Festivalul Cânepii la Muzeul Etnografic Cluj-Napoca | 27-29 iulie 2018

27-29 Iulie 2018
Cluj-Napoca

Suntem onorați să vă invităm la FESTIVALUL
CÂNEPII, în perioada 27-29 iulie 2018, care se va desfășura la Cluj-Napoca, la Muzeul Etnografic „Poarta de su’ Feleac”

Dealul Soporului, eveniment inclus în proiectul nostru de suflet, DRUMUL INULUI ȘI AL CÂNEPII, de
păstrare și continuare a identității și tradițiilor noastre străvechi.La Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, Sala Reduta, vineri 27 iulie 2018, între orele 12-20 vor avea loc lucrările Simpozionului științific CÂNEPA: TRADIŢIE, CONFORT, HRANĂ ȘI SĂNĂTATE.

Pe Dealul Soporului, la Muzeul Etnografic „Poarta de su’ Feleac”, într-un cadru natural deosebit se vor
desfășura ample activități culturale, specifice, ateliere de lucru și demonstrative (cusut, brodat, țesut, jucării textile, zidărie cu cânepă, olărit, gastronomie etc.), un târg al meșterilor populari autentici, cu prezența unor întreprinzători în domeniul agriculturii, dezbateri cu oamenii din mediul rural despre importanța reluării culturii și procesării celor două plante tehnice: inul și cânepa.

Vor fi prezenți reprezentanții ai apicultorilor și oierilor din Ardeal, în dorința noastră de a fi mai puternici prin demersurile legate de trăinicia vieții în comunitățile rurale și urbane, în respect pentru tradițiile strămoșești.

Prezența dumneavoastră va conștientiza importanța proiectului nostru și îi va da identitatea necesară.

Evenimentul va fi reluat sub patronajul Academiei de Științe Agricole la București, în perioada 28-30 septembrie, sub denumirea, Drumul Tradițiilor și Identității Noastre.

Vor participa personalități de vază ale vieții noastre științifice, culturale și spirituale: Președintele Academiei Române Ion Aurel Pop, Președintele Academiei de Științe Agricole Valeriu Tabără, Î.P.S. Andrei Andreicuț – Mitropolitul Ardealului, Î.P.S. Ioan Selejan – Mitropolitul
Banatului.

Inițiatori: Poarta de Su’ Feleac (Cluj-Napoca), A.C.T.I.S. (Timișoara), Fiii Risipitori – Satul Brâncovenesc (București).

Detalii Eveniment

Perioada:
27-29 Iulie 2018

Ora incepere:
12:20

Ora terminare:
18:00

Orasul:
Cluj-Napoca

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din Cluj-Napoca!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL