În niște fabule un poet scrie
Că Nebunia și pruncu-Amor
Se jucau singuri pe o câmpie,
În primăvara vieții lor.
Știți că copiii cu înlesnire
Găsesc sujeturi de neunire;
Ei dar odată se gâlceviră
Pentru o floare ce întâlniră.
Striga Amorul în gura mare;
Cealaltă, însă, minut cumplit!
Îl izbi-ndată atât de tare,
Cât de lumină ea l-a lipsit.
Adânc copilul simți durere,
Rămânând astfel fără vedere.
Trista lui mumă jalbă pornește
L-al său părinte, stăpân ceresc:
Va răzbunare, se tânguiește;
Cu ea toți zeii compătimesc.
Mars și Apolon, mai c-osebire,
Arată mumei a lor mâhnire.
S-adună sfatul cel fără moarte
Și hotărâră în obștea lor
Ca Nebunia în veci să poarte,
Să cârmuiască pe orbu-Amor.
Această dreaptă, grea osândire.
Din ziua aceea luă-mplinire;
Din ziua aceea sunt împreună,
Și Nebunia-l ține de mână.
Îți recomandăm:
+200 Cele Mai Cunoscute Fabule pe Înţelesul Copiilor
6 Scurtmetraje Geniale despre Sunet de Văzut cu Copilul +3 Ani
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice.
