Bullyingul este definit ca un comportament ostil de excludere, de luare în derâdere, de umilire a unei persoane de către altă persoană sau grup de persoane.
Cum recunoastem o situatie sau comportament de bullying?
*este intenţionat, agresorul are clara intenţie de a răni sau de a batjocori,
*este repetat, aceeaşi persoană este umilită mereu şi presupune un dezechilibru de forţe,
*victima nu se poate apăra sau cei care umilesc sunt mai mulţi din punct de vedere numeric.
Copiii trec începând de la grădiniţă din mediul ocrotitor familial în mediul social, în microclimatul în care apare nevoia de apartenenţă şi de validare. Copilul învaţă în mediul exterior familiei, cine este, cum este, este oglindit de alţi oameni în afara părinţilor, iar acele experienţe şi oglindiri devin primele cărămizi care vor clădi personalitatea şi caracterul viitorului adult.
Care sunt cauzele situaţiilor de bullying?
Comportamentele tip bullying trec de la tachinare şi porecle spre izolare, umilire, distrugerea bunurilor, chiar lovire. Ne putem întreba în primul rând, ce îi face pe unii copii să recurgă la astfel de comportamete, să devină agresori, iar răspunsurile pot fi extrem de variate.
Există copii care provin din medii agresive, nu atât la nivel fizic, cât medii excesiv de competitive, copilul supravieţuind la propriu într-o familie dominată de deviza „care pe care”. În această familie este cultivat sentimentul de forţă, de supunere a celui de lângă.
Părinţii de multe ori îşi educă prin umilinţă copiii şi îi constrâng prin forţă să facă anumite lucruri, considerând asta „educaţie pentru reuşita în viaţă”.
Citeşte şi: Structura Anului Şcolar 2018-2019. Perioade de Vacanţă în Următorul An Şcolar
Alteori fraţii se constrâng între ei, existând o puternică rivalitate fraternă sau există chiar o lume de „tip junglă” a adulţilor, în care se cultivă dominaţia celui mai puternic. Sunt familii în care nu există cooperare sau toleranţă ci doar conflict şi asumarea supremaţiei prin câştigarea conflictului. Copiii proveniţi din astfel de medii ori perpetuează comportamentul devenind ei cei puternici în grupul şcolar ori devin şi la şcoală ţinta glumelor şi a ironiilor, aşa cum poate sunt şi acasă.
Copiii care agresează au învăţat că a fi puternic înseamnă ca ceilalţi să se teamă de tine. Aşa cum ei se tem la rândul lor de o autoritate parentală, aşa se vor impune şi ei la rândul lor, atunci când au această ocazie.
O altă categorie de copii sunt cei „încărcaţi” de furie, de resentimente, de nevoi neîmplinite, cei care simt nevoia să beneficieze de atenţie, fie pentru că acasă le lipseşte atenţia fie pentru că pur şi simplu nu pot să se separe de atenţia adultului, părându-li-se că dacă nu sunt în centrul atenţiei nu există. Aceştia nu pot de cele mai multe ori să atragă atenţia prin fapte pozitive şi atunci devin beneficiari ai întregii atenţii prin lucruri negative.
Copilul agresor poate avea nevoia de a fi cool, un fel de a se afirma, o formă de a fi valorizat ca puternic, ca lider.
Copiii care resimt această nevoie, simt de multe ori nevoia să aparţină, sunt cei ai căror mediu familial este fragil sau slab sau pur şi simplu simt nevoia să se identifice altfel decât prin valorile familiei de origine. Nevoia de a demonstra şi de a fi cineva este atât de mare încât copiii devin agresori pentru a stârni teama sau admiraţia.
Permisivitatea unui comportament agresiv poate duce mai târziu la perpetuarea acestei forme de afirmare şi de multe ori la comportamente deviante sau delicvente. De cealaltă parte, un copil care a fost victima unor abuzuri este predispus la abandon şcolar, dar şi la tulburări ca depresie, anxietate, tulburări de ordin alimentar etc.
