Concursul Naţional Boem Club Musica Mundi

Editia a II-a a Concursului Naţional „Musica Mundi” a reunit 200 de concurenţi – copii, adolescenţi şi adulţi – care studiază muzică în sistem privat

Ediţia a II-a a Concursului Naţional „Musica Mundi” a reunit în cele 4 zile de concurs 200 de concurenţi – copii, adolescenţi şi adulţi – care studiază muzică în sistem privat şi 1000 de persoane participante care i-au ascultat şi încurajat prin aplauze. Concursul a avut loc anul acesta în perioada 15-23 noiembrie, la sediul Şcolii de Muzică Boem Club din Dorobanţi.

Consurs muzica Premianti Gala Concursului Muzica Mundi_Boem ClubCompetiţia s-a încheiat cu Gala Concursului Naţional Musica Mundi, desfăşurată la Sala Mare a Teatrului de pe Lipscani, la care au fost invitaţi să participe toţi concurenţii înscrişi în concurs. La acest eveniment au fost înmânate premiile celor 74 de premianţi de la toate categoriile de concurs, iar câştigătorii Marilor Premii la secţiunile canto şi pian şi câştigătorii premiilor I de la toate secţiunile şi categoriile au interpretat câte o piesă din repertoriul pentru concurs, spre încântarea celor aproximativ 300 de persoane prezente la eveniment.

Cei prezenţi au putut asculta şi interpretările unor membri de seamă ai juriilor, precum: Analia Selis (Preşedintele Juriului – Secţiunea Canto), Răzvan Dragnea (Preşedintele Juriului – Secţiunea Pian, Pianist, Profesor de pian), Tudor Niculescu Mizil (Preşedintele Juriului – Secţiunea Chitară, Chitarist, Profesor de chitară), Alexandru Ciobanu (Membru al Juriului – Secţiunea Pian, Pianist, Profesor de pian) şi Antonela Bârnat (Membru al Juriului – Secţiunea Canto, Solistă de operă, Profesor de canto). Gala Concursului Naţional Musica Mundi s-a încheiat cu un cocktail în cadrul căruia participanţii au putut schimba impresii despre competiţie.

Câstigatorii au primit diplome, medalii de aur, argint sau bronz sau trofee, şi premii variate constând în: locuri în tabăra de ski pentru preşcolari, CD-uri cu soft educaţional pentru copii, invitaţii la spectacole, la piese de teatru, la cinema, la concerte de muzică clasică, abonamente la lecţii de matematică interactivă, instrumente muzicale, vouchere pentru cine la restaurant, invitaţii la locuri de joacă, cărţi şi CD-uri despre mari muzicieni, vouchere pentru produse naturiste etc.

„Ediţia a II-a a Concursului Naţional Musica Mundi a avut un nivel de competiţie şi mai ridicat decât anul trecut, cu o segmentare a categoriilor de vârsta mai detaliată şi cu un număr de participanţi mai mare. Dacă la prima ediţie de anul trecut s-au înscris aproximativ 160 de persoane, anul acesta am ajuns la 200 de participanţi de toate vârstele. Ne bucurăm că am reuşit să creăm un cadru muzical competitiv, amplu şi profesionist pentru o varietate de vârste şi instrumente, o gală-spectacol a laureaţilor şi că Musica Mundi a ajuns o competiţie de referintă pentru muzicienii amatori, aşteptată de la an la an cu nerăbdare”, a declarat Claudia Atănasoae, General Manager, Şcoala de Muzică Boem Club.

„Din punctul meu de vedere, organizarea Concursului Naţional Musica Mundi a fost impecabilă; eu ştiu cât efort se ascunde în spatele unui astfel de eveniment si cât de greu este să coordonezi o şcoala de muzică, eu având în trecut un astfel de business, şi de aceea apreciez şi mai mult existenţa unui astfel de concurs destinat muzicienilor amatori de toate vârstele”, a precizat Analia Selis – Preşedintele Juriului – Secţiunea Canto.

