.

Vezi detaliile Clubului de Vacanță în Limba Franceză în anul 2019

PENTRU CINE?

Copii cu vârste cuprinse între 04 și 13 ani.

UNDE?

LA INSTITUTUL FRANCEZ BUCUREȘTI           

LA LICEUL FRANCEZ ANNA DE NOAILLES

CÂND?

LA INSTITUTUL FRANCEZ

  • Sesiunea I: 04 – 15 iulie
  • Sesiunea II: 18 – 29 iulie

ceas

Program: 09:00 – 10:30 sau 11:00 – 12:30

TARIF ȘCOALA DE VARĂ

Clubul de vacanță la Institutul Francez

 

 

 

*Tarif redus: Acordat celor care au fost înscriși la cursurile anuale de limba franceză, la reînscrierea la sesiunea a II-a a „Clubului de vacanță” dar și celui de-al doilea membru al aceleiaşi familii (frate/soră).

ÎN PLUS ! Activități ludice organizate zilnic după terminarea cursului.

Accesul la activități se face pe baza unor tichete valabile pe toată durata lunii iulie. 

TARIF ACTIVITĂȚI

  • 35 LEI/atelier
  • 150 LEI – carnet de 5 tichete
  • 250 LEI – carnet de 10 tichete

 LA LICEUL FRANCEZ ANNA DE NOAILLES

  • Sesiunea I: 04 – 08 iulie
  • Sesiunea II: 11 – 15 iulie
  • Sesiunea III: 22 – 26 august


ceasProgram: 08:30 – 15:30

 

TARIF LA LICEUL FRANCEZ ANNA DE NOAILLES:

750LEI*/875 LEI – prânz inclus

*750 LEI – tarif pentru săptămâna II când ziua de 14 iulie este liberă

INFORMAȚII ȘI ÎNSCRIERI LA CLUBUL DE VACANŢĂ LA INSTITUTUL FRANCEZ SI LA LICEUL FRANCEZ ANNA DE NOAILLES

INSTITUTUL FRANCEZ BUCUREȘTI

Adresa: Bd. Dacia nr. 77, sector 2, București
Program:  de luni până joi, orele 12.00-18.00
Telefon: 0374 125 209
E-mail: [email protected]
Website: www.institutfrancais.ro

DISTRIBUIE
GOKID este un calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NICIUN COMENTARIU

ADAUGĂ COMENTARIU