Bullyingul afectează de multe ori toţi participanţii, atât agresorul cât şi agresatul dar şi martorii, care deşi se simt uşuraţi că ei nu sunt ţinta atacurilor, manifestă un comportament la fel de temător ca şi victima, se tem să îi ia apărarea sau să fie văzuţi în compania acesteia, atmosfera fiind una de intimidare, frică şi tăcere. Copiii martori ai agresiunii ajung de multe ori nişte adulţi pasivi care se tem să intervină sau să-şi apere convingerile de teamă că ar putea fi ei înşişi ţinta unor posibile atacuri. Ei vor avea un comportament angoasat ca şi cum mereu se poate întâmpla ceva rău.
Cum Intervenim în Situaţii de Bullying
*Este nevoie să îi ajutăm pe copii să deprindă abilităţile sociale de a face faţă acestor comportamente.
Se întâmplă de multe ori ca oamenii să aibă păreri proaste despre noi, dar noi putem să trecem aceste păreri prin filtrul propriei imagini de sine. Copilul trebuie să aibă o imagine de sine bună, întărită permanent de părinţi. Părinţii înşişi au nevoie de o imagine de sine bună, de a nu se percepe pe sine ca săraci sau divorţaţi sau inferiori sau „altfel”.
Părinţii au în viaţa copilului un rol de filtre pentru experienţele acestuia, ei trebuind să traducă întâmplările trăite de copil şi să îl înveţe să facă faţă.
*Cultivarea umorului, a capacităţii de simbolizare, de definire, de a da sens experienţelor este o modalitate bună de a trece prin experienţele sociale negative.
O experienţă brutală poate fi tradusă de către părinte prin umor, prin poveşti, prin împărtăşirea experienţei personale.
Nu minimalizaţi experienţa prin care trece copilul dar nici nu o exacerbaţi, nu faceţi din întâmplările copilului rănile părintelui.De multe ori, lucrul cu agresorii aduce într-un grup mult mai multe beneficii decât lucrul cu victima.
* Părintele trebuie să fie un ghid adult, un însoţitor puternic şi înţelept.
Un părinte care suferă sau se isterizează nu face decât să îl facă pe copil fie să îl protejeze pe adult şi să nu-i mai împărtăşească experienţele negative, fie să se protejeze de reacţiile nestăpânite sau imprevizibile ale părintelui, ţinând departe de acesta experienţele de acest fel.
Sau, în alt context, copilul ar putea beneficia de atenţia părintelui dacă devine victimă la şcoală, manifestând un comportament de dependenţă familială şi de apartenenţă a unui mediu familial care se victimizează. In anumite cazuri usoare de bullying, ignorarea comportamentului agresorului este mai utila decât daca se atrage atenţia asupra acestuia, caci agresorul va avea avea exact ceea ce caută şi anume atenţie şi recunoaştere.
Citeşte şi: Efectele pe Termen Lung ale Bullying-ului. Unde Duc Comportamentele Agresive ale Copiilor
În acelaşi timp, copilul nu trebuie să se simtă ignorat de către părinte, acesta e nevoie să fie empatic cu suferinţa reală a copilului, să nu-i spună „lasă că trece”, „lasă că şi tu eşti de vină” sau „lasă că nu-i mare lucru”.
* Copilul poate fi învăţat tehnici ca: răspunsul paradoxal sau răspunsul printr-un compliment.
Exemple: „Sigur ca da, stiu că alerg prost” sau „mă bucur că ai observat că am ochelari” sau „ştiu că am o greutate peste medie dar mă bucur că tu eşti ok din acest punct de vedere”. Aceste tehnici îl ajută pe copil să accepte că este ok indiferent ce spun alţii despre el şi că şi celălalt este ok, poziţionându-se într-o conduită matură şi puternică.
Să nu uităm mereu că şi copiii care agresează au nevoie de ajutor, ei se comportă aşa dintr-un anumit motiv şi de obicei, a fi agresor presupune o investiţie mare de timp şi de efort. Cum intervenim în situaţii de bullying are o foarte mare relevanta, caci de multe ori, lucrul cu agresorii aduce într-un grup mult mai multe beneficii decât lucrul cu victima.
Citeşte şi: Responsabilităţile Copilului. Cum Îl Implicăm în Activităţile Casnice Familiale
