Teatrul Ion Creangă joacă la Cluj Napoca, în cadrul Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete „Puck”
Teatrul Ion Creangă și poveștile sale pentru cei mai mici dintre spectatori vor încânta, pentru o zi, publicul din Cluj Napoca. Invitat cu ocazia celei de-a 13-a ediții a Festivalului Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete Puck, Teatrul Ion Creangă va susține două reprezentații, alăturându-se programului propus de cele 15 trupe din Ungaria, Franța, Spania, Republica Moldova și România.
Astfel, miercuri, 15 octombrie, publicul va putea urmări „Războiul bucatelor” (ora 11.00 – Casa de Cultură a Studenților), o adaptare care îmbină concursuri culinare, dueluri ratate și nenumărate ghidușii, adaugând noi straturi de înțelegere celebrei povești populare culese de Petru Ispirescu. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 1 și 3 ani, Teatrul Ion Creangă propune spectacolul „Semințe-Semi” (ora 17.00 – Teatrul Puck), o poveste despre viaţă, despre miracolele care au nevoie de timp, dragoste, atenţie şi muncă pentru a se întâmpla.
Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși și Marionete, organizat de Teatrul de Păpuși Puck, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca și Consiliul Județean Cluj, va avea loc în perioada 12-17 octombrie 2014, evenimentele fiind găzduite de Teatrul Puck, Cercul Militar, Opera Română, Opera Maghiară, Teatrul Naţional „Lucian Blaga”, Teatrul de Stat Maghiar, Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Facultatea de Teatru şi Televiziune, dar şi de Casa de Cultură a Studenţilor.
Pentru mai multe informații despre Festival, vă invităm să consultați website-ul www.teatrulpuck.ro. Detalii suplimentare despre spectacolele susținute de Teatrul Ion Creangă sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și Facebook.com/TeatrulIonCreanga.
Detalii Eveniment
Perioada:
12-17 Octombrie 2014
Ora incepere:
00:00:00
Ora terminare:
00:00:00
Orasul:
Cluj-Napoca