Frumoasa si Bestia. Teatru pentru copii

11:00:00 - 11:00:00
Sâmbătă 16 Noiembrie 2013

Povestea ” Frumoasei” si ” Bestiei” intr-un spectacol de teatru inedit la Grand Cinema Digiplex

frumoasa„Frumoasa şi Bestia” este una dintre cele mai celebre basme, aproape la fel de cunoscută precum „Cenuşăreasa” şi „Frumoasa din pădurea adormită”. Mulţi copii preferă această poveste altora pentru că ea conţine aventura unui prinţ fermecător şi straniu, totodată, servitori nevăzuţi şi multe alte elemente magice. Ea conţine o frumoasă poveste de iubire şi este o continuă surpriză.
„Frumoasa şi Bestia” e una dintre puţinele poveşti în care personajele principale se cunosc întâi foarte bine, pătrund unul în sufletul celuilalt, înainte de a se îndrăgosti. Spre deosebire de „Cenuşăreasa” când dragostea la prima vedre se petrece într-o singură seară, sau «Frumoasa din pădurea adormită» care se îndrăgosteşte după un singur sărut, Frumoasa petrece ceva timp în preajma Bestiei, îi îndrăgeşte sufletul, iar apoi, ca o răsplată, vraja se risipeşte şi ea vede că are motive să-i îndrăgească şi chipul.
Adevăratul mesaj al poveştii, pe lângă cel că dragostea adevărată învinge întotdeauna, este acela că adevărata frumuseţe trebuie căutată în interiorul fiecăruia.

Textul şi regia: Cristian Pepino
Scenografia, costumele şi păpuşile: Cristina Pepino
Muzica: Dan Bălan

Distribuţia: Daniel Stanciu / Paul Ionescu, Cristian Mitescu / Gabriel Apostol, Mariana Zaharia / Eugenia Barbu, Lili Gavrilescu / Andreea Ionescu, Geo Dinescu / Daniela Ruxandra Mihai, Marin Fagu / Viorel Ionescu, Dora Ortelecan Dumitrescu / Ana Maria Balescu, Dan Codreanu / Adrian Lefter

Pret bilet : 23 lei

Rezervari:

http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/teatru-copii/item/585-teatru-frumoasa-si-bestia

Detalii Eveniment

Data:
Sâmbătă 16 Noiembrie 2013

Program:
11:00:00 - 11:00:00

Orasul:

Detalii Locație

Grand Cinema Digiplex

Județ:
Bucuresti

Oraș:
Bucureşti

Adresa:
Sos. Bucuresti-Ploiesti, Nr. 42D

Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu evenimentele importante pentru copii din !
DISTRIBUIE

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL