Micul Iepuraș. Poveste terapeutică adaptată după 101 Healing Stories for Kids and Teens de G. W. Burns

La Povestea de Duminică Seara #75 de astăzi citim povestea terapeutică și amuzantă Micul Iepuraș, oferită de prietenii noștri de la sapovestim.ro. Povestea este destinată atât copiilor care se poartă urât cu alţi copii cât şi celor cărora le este frică de colegii lor.

Cuvintele mai complicate pentru cei mici care îşi dezvoltă vocabularul sunt subliniate şi poţi vedea definiţia lor din DEX dacă apeşi pe ele (pe mobil) sau treci cu mouse-ul peste ele (pe desktop).

ζ ♠ ζ

MICUL IEPURAȘ

Poveste destinată atât copiilor care se poartă urât cu alţi copii cât şi celor cărora le este frică de colegii lor.

În pădure trăiesc multe animale care sunt diferite în foarte multe feluri, poate ca şi copiii de la şcoală sau personajele din povestea pe care urmează să o citesc. Un personaj din pădure pe care toate animalele îl cunoşteau era Marele Urs Maro. Celelalte animale din pădure nu îl plăceau pentru că se lega de toată lumea. Se dădea mare pentru simplul motiv că putea, speria celelalte animale când se jucau, şi fugea după ele ca să le rănească sau ca să le mănânce. Se părea că în pădure nu există nici un animal suficient de mare sau de puternic care să îl poată opri pe Marele Urs Maro.

Într-o zi Micul Iepuraş se plimba prin pădure vazându-şi de treaba lui, când a simţit pământul zguduindu-se sub el şi a auzit lemnele uscate rupându-se sub greutatea unor picioare. Nu era greu de ghicit ale cui erau. Marele Urs maro venea către el.

În acelaşi moment, Micul Iepuraş a simţit frică. Să fugă cum făcea întotdeauna? Era sătul de atâta fugă, întotdeauna să-i fie frică când era Marele Urs Maro în preajmă. Dar era prea mic şi prea slab să stea şi să lupte.

În vreme ce se gândea ce să facă a văzut nişte oase pe jos, în apropiere. Se prea poate că Micul Iepuraş era micuţ şi înfricoşat, dar era mai deştept şi mai şmecher decât Marele Urs Maro. Mergând către oase s-a aşezat şi a început să le mestece cu spatele întors curajos către Marele Urs Maro. A aşteptat cu răbdare, ascultând zgomotul făcut de picioarele ursului până când acesta a ajuns în apropiere. Micul Iepuraş a spus cu voce tare „Mmmm, ce delicios a fost ursul maro pe care tocmai l-am mâncat. Încă mi-e foame. Aş vrea să mai găsesc unul să mănânc”.

Îți recomandăm: VIDEO. Mortys – Ce Se Poate Întâmpla atunci Doamna cu Coasa Nu Petrece Suficient Timp cu Copilul. Scurtmetraj ESMA

Marele Urs Maro era obişnuit să i se facă pe plac. Alunga alte creaturi din calea sa după cum avea chef. Călca peste ele fără să-i pese cât de tare le rănea. Nu era obişnuit să-i fie frică pentru că în pădure nu era nimeni mai mare sau mai răutăcios decât el. Totuşi, gândul că ar putea fi mâncat l-a oprit din drum. Pentru prima dată el a simţit teamă. Chiar putea un iepuraş să prindă şi să mănânce un urs? Nu era pregătit să îşi asume acest risc aşa că a dat înapoi încetişor în pădure, în final întorcându-se şi dispărând între copaci cu un răsuflat de uşurare. „Am fost aproape” şi-a spus. „Mă bucur că am scăpat de iepuraşul cel răutăcios”.

Sus într-un copac, nevăzută de Marele Urs Maro şi Micul Iepuraş, Veveriţa privise ceea ce se întâmplase. Poate dacă i-ar fi spus Marelui Urs Maro cum îl păcălise Micul Iepuraş atunci Marele Urs Maro l-ar fi privit ca pe un prieten şi ar fi avut grijă de el şi de familia sa. Aşa că Veveriţa s-a grăbit să coboare … dar nu suficient de repede, pentru că Micul Iepurş s-a întors şi a văzut cum cobora pe trunchiul copacului şi fugea după Marele Urs Maro.

Când Veveriţa l-a ajuns pe Marele Urs Maro i-a spus ceea ce văzuse întrebând dacă puteau fi prieteni. Cu siguranţă că Marele urs Maro nu era prea deştept dar îşi dădea seama când cineva îl făcea să pară ca un caraghios. S-a enervat şi a spus cu o voce iritată: „Urcă-te pe umărul meu, veveriţă” a spus el ursuz. „Trebuie să mergem să vedem ce e de făcut cu iepuraşul cel ticălos”.

Vezi și: O Lecţie Simplă şi de Impact despre Avantaje şi Oportunităţi

Tocmai când Micul Iepuraş spera că este în siguranţă, a auzit din nou zgomotul făcut de labele ursului pe pământ. Marele Urs Maro venea înapoi după el şi avea Veveriţa pe umăr.

Micul Iepuraş avea din nou o problemă. Avusese un mic avantaj – dar ce putea să facă acum? Trebuia să fugă cum făcuse întotdeauna? Trebuia să fugă înfricoşat toată viaţa? Trebuia să-i permită Marelui Urs Maro să se lege de toate animalele din pădure aşa cum făcuse mereu?

Nu, s-a gândit Micul Iepuraş, Marele Urs Maro nu este atât de deştept. Eu sunt cu mult mai deştept. Poate că el are un corp mai puternic dar eu am o minte mai puternică.

Cu această concluzie, Micul Iepuraş a început să se întrebe ce putea să facă. Din nou s-a aşezat cu spatele la Marele Urs Maro şi la Veveriţă făcându-se că nu-i vede. A aşteptat până când paşii s-au apropiat în aşa fel încât Marele Urs Maro să-l audă şi, tocmai la momentul potrivit, Iepuraşul a spus tare „Unde-o fi Veveriţa? Cred că a trecut o jumătate de oră de când am trimis-o să-mi aducă alt urs maro!”

ζ ♠ ζ

Citește și: Piticii Care Se Certau. Poveste Terapeutică de Florina Bumbaru


Suntem bucuroşi să îţi prezentăm la Povestea de Duminică Seara o poveste terapeutică oferită de prietenii noștri de la sapovestim.ro. Te invităm să îi vizitezi pentru a citi poveşti sau pentru a accesa resurse de consiliere și materiale pentru dezvoltare personală.

DISTRIBUIE
GOKID este primul calendar de evenimente si activităţi pentru copii si parinti din România. Zilnic venim cu recomandări utile pentru părinţi şi copii: locuri unde ieşim cu copilul, ateliere şi cursuri pentru copii, spectacole, activităţi în casa şi afară. Eşti organizator şi îţi doreşti ca şi evenimentul sau produsul tău să apară în paginile GOKID.ro? Scrie-ne la events [at] gokid [punct] ro şi găsim împreună cea mai bună cale de colaborare. Te aşteptăm!
Abonează-te la Newsletterul Gokid! Fii la curent cu cele mai noi evenimente, cursuri şi locaţii pentru copii!

EVENIMENTE SI ACTIVITATI LA CARE MERGEM CU COPILUL

NO COMMENTS

ADAUGĂ COMENTARIU