Premiant pian_Concursul National Musica Mundi_Boem Club„La Categoria Pian competiţia a fost una foarte interesantă, cu un nivel ridicat al concurenţilor, comparabil cu cel al elevilor care studiază intensiv muzica în şcolile de stat. Ideea organizării unui astfel de concurs este una lăudabilă”, a declarat Razvan Dragnea, Preşedintele Juriului – Secţiunea Pian, Pianist, Profesor de pian.

„Am rămas impresionat de faptul că au fost şi adulţi care au participat la acest concurs şi este de admirat faptul că pe langă joburile lor alocă timp şi altor activităţi precum cântatul la chitara”, a mărturisit Tudor Niculescu Mizil, Preşedintele Juriului – Secţiunea Chitară, Chitarist, Profesor de chitară.

„Iniţiativa organizării acestui concurs este binevenită, întrucât prin intermediul unei astfel de competiţii, copiii se pot afirma şi se pot dezvolta din punct de vedere artistic. Nivelul concurenţilor la unele categorii de vârstă a fost unul foarte ridicat”, a menţionat Antonela Bârnat, Membru al Juriului – Secţiunea Canto, Solistă de operă, Profesor de canto.

Concursul Naţional „Musica Mundi” este cel mai amplu concurs destinat muzicienilor amatori (copii, adolescenţi şi adulţi) care studiază muzică în sistem privat, cu vârsta minimă de 4 ani si fără limită superioară de vârsta. Competiţia este organizată de cea mai mare şcoala privată de muzică din Romania, Şcoala de Muzică Boem Club. 

Copiii şi adolescenţii pasionaţi de muzică s-au putut înscrie în concurs la următoarele secţiuni de instrumente: pian – nivel incepător sau avansat (pentru grupele de vârstă până în 6 ani inclusiv, 7-8 ani, 9-10 ani, 11-12 ani, 13-14 ani, 15-18 ani), chitară (pentru grupele de vârstă până în 6 ani inclusiv, 7-9 ani, 10-14 ani şi 15-18 ani), vioară (pentru grupele de vârsta până în 6 ani inclusiv, 7-9 ani, 10-14 ani şi 15-18 ani), canto (pentru grupele de vârsta până în 6 ani inclusiv, 7-9 ani, 10-12 ani, 13-15 ani, 16-18 ani). Adulţii (peste 18 ani) au putut concura la următoarele 2 secţiuni: canto şi instrumental (pian, chitară, vioară, violoncel, saxofon).

Scopul Concursului Naţional „Musica Mundi” a fost popularizarea în rândul copiilor, tinerilor şi adulţilor a cântatului la un instrument sau cu vocea şi încurajarea tuturor amatorilor de a-şi dezvolta aptitudinile şi abilităţile muzicale.

Despre Şcoala de Muzică Boem Club

Concurs muzica Concursul National Musica MundiCu o experienţă de 5 ani în susţinerea lecţiilor de muzică şi o echipă de 30 de profesori de muzică absolvenţi de Conservator cu experienţă în predare, Şcoala de Muzică Boem Club este prima şi cea mai mare şcoală de muzică din Romania.  Prin calitatea lecţiilor de muzică oferite, prin numărul de cursanţi şi de profesori, prin oferta educaţională vâstă, prin proiectele muzicale proprii şi proiectele educaţionale la care participă, prin concertele, preselecţiile, concursurile, audiţiile, bursele educaţionale şi spectacolele organizate, Boem Club este liderul şcolilor de muzică private, susţinând cu succes încă din 2009 lecţii de muzică de grup şi lecţii de muzică individuale pentru copii sau adulţi.

Persoana de contact pentru detalii suplimentare:
Denisa PETREAN- PR Specialist 
Telefon: 0768 300 396
E-mail: [email protected] 

DISTRIBUIE
Hey! Sunt iniţiatoarea GOKID, proiectul meu de suflet lansat după ce am născut-o pe Sonia. Comoara mea se apropie cu paşi mari de 11 ani care au fost plini de transformări pentru toată familia. În tot acest timp mi-am dorit să ieşim împreună, să ne bucurăm cu toţii de plăcerea de a ne întâlni şi conecta cu alţi copii şi părinţi. Sper ca recomandările noastre de evenimente şi activităţi să te ajute să petreci clipe minunate în familie!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NO COMMENTS

ADAUGĂ COMENTARIU