Festivalul Copiilor la Drumul Taberelor 2022

Marți 31 Mai 2022
București

Pregătirile pentru unul dintre cele mai spectaculoase mini festivaluri ale copilăriei sunt în toi. 🥳

La Centrul Comercial Drumul Taberelor, pe data de 31 mai, avem parte de o seară de neuitat, de la 17:00 la 19:00!

Ne bucurăm de un super spectacol de magie, iar apoi cu mare bucurie și entuziasm continuăm cu un concert extraordinar susținut de FELI!

🎈 Păstrăm entuziasmul și voia bună pentru că și 1 iunie se anunță o zi de spectacole și veselie, în intervalul 14:00 – 19:00. Cu mic cu mare ne vom bucura de copilărie, vom dansa alături de dansatori profesioniști, artiști desăvârșiți, vom face experimente, vom bate tobele tare, tare, tare și împreună vom creiona un 1 iunie de poveste!

Folosește opțiunea particip/going din cadrul evenimentului pentru a fi la curent cu noutățile, programul complet și mai ales orele, ca să nu ratezi nimic din tot ceea ce am pregătit pentru tine.
La Drumul Taberelor este sărbătoare, taberele se adună, zilele sunt cu voie bună, chiar și adulții se distrează în timp ce piticii dansează.

🎊 E festivalul copiilor! 🎊

– intrarea este gratuită
– prin participarea la eveniment vă oferiți acordul pentru materialele foto-video pe care le vom face.
– vă rugăm să respectați indicațiile organizatorilor
– este interzis accesul în spațiul festivalului cu dispozitive pirotehnice, obiecte de sticlă, orice substanțe periculoase, explozibili, obiecte toxice, obiecte ce conțin expresii discriminatorii, scaune, obiecte contondente, obiecte ascuțite, spray-uri cu piper, lanțuri, arme, obiecte care pot avea impact negativ asupra siguranței participanților la festival
– participarea se face pe propria răspundere

Detalii Eveniment

Data:
Marți 31 Mai 2022

Program:
17:00 - 19:00

Orasul:
București

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din București!
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL